luni, 30 iunie 2014

Minunea zilei
Seara când soarele îşi lasă ultimile raze luându-şi rămas bun zilei trecute, obişnuiesc să-mi privesc munca făcută. După atâtea şi atâtea ploi, acum urmârind cerul senin dătător de speranţa unei nopţi cu stele şi poate a încă unei zile frumoase, îmi fac planuri. Ne-am obişnuit să facem planuri. Nu putem trăi fără ele. Nu ne putem permite să ne pierdem timpul cu ceva care nu merită ori ceva fără finalitate. Şi totuşi, dacă acum ar veni la tine cineva care ţi-ar spune că; "Mâine vei muri", ce vei face? Îi ceri detalii! Cine este, şi de ce mâine? Îţi face apoi un bine? Eu i-aş propune imediat altceva. De ce mâine şi nu acum? Ar fi mult mai bine pentru mine. Nu te-ar chinui, numărul restrâns de ore, imposibilitatea realizări a încă ceva semnificativ. Şi apoi ar fi marea durere. Înţeleasă. Desigur aş cere o păsuire. Un timp să-mi termin misiunea neîncheiată, precoce sfârşită, poate creditele neonorate. Rămân desigur faptele bune. Dar doar Dumnezeu ştie asta! De aia în viaţă trebuie să nu laşi pe mâine ce poţi face azi, iar dacă poţi, fă tot azi. Aşa ca; „fă azi ce alţii nu fac ca să trăieşti mâine cum alţii nu pot”. Apoi fă ceva frumos astăzi pentru Hristos. Când ai spus ultima dată: aş face orice să… sau am făcut tot ce am putut pentru…? Poate nu ai mai spus-o de mult. Apoi dăruieşte! Dăruieşte un gest frumos, un gând bun sau un zâmbet. Învaţă şi să primeşti. Apoi fii recunoscător! În fiecare zi mulţumeşte pentru tot ceea ce ai primit, pentru tot ceea ce îţi doreşti să primeşti în viaţă. Iar dacă nu primeşti consideră că ai fi primit deja. Aşa devii învingător.
Ai auzit probabil că la sfârşitul vieţii oamenii nu regreta neapărat ceea ce au făcut, regretă foarte multe lucruri pe care NU le-au făcut!

luni, 23 iunie 2014

Migrenele zilei ori nopţii

Când cu gene ostenite sara suflu-n lumânare, 
Doar ceasornicul urmează lung-a timpului cărare, 
Căci perdelele-ntr-o parte când le dai, şi în odaie
Luna varsă peste toate voluptoasa ei văpaie, 
Ea din noaptea amintirii o vecie-ntreagă scoate
De dureri, pe care însă le simţim ca-n vis pe toate.
Eminescu-Scrisoarea I-a

