Cenuşa aripilor frânte

Poţi să zbori cu aripi frânte?
Poţi să zâmbeşti ori să săruţi fără buze?
Nimeni nu mai poate fi ca înainte. Nimeni nu poate întoarce timpul. Pe jumătate adormit, pe jumătate amorţit te afli iar dat afară din templul cunoaşterii tale. Tu, maestrul, eşti alungat. Stai în faţa templului alungat de discipolii tăi. Pentru-că ai îndrăznit să araţi, să le dai din înţelepciunea ta. Le-ai arătat iubirea ta. Credinţa ta. Ai fost prea sincer.
Ai încercat să le araţi propria loc mărginire.

Nu a fost înţelept iar acum tragi. 
Iar ceea ce este mai rău ţi-au ars şi aripile zborului. Ţi-au luat astfel tot. A fost răzbunarea lor.
Aşa au crezut ei. Au crezut că-i tot!
Au încercat din nou. Iar acum încearcă să te îngroape. Adânc!
Dar nu ştiu că pământul îţi este aliat.
Nu ştiu că tu eşti sămânţă!
Iar cenuşa aripilor tale sfidează paradoxul lor.

Un copac chiar dacă este tăiat, rămâne mult timp tot acolo. Atât cât vrea el. Poate fi văzut. Doar de unii. Este acolo în dimineaţa zilei noi iar aerul din respect nu vrea să-i ia locul.
Este străveziu şi dacă ştii să-l simţi… vei constata că plânge.

Plânge de tine…
Plânge lumea toată!

Col.(R) dr. Avi Boboc

(10.12.2015)

Partea mea de adevăr
Stau pe o bancă şi aştept. Viaţa poate fi şi aşteptare. Este ultima zi de stat, mâine de ziua muncii aş face ceva, planşeul unui leagăn. Vremea pare să-şi schimbe cursul iar spre bine. Privesc trecătorii, mă privesc pe mine. Şi uite aşa constat că suntem o ţară second hand. O mare ţară second hand. Privind oamenii sunt rău îmbrăcaţi. Cu haine second hand. M-am analizat pe mine. Eu ce am? Am! Blugii, de firmă cei drept, sunt second hand, vesta frumoasă şi ea, este la fel. Le-am luat într-o plimbare de o zi la Braşov. Chiloţii, tricoul si pantofii nu sunt. Pe acestea nici nu le-aş purta cei drept, sunt prea aproape de piele, prea intime.
Deci am şi eu. Înainte de '89 nu aveam nimic la mâna a doua. Acum avem aproape toţi. Chiar blonda supremă ne spune prin avocat că măreaţa ei geanta de „crocodale”, cât un apartament bun, ori o maşină de fiţe cu nume german, este luată tot la mâna a doua cu doar… 30000 euro, că ea accesorizată bate-n 100000. Gândesc că evoluţia noastră post '89 a fost ca o ploaie utilă vieţii. Iar ploaia este binecuvântare pentru tot cei bun şi folositor hranei noastre zilnice, dar aduce şi dezvoltarea buruienilor, spinilor şi mărăcinilor. Precum simbioza dintre adevăr şi minciună. Creează o confuzie, fiindcă partea de adevăr face ca tot să trăiască, să existe, dar minciuna este nimic, este o stafie, strică tot. Desigur suntem mai câştigaţi aşa! Şi uite aşa totul este şi devine o făţărnicie, precum un sicriu dat cu baiţ ieftin doar pe exterior, că interioru-i şi aşa ocupat. Trăirea în libertate înseamnă să alegem mereu calea adevărului. Dar ce-i adevărul?
Vedem o faptă bună, aceea a scăderii preţului produselor prin TVA-ul de 9 % anulată de multinaţionale prezente peste tot. Multinaţionalele celor care ne critica măsura. De ce am avea nevoie noi, să aibă doar ei. Creşterea preţului acum, anulează măsura. Să pierdă plusvaloarea, milioanele de euro profit. Altfel se supără şi pleacă. Dar pleacă? Cum să laşi vaca de muls? Şi aşa produsele sunt aproape în totalitate aduse.
Cineva mă bate uşor pe spate: „Ce faci tatii, stai?”
Este fata-mi care opreşte cugetările. A ieşit de la şcoală.
Pe altă dată!

