Tara "se va vedea"!

Ţara unde “se va vedea!?”

Da, se va vedea. Cuvintele sunt spuse acum ca afirmaţie dar şi ca întrebare. 
Astfel se va vedea, ori se vor vedea multe. Şi se va vedea că  dacă iniţial s-a spus una, apar apoi alte, mereu alte fapte, adevăruri. 
Despre pilotul atât de comentat zilele acestea, la limita saturaţiei aş zice, se va vedea că până la momentul ajungerii lui prin zbor la limita de sus al brazilor, a greşit. A greşit mult, nepermis, încălcând două, trei demersuri raţionale. De zbor, de ruta, de proceduri aviatice. Dar se va vedea şi că după momentul limită, a acţionat ca un mare profesionist, sau poate, mâna Domnului întinsă în a apăra pe cei cinci oameni încă nejudecaţi, dar care-l îndreptăţesc să fie considerat erou prin salvarea celorlalţi şi moartea, cu o excepţie, a propriei persoane. 
Se va vedea, am mai sris-o, ca studenta medicinistă de an cinci, nu avea ce cauta acolo. A spus-o un mare, un eminent profesor chirurg, fost medicinist militar. Voluntariatul nu se face oricum şi oricând. Şi eu am facut voluntariat, în şi din noaptea cutremurului din ’77. Student fiind de an unu, împreună cu colegul meu, mare psihiatru gălăţean (o poate confirma!), în a căra tărgile supergrele şi goale, de armată, darămite cu oameni care gemeau de durere, de la poarta spitalului militar central în secţiile chirurgicale. Cu patru chirurgi mari pentru o prelevare, rolul tău care era decât poate acela de a privi, de a insoţi. Era pusă să facă ceva, mă îndoiesc? Asta a sensibilizat mulţi medici rezidenţi în chirurgie! De atunci, de la catastrofa aviatică s-au mai facut cel putin patru, cinci prelevari de organ, ori organe. Apoi posibil încalcarea flagrantă a unor regulamente militare privind conduita unui ofiţer activ. Iar cei care nu se vor linişti vor fi chiar cei din familie, agitaţi de jurnalişti. Care fie prin exprimări ca: “detest ţara asta”, care l-a iritat chiar şi pe marele actor, maestrul Radu Beligan, ori: “avea o solda de puţin peste 250 lei”, ori altele, vor face să iasă la lumina mereu alte demersuri instituţionale făcute chiar din
a explica. Iar acei “peste 250” de lei vin peste un serviciu complet de casă şi masă gratuite. Acum acţiunea este începută de singuri reprezentanţi legali, cei care fac justiţie. Avem desigur şi două rapoarte, cel guvernamental şi cel prezidenţial. 
Şi se va vedea ca instituţia atât de incriminată, are doar rolul de găzduire a unui serviciu de urgenţă, de administrare, şi că de fapt un alt mare serviciu cu fonduri de cinci ori mai mari, logistică, personal, capabilităţi, ar fi putut lesne afla si “toaca-n cer”, cum se spune, la metru pătrat. De ce nu au facut-o? Probabil a vedea capete sparte! Se va vedea că purtătorul de cuvânt, care odată făcea cele mai hazlii chestionare sociologice, cele cu dedicaţie, atunci bune unora, de analizat pe ore întregi de emisiune, acum “bate câmpii”, cu formulări nefericite. Se vor vedea şi alte conduite uşor de interpretat, dar mai ales, când toţi sunt cu ochii pe tine, despre relaxări prin sport sau dejunuri prin restaurante.
Se vor vedea comparaţii de: lopată şi ceaiuri calde, de coduri, alerte, ban public, cu: unghiere, forfecuţe, unguiente, coniac şi hârtii…igienice!

Iar noi privim, sideraţi, ofuscaţi, înfierbântaţi. Afară zapada dă să intre în casă. Dar parcă ai timp să faci ceva? Suntem ocupaţi sa ascultăm mica propozitie: “se va vedea!?”