O noapte. Pierzi o noapte. Ori poate o parte din noapte. Deci sunteţi o persoană care se culcă târziu, o aşa zisă pasăre de noapte. Nu tocmai este în ordine, iar organismul ar afirma altceva. Dar cine îl asculta!? Somnul este un ciclu de faze ce variază între etapa REM (rapid eye movement ) şi cea non-REM. În timpul somnului REM sunt procesate amintirile şi gândurile din timpul zilei, aceasta fiind etapa în care au loc visele foarte intense. În timpul somnului non-REM au loc numeroase funcţii restorative. În cea mai adâncă fază a somnului non-REM, cunoscută şi sub numele de somn cu unde lente, creierul îşi revine după activităţile zilnice, iar hormonii sunt eliberaţi în corp, ajutându-l să se refacă în urma efortului din timpul zilei. Avem nevoie deci de somnul nopţii. Iar somnul de după ora 1:00 din noapte nu este complet. Poate fi o cauza majoră a migrenelor. Iar migrena este o afecţiune complexă, cu o mare varietate de simptome. Pentru mulţi oameni, desigur, principala caracteristică este durerea de cap. Pentru alţii, simptomele sunt variate, adică sensibilitate la lumină, sunet şi mirosuri, greaţă şi vărsături. Migrenele intense pot determina a fi nevoie să te întinzi în pat timp de mai multe ore. Nu poţi face nimic. Simptomele variază de la persoană la persoană şi cei care suferă de migrena poate descrie diferite simptome diferenţiate după atacuri. Atacurile migrenoase pot varia ca lungime şi frecvenţă. Migrenele vin atunci când vor ele şi durează cât vor ele. Uneori sunt mai slabe, astfel încât te lasă să îşi vezi de treburile tale, dar alteori sunt atât de severe încât te ţintuiesc la pat şi te fac să te agiţi de durere. La persoanele bărbaţi peste 50 de ani, la femei peste 40 de ani, semnifică o creativitate crescută. O activitate crescută zilnică. Durerile de cap Hypnic asociate ori confundate migrenelor apar exclusiv pe timp de noapte, cu trezirea din somn, de obicei, între 1 și 3 am. Această condiţie are numele de "dureri de cap asemănătoare unui ceas alarmă". Durerea poate fi unilaterală (pe o parte a capului) sau bilaterală (pe ambele părți ale capului). Unii oameni descriu durerea ca fiind trepidantă, cu unde intense şi mai puţin intense .Durerea începe brusc şi poate dura de la 15 minute la 6 ore, dar în mod obişnuit este de aproximativ 30-60 minute. Este mult mai frecventă în rândul femeilor decât bărbaţilor. Pentru a stabili dacă aveţi dureri de cap hypnic, va trebui să se ia o istorie completă a modelelor de somn şi de obiceiurile pe timp de noapte (inclusiv sforăit şi nelinişte). Acest lucru ajută pentru a exclude cauze secundare de dureri de cap. Sunt toate durerile de cap migrene? Tocmai am spus ca nu! Am vorbit despre migrena, despre durerea de cap Hypnic, dar sunt şi alte dureri de cap cum ar fi dureri de cap tip tensiune. Aceste alte dureri de cap trebuie să fie desigur identificate, pentru a putea fi tratate. Aflarea acestor dureri de cap, ţinerea lor sub control poate duce la o scădere a numărului de atacuri de migrenă.
O schimbare în modelul dureri de cap ar putea fi rezultatul cursului unei afecţiuni. Simptomele pot varia de la fiecare etapă a vieţii omului, mai ales la femei, unde schimbările hormonale pot influenţa atacurile. Migrena afectează în principal toate vârstele în special persoanele mai tinere, iar starea de multe ori a bolii se îmbunătăţeşte cu vârsta. Dacă migrena se însoţeşte cu alte simptome neurologice vorbim de aşa numitele "aure" de migrenă. De aici avem cele două forme comune de migrenă sunt numite: migrena fără aură şi migrena cu aura. "Migrena cu aura" etichetată aşa este utilizată pentru unele dintre formele rare de migrenă. Acestea includ migrena bazilară, care se însoţeşte cu simptome cum ar fi: pierderea echilibrului, vedere dublă, sau leşin . Migrenă hemiplegică familială, cu paralizie reversibila, este, de asemenea, clasificată ca "migrena cu aura". Mai există şi alte forme rare de migrenă, care sunt clasificate separat.
A vorbi despre tratament nu este indicat. În primul rând trebuie un control pluridisciplinar, neurologic, oftalmologic, ORL, imagistică medicală. Afecţiunea nu este tocmai uşoară şi necesită investigaţii complexe în centre mari medicale. Nu este nici de lăsat. Deci nu amintesc nici prognosticul şi nici evoluţiile.

Nemurire, se va zice. Este drept că viaţa-ntreagă,
Ca şi iedera de-un arbor, de-o idee i se leagă.
"De-oi muri - îşi zice-n sine - al meu nume o să-l poarte
Secolii din gură-n gură şi l-or duce mai departe,
Dulceata de cirese amare