Joi...

Zi de joi, zi ce pare a fi iar cu ploi…

Fiecare om are ceva de spus, ştie o poveste. Dar asta presupune să deschizi cartea sufletului. Apoi să răsfoieşti şi să te opreşti la ceva. Poveştile au fost şi se creează singure zilnic. Pot fi reale, dar pot fi pe jumătate reale. Dar asta înseamnă mai mult decât să pui doar fotografii cu figuri surâzătoare, satisfăcute, uşor false ale realităţii. Înconjurătoare!
Ce-ar fi…

"Ştii, noi ne-am întâlnit mai înainte."

I-am răspuns, "Nu, domnule, nu ne-am întâlnit niciodată până acum."

Am zis, "Da, ai fost cel mai bun prieten al meu, din păcate pe un timp limitat. Apoi noi am plecat. Doream să urmăm acelaşi drum… dar în universităţi diferite. Tu nu ai reuşit atunci, eu da. Cred că a fost mai bine aşa. Dar tu ai ajuns preot. Ştiu că eşti acum la malul mării într-un frumos oraş multi confesional. Şi are un nume tare frumos, de cântec. Acum, acum văd sufletul tău strălucind prin ochii tăi. Iată-te iar, cu o noua fată, dar cu acelaşi corp, cu sufletul ce îţi radiază prin faţa ta, este sufletul dragului meu prieten de atunci. Bine ai venit."

De ce scriu?
„Scriu de urât, de departe, de târziu, de dor, de supărare mai tot timpul scriu, am şi de ce, scriu de împlinire, de gol…Scriu…şi voi scrie mereu...
Când iubesc scriu mult, cu înflorituri şi suflet plin pe alocuri, cu trimiteri şi întoarceri de gând. Scriu inspirat, înălţător şi cu aromă veche de târg provincial.
Când urăsc scriu scurt, lucid, raţional şi punctat. Scriu din adânc, scriu cugetat.
De gol şi pustiu scriu sacadat, înfierbântat şi...ocolit. Scriu fără nume. Calculat!
De dor scriu cu inima. De dragoste cu aripile. De urât... cu mintea!
Şi totuşi…de ce scriu?
Uneori îmi este greu. Am vrea să renunţ. Alteori îmi este silă. O silă adevărată, nu spusă. Iar uneori subiectele, chiar pline... sunt goale. De pustiul care-l lasă în urmă. Oricum mi-ar fi, ştiu sigur că gândul meu dacă ar porni cu adevărat lumea ar fi poate puţin mai bună.

Dar lumea nu are timp!?”

 

Avi BOBOC

avi_boboc@yahoo.com

 