Acelaşi om

Călătorie imaginară

O călătorie imaginară la bordul navei Santa Maria cu Cristofor Columb


Şi veni ziua de 3 august 1492. Este cald si frumos. În localitatea port, Palos de la Frontera toată lumea era adunată pe chei. Mândre, cele trei corăbii, Santa Maria, Pinta şi Nina aşteptau ordinul de pornire al comandantului Cristobal Colon. Drept, pe punte, cu eşarfa soţiei sale dăruite de dimineaţă, după ce o flutură spre lumea adunată şi gândul la măreaţa regină Isabella a I-a şi al regelui Catalan, dă ordinul de plecare. Mult a mai explicat expediţia aceasta.
Născut în toamna anului 1451 în Italia, cu numele lui, adică Cristoforo Columbo, a încercat mai întâi la regele Portugaliei să-l determine şi să-i finanţeze expediţia. Îl chinuia un
drum mai scurt spre Indiile bogate în mirodenii, un drum pe ape. Spre vest, nu spre est, prin ocolirea lungii Africi, cum dorea nobilul Vasco da Gama şi care a facut-o cu cinci ani mai tarziu. Dorea să fie el primul , altfel. Nu l-au crezut! A venit în Spania reginei, luminatei regine Isabella. L-au primit greu în audienţă, şi după ce l-au ascultat consilierii reginei nu au fost convinşi. Singură regina îngândurată l-a rechemat, l-a ascultat din nou. Toate au trecut acum, cu vasul său de 30 de metrii lungime , cel mai mare, cu nume atât de frumos şi înălţator Santa Maria, flancat de Pinta comandantului Pinzon şi Nina a fratelui lui Pinzon, mai mici ambele corabii, de aproximatv 15 metrii lungine, dar mai iuţi în a tăia apa oceanului. Imaginar şi eu eram cu ei la bordul Santei Maria. În total 90 de oameni, de marinari, se aflau în furia oceanului denumit Atlantic. Iar navigaţia respecta drumul alizeelor. Zilele treceau greu, iar Pinta o luase înainte.
Era octombrie 1492, ora doua din noapte. Matelotul de pe Pinta lui Pinzon rupe tăcerea nopţii. Pământ! Pământ !, a ţipat el. Descoperise Lumea Nouă. De fapt insuliţele denumite de Columb personal: Santa Maria Conception, Fernandina, Isabella, Juan, Bohir sau Espaniola. Văzuse chiar coastele actualei marii insule Cuba. Drumul de întoarcere a fost la fel de lung, mai greu datorită nerăbdării oamenilor. Au ajuns acasă în ziua de 15 martie 1493. Aveau viitorul şi gloria în faţă. Isabella l-a primit imediat. A primit darururile de aur luate de el de la băştinaşii insulelor. Regina a ascultat uimită şi visătoare descoperirea. În septembrie 1493, cu 17 vase şi 1500 de oameni aveau să pornească în a doua expeditie. Astfel Americile şi-a deschis portile. Spaniei coloniale!

Elevă Sara Boboc

Clasa a VI-a B

Singura doar zapada...

Singura doar zapada...
In loc de concluzii

Iarna si-a adus aminte ca-i sade bine cu zapada asteptata de toti. Cu multa zapada. Iar zapada alba si curata a acoperit murdarul zilelor trecute.
S-a vorbit mult zilele astea. Asa ne este noua dat. Nu pentru a analiza legi, viitoarea constitutie, regionalizarea preconizata. S-a vorbit mult despre puterea de actiune, de securitate, de interventie. S-a vorbit bine, adevarat, dar si rau si mincinos. Cred ca am avut parte in proportie egala de ambele comentarii. S-a creat cred o saturatie devenita neproductiva. Au revenit scenariile si evident conspiratia. Dar evenimentele vin si trec. Uitarea, emotia, indignarea, frustarea, furia , dispar sau se estompeaza. Raman doar in unii oameni sa fie. Luat comparativ , impreuna, oameni uniti in actiune, dar despartiti de evolutii, doua prin moarte, au suferit tsunami-ul vorbelor. Daca la pilot am vazut aceiasi mare durere, firesc amplificata dincolo prin nedreptatea victoriei mortii pe o viata netraita, am mai vazut tot acolo, si actiuni si luari de pozitie, foste si familiale, de prieteni, decente si crestinesti. Si am mai vazut ceva. Pe catelusul mic , alb si frumos, pe care omul si-l luase pentru orele lui de tihna si uitare sa-i alinte viata. Iar catelusul asteapta si v-a astepta in continuare stapanul lui plecat fara intoarcere. O viata de caine! Dincolo am vazut si durerea, si neputinta, si frustarea, dar si neimpacarea. De departe un om a iesit in fata prin vorbe. Am vazut o sora, mai mare , care scuzabil eu o pot ierta, dar care a rostit multe cuvinte negandite. Ne-a spus intarit de ce a plecat din tara asta, a ei, reprobativ, a indreptat apoi rostirea blamanta, dar apoi ca si concluzie a revenit si ne-a facut pe noi sa acceptam comparatia, curioasa de altfel, dintre Romania, tara ei de origine, si India, tara ei din ultimii patru ani de viata. Iar mie a-mi spune ca India ofera mult oamenilor sai este desigur prea mult. Este, cred tara unde valoarea umana se afla situata la nivelul cel mai de jos, unde catastrofele se numara cu miile, cu sutele de fiinte moarte de-a valma. Copiii si adultii laolalta, precum musonul. Apoi a insailat, mult si rau. Ne-a spus ca sora ei, si desigur si cu ea, si-au fi dorit voluntariat african,ma intreb de ce nu indian?, un fel de UNESCO sau UNICEF, la terminarea studiilor. Departe de adevar! Sora ei avea un contrat cu institutia militara unde fiinta, un contract lung de aproximativ opt ani, normal si firesc in conditiile cand totul iti este asigurat, gratuit, inca din prima zi.O durere aflata la capatul de sus prin ea insasi nu mai trebuia acoperita cu elemente patetice, emotionale, voit jurnalistic.

