joi, 30 aprilie 2015

Partea mea de adevăr
Stau pe o bancă şi aştept. Viaţa poate fi şi aşteptare. Este ultima zi de stat, mâine de ziua muncii aş face ceva, planşeul unui leagăn. Vremea pare să-şi schimbe cursul iar spre bine. Privesc trecătorii, mă privesc pe mine. Şi uite aşa constat că suntem o ţară second hand. O mare ţară second hand. Privind oamenii sunt rău îmbrăcaţi. Cu haine second hand. M-am analizat pe mine. Eu ce am? Am! Blugii, de firmă cei drept, sunt second hand, vesta frumoasă şi ea, este la fel. Le-am luat într-o plimbare de o zi la Braşov. Chiloţii, tricoul si pantofii nu sunt. Pe acestea nici nu le-aş purta cei drept, sunt prea aproape de piele, prea intime.
Deci am şi eu. Înainte de '89 nu aveam nimic la mâna a doua. Acum avem aproape toţi. Chiar blonda supremă ne spune prin avocat că măreaţa ei geanta de „crocodale”, cât un apartament bun, ori o maşină de fiţe cu nume german, este luată tot la mâna a doua cu doar… 30000 euro, că ea accesorizată bate-n 100000. Gândesc că evoluţia noastră post '89 a fost ca o ploaie utilă vieţii. Iar ploaia este binecuvântare pentru tot cei bun şi folositor hranei noastre zilnice, dar aduce şi dezvoltarea buruienilor, spinilor şi mărăcinilor. Precum simbioza dintre adevăr şi minciună. Creează o confuzie, fiindcă partea de adevăr face ca tot să trăiască, să existe, dar minciuna este nimic, este o stafie, strică tot. Desigur suntem mai câştigaţi aşa! Şi uite aşa totul este şi devine o făţărnicie, precum un sicriu dat cu baiţ ieftin doar pe exterior, că interioru-i şi aşa ocupat. Trăirea în libertate înseamnă să alegem mereu calea adevărului. Dar ce-i adevărul?
Vedem o faptă bună, aceea a scăderii preţului produselor prin TVA-ul de 9 % anulată de multinaţionale prezente peste tot. Multinaţionalele celor care ne critica măsura. De ce am avea nevoie noi, să aibă doar ei. Creşterea preţului acum, anulează măsura. Să pierdă plusvaloarea, milioanele de euro profit. Altfel se supără şi pleacă. Dar pleacă? Cum să laşi vaca de muls? Şi aşa produsele sunt aproape în totalitate aduse.
Cineva mă bate uşor pe spate: „Ce faci tatii, stai?”
Este fata-mi care opreşte cugetările. A ieşit de la şcoală.
Pe altă dată!

Joi...

Zi de joi, zi ce pare a fi iar cu ploi…
Fiecare om are ceva de spus, ştie o poveste. Dar asta presupune să deschizi cartea sufletului. Apoi să răsfoieşti şi să te opreşti la ceva. Poveştile au fost şi se creează singure zilnic. Pot fi reale, dar pot fi pe jumătate reale. Dar asta înseamnă mai mult decât să pui doar fotografii cu figuri surâzătoare, satisfăcute, uşor false ale realităţii. Înconjurătoare!
Ce-ar fi…
"Ştii, noi ne-am întâlnit mai înainte."
I-am răspuns, "Nu, domnule, nu ne-am întâlnit niciodată până acum."
Am zis, "Da, ai fost cel mai bun prieten al meu, din păcate pe un timp limitat. Apoi noi am plecat. Doream să urmăm acelaşi drum… dar în universităţi diferite. Tu nu ai reuşit atunci, eu da. Cred că a fost mai bine aşa. Dar tu ai ajuns preot. Ştiu că eşti acum la malul mării într-un frumos oraş multi confesional. Şi are un nume tare frumos, de cântec. Acum, acum văd sufletul tău strălucind prin ochii tăi. Iată-te iar, cu o noua fată, dar cu acelaşi corp, cu sufletul ce îţi radiază prin faţa ta, este sufletul dragului meu prieten de atunci. Bine ai venit."
De ce scriu?
„Scriu de urât, de departe, de târziu, de dor, de supărare mai tot timpul scriu, am şi de ce, scriu de împlinire, de gol…Scriu…şi voi scrie mereu...
Când iubesc scriu mult, cu înflorituri şi suflet plin pe alocuri, cu trimiteri şi întoarceri de gând. Scriu inspirat, înălţător şi cu aromă veche de târg provincial.
Când urăsc scriu scurt, lucid, raţional şi punctat. Scriu din adânc, scriu cugetat.
De gol şi pustiu scriu sacadat, înfierbântat şi...ocolit. Scriu fără nume. Calculat!
De dor scriu cu inima. De dragoste cu aripile. De urât... cu mintea!
Şi totuşi…de ce scriu?
Uneori îmi este greu. Am vrea să renunţ. Alteori îmi este silă. O silă adevărată, nu spusă. Iar uneori subiectele, chiar pline... sunt goale. De pustiul care-l lasă în urmă. Oricum mi-ar fi, ştiu sigur că gândul meu dacă ar porni cu adevărat lumea ar fi poate puţin mai bună.
Dar lumea nu are timp!?”
 
Avi BOBOC
avi_boboc@yahoo.com