Ultimul avertisment

Măi leat, măi române. Să-ţi între bine în cap. Ce dacă tu vezi altfel. Vezi negru când este negru, alb când este alb. NOI îţi spun că este invers. Vezi rău! Aşa că gura. Taci şi înghiţi. Cu gâlme şi zgomot de glotă. Înghiţi că ai ce înghiţi. Ce dacă nu-ţi iese ţie. Ne iese nouă. Tu esti mic, eşti un amăreştean. Un milog. Tu învaţă codurile şi procedurile. Civile şi penale. Vezi că nu-ţi iese calculul. Visezi mult, trăieşti din credite. Rămâi dator lună de lună. Iar pedepsele sunt mari. 30 de lei, zece ani. Cu executare. De ce te uiţi în curtea noastră, a procurorilor. De altfel ai gura prea mare. Noi acuzăm, noi retragem capete de acuzare. Când sunt sume mari, de milioane…de euro şi greşeala poate fi mare. Se calculează mai greu. La tine, la câţiva lei, este uşor. Şi încadrarea este uşoară. Ani mulţi. Sistemul trebuie să funcţioneze. La ei este greu. Deci şi greşeala poate fi lesne. Să-ţi fie ruşine. Cine eşti tu. Un profitor. Eşti un plătitor de câţiva lei, de taxe şi impozite care dacă pentru tine sunt mari, pentru noi sunt mici. Eşti neimportant. Dar fiind mulţi se adună ceva. Votezi şi tot degeaba. Nu îţi ajung referendumurile când ai votat. Şi…!? Iar tot aia. Noi veghem. Nu îţi ajung alegerile tale. Nu pricepi. Iese cine trebuie. Noi zicem să stai cuminte. Ţi s-a urât cu binele. Este ultimul avertisment. Noi veghem şi suntem peste tot. Şi încetează. Fii cuminte. Tot ce se face este în binele tău. Pentru tine. Prea te-ai îngrăşat. Mănânci mult . Mănânci prost. Apoi bei. Prea mult. Uită-te la Măruţă. La Românii au talent, la X- Factor. Poţi şi să râzi. De tine în special. Uite unde ai ajuns. Ce dacă-ţi mor colegii. Fii fericit că-i vezi. Morţi! Vei avea mai mult. Să dai! Apoi nu mai privi aşa cu subînţeles. Zici că pricepi. Nu pricepi nimic. NOI suntem NOI. Şi suntem ubicuitari. Suntem nemuritori.

Avi BOBOC

avi_boboc@yahoo.com

Romania, te iubesc !

Plecată din şcoala-brand Carmen Avram, Paula Herlo încearcă şi ea. Ar ieşi ceva, face ce poate, vorbeşte frumos, dar este tributară cursului dat de televiziunea patron. De asta nu iese valoarea premiată de dincolo, unde politicul nu are ce căuta. Şi ce vrea ea să ne spună? Că sunt bătrâni care suferă. Sunt Paula, sunt mulţi! Dar este vina mea, este vina Rovanei Plumb, adică ministrului Muncii. Curios “muncii”!? Şi ce este munca Paula? Este desfășurarea unei activități fizice sau intelectuale îndreptată spre un anumit scop sau activitate prin care omul modifică și adaptează lucrurile din natură pentru satisfacerea trebuinţelor sale. Să fim seriosi! Ăstia au muncit? Destul înghit greu minciuna celor 5 milioane de pensionari când de fapt sunt 2 milioare. Restul sunt ajutati social cu 400 de lei. Ce le mai vrei da? Şi-au aşternut o viaţă. Să trăiasca în ea. I-a fost şi bine, când arunca cu “securea în lună”, eu ce vină am acum? Îmi ajunge că plătesc inutil pentru mine, nebeneficiar real, CASS. Apoi Paula de ce nu ne araţi smecheria-inginerie financiară a fostului patron, acum înghesuit, care nu plătea TVA-ul de milioane de euro. Ăla cu costumele furate şi recuperate, costume de firmă evident. Era dedulcit la ştergeri de datorii. Schimbând televiziunea trec la ăla care ne arata verticalitatea sa clujană de realizator. Care l-a susţinut pe faţă, a spus-o chiar el, pe Iohannis, îi ridica “mingi la fileu” şi ăla tot moale, în prima dezbatere televizată la preşedinţie. Ce ne spunea învârtitorul afacerii sulfuroase a lui Vîntu, Elan Schwartzenberg, Guşă, Rădulesca cea care a stricat emisiunea “Românii au talent” cu sânii şi prestaţia ei de practicantă de centură, că el este producător. Producător “platit decent, cât să trăiască bine” cu mii de euro. Că le ştim salariile de la Esca încoace, depăşite poate doar de Crinuţa Matei-trompetă pro, care avea direct banii de la servicii şi DNA. Ne spunea ce avem cu Realitatea-tv. Realitatea lor de vânduţi. Realitatea criminalilor care suprimă oameni incomozi. De ăia care spun că a face corupţie, a fura, este benefic societăţii. Care alinta să "dormi cu bine", că ei te fură bine. Şi i-au furat bine pe români! Atât acum. Mi-am “gătat” cafeluţa!