Si astfel ne trecu zi Ziua Uniri!
Iar, desi copiii nostrii, scolari si elevi deopotriva, vor intra abia de vineri in vacanta nefireasca de sapte zile data de curiozitatea celor doua semestre de studii, parlamentarii nostrii sunt inca in vacanta. Nu inteleg de ce nu toti salariatii bugetari sau privati, nu au marea sansa de a se bucura si ei de cuvantul vacanta, spus concediului. Doar profesorii, cei din sistemul judiciar, si…parlamentarii, au!



dr.Avi Boboc

Atat de aproape!

Sufletul omului este divin

„N-a stii nimeni ca m-am dus

Numa' or vedea ca nu-s



Sus e cerul, larga-i lumea

Bine c-a-nfrunzit padurea



Hai, hai, haidi, hai, dihai, dihai

Pe sub flori ma leganai 

Haidi, hai, dihai



Sus e cerul, larga-i lumea

N-a sti nimeni ca m-am dus 



Bine c-a-nfrunzit padurea

Numai or vedea ca nu-s





Hai, hai, haidi, hai, dihai, dihai

Pe sub flori ma leganai

Haidi, hai, dihaï”

Doru Stanculescu –Hai! Hai!

Atata timp netrait. Furat, oprit precum un soare neapus,
ramas pe cer incremenit.

Dar cine poate fi sigur ca ajungi pana maine, ori poate chiar
peste o ora? Zilele-s precum o floare rasarita in camp. Frumoase, urate, dar
uneori nedrept de scurte. Precum petalele ce se scutura de vant. Prea repede!

Celei dantai fapturi a lui Dumnezeu, Adam, prin mijlocirea
Domnului i-a fost creata femeia. Iar Adam i-a dat numele femeii, Eva. Iar Eva
inseamna „viata”. Odata cu ea a venit si moartea. De-ar fi stiut? Si chiar daca
ar fi stiut, la fel ar fi cerut. Iar moartea rabdatoare s-a pus pe asteptat.
Stia ca-i vine randul!

Dar toate trebuie sa fie la timpul lor. Dar nu sunt! Uneori
viata este nedrept de scurta. Precum viata locotenentului din filmul cu
cantecul final de sus, aflat la prima lui lupta inegala ca forte la Baneasa.
Precum altii de ieri, de azi, si poate maine. Tu trebuie sa stii ca uneori
intrii si strabati drumuri cu sens unic, cu doar un singur sens, fara
posibilitate de intoarcere, inainte. Apoi, greu inveti ca ai voie sa si
gresesti. Dar mai greu inveti ca tu nu poti fi judecat. Vor fi multi care vor
dori sa o faca. Sa nu-i lasi!

Iar in calatoria vietii tale cineva iti va fi mereu aproape.
Care te iubeste neconditionat. Care si-a sacrificat Fiul. Care-i alaturi chiar
si cand gresesti, chiar si cand te indoiesti de tine. Uneori tace, ori poate
uneori… te ia.

Iar acela este doar, Dumnezeu!

Acum la final cautati cantecul de sus. Merita!

 

Ganduri scrise cu pana sufletului

Ideile au avut timp sa se stratifice. Eu nu vreau sa vorbesc tehnic, nu implic actiunea sau inactiunea autoritatilor statului. O fac altii, unii stiutori, altii, doar jurnalisti privitori, dar cu multe idei. Caut, privesc, insailez informatii, cai stiute si de mine, evolutii romanesti traite. Ce bine ar fi fost ca toti sa traiasca!

 Dumnezeu iti da poate o sansa, dar oamenii responsabili cu ceea ce ar trebui sa faca, nu fac. Iar pacatul mare este a tinerei aleia, studenta medicinista de an cinci, sublocotent. Am vazut treptele caminului institutului medico militar atat de cunoscute intr-o poza de grup. Am vazut uniforma rip-stop mozaic de culori, padure verde. Viata-mi a facut sa ma intersectez cu oameni deveniti mari, unii importanti. Il stiu pe profesorul doctor Irinel Popescu de pe vremea studentiei, din anul 1980. Stagiul din anul patru la Medicina Militara, cel de Chirurgie mi l-a adus in fata. Mi-a fost asistent universitar, primul grad didactic, in celebra Clinica de Chirurgie Generala a marelui profesor doctor Setlacec la Fundeni. Si acum am un desen facut de dumnealui pe o mica tabla, in cabinetul sau mic, copiat de noi, studentii grupei militare de opt medicinisti, cu circulatia hepatica, anatomia zonei abdominale hepatice. Asta facea de atunci, iar evolutia ulterioara nu a surprins pe nimeni. Dar daca ar fi sa ajung sa am nevoie de priceperea lui, nu as face-o! Altceva m-ar impiedica, nu este vorba de profesionalismul omului, de harul sau. Pe doctorul Zota l-am avut coleg de an in facultate. Stiu ca era fiul unui profesor la Farmacie. El era in grupa celor de la Transporturi. Pentru cei care nu stiu, studentii medicinisti militari erau pregatiti conform cerintelor de scolarizare al celor trei ministere: adica ministerul apararii, ministerul de interne, si ministerul transporturilor. Rar am vorbit cu el in facultate, niciodata dupa. Am avut fiecare alte evolutii. El a intrat in programul acesta de transplant, de departe o mare oportunitate. Iar omul a stiut sa si-o apropie, era facut pentru asta. Aveam sa-l gasesc pe lista celor care intr-o clinica cu capital, pare-mi-se israelian, faceau averi mari cu ovulele umane recoltate de la anumite vanzatoare, momite pentru niste banisori. Acest demers lung l-am facut pentru a explica cum privesc eu, ca medic, o evolutie. Mai exact oportunitatea unei evolutii. Este oportun oare sa prelevezi un ficat de la o persoana de 62 de ani in moarte clinica si sa-l  transplantezi tot la o persoana de 62 de ani? Personal,  Doamne fereste, as avea mari reticente in a-mi considera ficatul, desi am o varsta inferioara cu mult celei de 62 de ani, ca bun a fi donat. Chiar daca ar fi integru, ceea ce cred ca nu este, varsta isi spune cuvantul agresiv pentru ficat. Iar ficatul, ca si rinichiul, este o uzina metabolica. Atunci care era graba? O femeie, nu urgenta imediata, putea astepta altceva. Asta in cazul in care ar fi fost prima, la rand. O oarecare graba nejustificata as zice ca ar fi aici, ori poate… este vorba de altceva!?  Priveam mai ieri o alta actiune care a implicat un mare actor, cu un alt organ. Nu comentez  deontologia medicala, comentez ceea ce a spus omul dupa. Si a spus ceva asemanator propozitiei, cum ca,”interventia l-a saracit!’ Curios, altii se imbogatesc. Mult, prea mult! Acum sa revin. O echipa de sase, cu pilot sapte, zboara pentru a-l aduce, repede, profesionist. Soarta, ori pacatele unuia, sau uneia, beneficiara poate, aveau sa le curme actiunea. Iar pacate avem toti! Oare cum este sa privesti ochii ingroziti ai unui om care a vazut  teava  unei pusti de vanatoare indreptate spre el si apoi socul mortal al incarcaturii, mult prea puternice pentru un om? Executie poate sau “legitima” aparare? Apoi a fost evolutia lui, a unora, a noastra! Putini stiu ca omul cu pensia ciuntita cu 90% a fost adus dupa 1 ianuarie 2011 in pragul sinuciderii. Putini stiu cum este sa spui copilului tau ca:”banii de jucarii mi-au fost luati de stat!” Statul roman mai exact. Inima ti se strange de durere si neputinta. Iti creste doar ura. Putini gandesc ca omul, desavarsit profesionist salvator de vieti, pentru ca este un salvator de vieti, contrar celor spuse de un guru batran ratat al jurnalisticii dambovitene, facea un ban sa compenseze cei 1900 lei ca si pensie ramasa! S-a dus lasand jalea si mai mare, iar ultimile cuvintele ale lui au fost: “Albert, te iubesc!”

Iar daca au fost poate niste pacate contabilizate, ele au fost sterse.

Dumnezeu sa-i odihneasca!

Dr. Avi Boboc

avi_boboc@yahoo.com