Avi BOBOC

avi_boboc@yahoo.com

Gând de început de Făurar

Ieri am văzut ghiocei. Copii, ca vai de ei, doreau să-i vândă pe marginea drumului. Alţii, cred că aveau în punguţele lor urzici. La fel se întâmplă în fiecare an. Ar dori să scoată un ban. Ban muncit, pentru bomboane, pâine ori poate ţigări. Mă gândesc la luna Februarie. Luna de iarnă. De-ar trece şi ea. Poate ghioceii s-au grăbit!? De la 1 Martie am ce face, odată cu dezmorţirea naturii. Până atunci sufăr. Nu de întorsăturile politicii dâmboviţene. Se schimbă văd ei, cu tot, ei! Sufăr datorită presiunii atmosferice. O safenă înfundată, demult, amintire a statului în frig şi picioare, pe timpul nopţii, la un picior, mi-a amintit că uneori nopţile sunt foarte lungi. Negreşit astăzi trebuie să-mi iau un medicament uitat de prea mult bine. Nu-i nimic. Mă duc să mi-l cumpăr. Ştiu că este necompensat, ştiu că este trecut pe lista luxului. De parcă heparina ar fi lux? Heparina salvatoare de viaţă. Dar ce ştiu ei!? Curios! Sunt mare plătitor de CASS, am ceva ani de pensie şi nu am luat nici măcar o reţetă compensată. Mă gândesc: oare pe cine plătesc eu?

Avi BOBOC

avi_boboc@yahoo.com

Momente si saturatie

Momente

1.Dacă nu vi s-a întâmplat sunteţi norocoşi. Deci, mergi să-ţi ridici banii lunari, ajutor social, pensie, ori ce-o mai fi. Ajungi la terminatul băncii. La mine… austriacă. Butonezi, te "chiorăşti" că nu vezi, ATM fiind pus în soare, basca un amăreştean supărat că nu i-a intrat banii i-a mai dat, pe lîngă producţia din trahee şi un pumn cu „giulul”, spărgându-i geamul. Auzi număratul banilor. Iese cardul şi…pauză. Nu vine banul! Apoi… apare ceva. Te apropii şi citeşti: „Terminal scos temporar din funcţiune”. Ce faci? O întrebare te chinuie. A fost debitat contul, nu a fost debitat? Nu ştii! Vezi un număr de telefon pe ATM. Formezi numărul, deci obligatoriu trebuie să ai telefon şi să cotizezi. La american, francez ori cipriot. Poate chiar ungurului din Belgravistan. Formezi şi aştepti, tasta 1, apoi 2, toate tastele. Se plictisesc şi aia şi îţi spun că vei fi conectat cu un operator, dar liniile sunt ocupate. Aştepţi să nu pierzi rândul. Intră unul, una, explici. Îţi cere tot, numărul de pantof, porecla ta de mic, cum se numea mama ca prenume. Trebuie să ştii, altfel eşti fript de viu. Spui! Apoi după vreo 15 minute, cu totul, eşti asigurat, banii care trebuiau să-ţi vină au reintrat în cont. Te-ai uşurat... pe suflet. Unii poate nu au reuşit şi s-au uşurat altfel. Curios, eşti totuşi mulţumit. Puteai să pierzi banii!?

2. Compania de utilităţi publice. Aia cu gunoiul. Odată era a primăriei. Acum tot a primăriei este, dar a unui întreprinzător din primărie. Iau banii pe metrul cub de gunoi menajer. Preţ actualizat mereu. Iniţial au început să-l colecteze săptămânal. Dădeau chiar sacii pentru diversificarea gunoiului. Sac negru, galben şi albastru. Apoi au renunţat la o culoare. Au renunţat apoi să vină săptămânal. Acum vin la două. Au aflat că ne merge bine, iar gunoiul este un indicator. De civilizaţie! Apoi au renunţat de tot. La saci! Adică de ce? Să-l cumperi tu. Dai şi tu tot într-un sac. Au înfiinţat altceva. Adică au găsit vreo doi care diversifică. Adică mai exact, ce arde de ce nu arde. Şi astfel încălzim locul. Apare cred şi din satelit. Ca poluare!

Ajungi la un moment când te saturi.

Te saturi de tot ce te înconjoară. Totul a mers, merge prost. Pe multiple planuri. Confortul existenţei, siguranţa vieţii. Suntem supuşi, suntem bombardaţi zilnic. Îţi faci viaţa după ei, Programul zilei tale. Bunăoară eu astăzi trebuie să caut apă. Da, APĂ! Apa vitală vieţii. Dacă curentul mi-l fac singur când neamţul binevoieşte să nu mi-l dea, dacă gazul , tot al neamţului, nu mi-l dă, am varianta generatorului electric. Nu mor, încropesc ceva, un fel de existenţă de avarie. Viaţa noastră a devenit o avarie. Mă fericesc că nu am credite în franci elveţieni. Banca centrală a ălora a hotărât ceva, în favoarea lor. Ce le pasă de oameni? Contează oamenii?
Îţi vin în valuri. Au cheltuit mult. Toate multinaţionalele. Pentru ei, distracţia lor, acum au buzunarele goale. Ştiu de unde să ia. Suntem noi!
Privesc oraşul. Este urât. Acum se grăbesc să dea jos luminiţele care ne-au luminat şi arătat sfârşitul anului. Oare de ce se mai chinuiesc să le pună? Desigur, să scoată şi din asta nişte bani. Trăim anii din urmă. Urâţi ani.
Vine ziua Unirii. Marii Uniri. Vom vedea iar figuri triste, zâmbete forţate, imn înălţător şi pas de defilare. Va trece şi ea. Ce rămâne?
Rămânem noi!

Dr. Avi BOBOC

Osânza mare!

O stire mi-a atras atentia in aceasta zi urata de ianuarie. Urata pentru-ca au inceput in micul meu oras iar intreruperile de curent care rivalizeaza serios cu zisul "odios" regim comunist. Citesc ca omul s-a pensionat. Drum bun, cale batuta! Curios este ca primeste pensie pe Noiembrie si Decembrie, desi l-am vazut toti ca a stat pana pe 21 decembrie fix la butoane. La fel de curios este ca pensia vine rapid, nu asteapta vreo doua luni ca noi palmasii si cumulata doua luni in urma.
Dar cei mai curiosi sunt pupincuristii. Tot aia! In ziarele lor, scriu de o pensie de 5166 lei pe doua luni, adica putin peste 2500 lei. Atat! Ma hahalerelor, vorba lui Becali! La aia de 2500 lei se adauga 6000 lei indemnizatie de fost presedinte, plus cheltuielile cu casa, sepepist, masina, birou.Totul gratuit ca ne-a fericit! Basca, ca de omul si familia reunita, este iarna cu muntele, vara cu marea , sejururi in vile RAPS. Vezi Olanesti. Le stie pe toate vilele vad!?
Acum ca sa nu fiu acuzat, reproduc si informatia din sursa credibila. Se duc deci cheltuielile per capita om la vreo 10000 euro lunar. Pensia in mana este de 8500 lei. Asta cum s-ar incadra asta in "sablonul " Boc-Seitan? Oricum este mizilic. Osanza este mare!

"Potrivit declaratiei de avere, Basescu a incasat in Noiembrie si Decembrie suma de 5166 ron. El a incalcat pe ultimele doua luni de mandat principiul stabilit chiar de el, de a nu cumula salariul cu pensia la stat.

Basescu are o pensie de 2500 ron si primeste o indemnizatie de fost presedinte in valoare de 6000 ron pe luna, plus casa de locuit, birou, masina, sofer si paza de la stat. Costurile statului roman pentru intretinerea lui Basescu depasesc 45000 ron, adica 10.000 euro lunar.

Cum vi se pare venitul de 8500 ron pe luna de la stat pentru Basescu? Se incadreaza politicianul milionar in euro la capitolul “pensionar nesimtit”, concept mizerabil ce a foat lansat chiar de regimul sau?" R.T.

 

Col. (r) dr. Avi BOBOC

avi_boboc@yahoo.com