Dulce şi amar! Desfac cireşe amare, adică scot sâmburele. Bine că nu sunt multe. Prozaic! O treabă intelectuală veţi zice! Fireşte filosofez. Despre contrarii. “Iar frumuseţea este lupta contrariilor”, ne spunea Heraclit anticul. Un gust amar cu zaharul dulce fac dulceaţa atât de apreciată. Ce este la urma urmei lupta asta? O cale, un mijloc spre desăvârşire. Este atât luptă, dar şi unitate. Este entropie dar şi negentropie. Superficial aspectul s-ar rezuma în unitatea şi lupta contrariilor la existenţa a doi poli, doua extreme independente una de alta, bine şi rau, plus şi minus, stânga şi dreapta, nord şi sud, lumina şi întunericul, Yang şi Yin, Rai şi Iad. Sunt egali, reciproci, se recunosc unul pe altul sunt indivizibili, corelaţi dar se şi exclud, par incompatibili. Între interacţiunea lor se percepe interdependenţa lor. Bazat pe această idee, gândirea conceptuală metafizică interpretează polii dualistic, ca absolute eterne şi universale ("lumină şi întuneric", absolut pozitiv şi absolut negativ). Dialectica, dimpotrivă, insistă pe recunoaşterea faptului că elementele opuse apar ca poli. Dialectica percepe dincolo de interacţiunea lor şi un raport inegal de elemente opuse care provin unul de la un altul, tranziţia lor reciprocă şi de penetrare care se apropie spre identificare completă unul cu altul. Dar şi contradicţii şi rezoluţii prin lupta lor. Găsim principiile fundamentale ale dialecticii (unitatea şi opoziţia (lupta) contrariilor, trecerea de la schimbărilor cantitative īn schimbări calitative şi negarea negaţiei) pe care în mare le ştim. Nici nu trebuie mai mult!
Conceptul este că extremele sunt legate, sunt pretutindeni, se alternează şi se înlocuiesc reciproc. Acum legea dintre unitatea şi lupta contrariilor, nu este compatibila nici cu subiectivismul, care înlocuieşte soluţii concrete la probleme cu delimitări părtinitoare şi abstracte, dar şi cu obiectivismul, care nu pătrunde în natura contradictorie a proceselor obiective. "Trăiesc adevarat doar cei ce lupta", o spunea Victor Hugo. Aşa că nimeni nu scapă de lupta şi unitatea contrariilor. În singurătate, fa
ță în față cu noi înșine, toți, simțim că ceva merge rău, vedem că există multă suferință, ne dăm seama că nu avem explicații pentru multe lucruri care ni se întâmplă, nu găsim răspunsuri complete la multe dintre circumstanţele propriei noastre vieţi şi simţim că ceva ne lipseşte ceva. De ce? Ce este acest lucru care ne lipsește? Răspunde fiecare. Iar în același timp niciodată nu trebuie să uităm că dacă nu facem un efort pentru completare suntem pierduţi. Acum vedeţi de ce sunt în stare două kilograme de cireşe amare!?


Dr. Avi Boboc

sâmbătă, 21 iunie 2014

 Despre crampe

Buna dimineata
Poate sa-mi cineva cand vine si vara. Adica o zi fara ploaie si o temperatura adecvata de dimineata. Asa, te dor toate. Te scoli din pat adumandu-te de parca pe timpul noptii ori ai fost pus serios la munca ori ai fost bine batut. Apoi piciorele dor cand incerci sa fi om, adica biped. Sunt kilogramele in plus, asta-i sigur. Vorba evreului care vine de la piata cu sacosele pline cu mancare si care intrebat de bani spune: banu ca banu, dar malu, malu-i baza. Acum ca un nestiutor ce sunt, raspunzand unei intrebari a fetitei mele care ma solicita mai ieri, adica: de ce o doare intr-un punct gamba posterioara? Acum imi dau cu parerea. Aia uitata de medic neinregimentat colegiului. Suprasolicitarea unui muschi, deshidratarea, loviturile, intinderile musculare sau simpla mentinere intr-o singura pozitie o perioada mai mare de timp in timpul somnului pot determina aparitia unor asa zise crampe musculare. Unii ar spune carcel, care ar fi un spasm vascular arterial. Ca si cauze luate pe rand ar fi: circulatia sanguina inadecvata: ingustarea arterelor care distribuie sange la nivelul piciorului (arterioscleroza extremitatilor) care pot produce durere asemanatoare crampelor in gamba si picior in timpul exercitiilor fizice, dar nu-i cazul la ea. Aceste crampe trec intr-un minut de regula, sau doua, dupa incetarea efortului fizic; - apoi ar fi compresiunea nervilor: compresiunea nervilor in coloana vertebrala (scleroza lombara) poate produce durere asemanatoare crampelor la nivelul membrului inferior; de obicei durerea se agraveaza la mers, dar se atenueaza intr-o alta pozitie usor flectata a coloanei si impingere a ceva, la perete merge, tot nu ar fi cazul si;-depletia minerala adica cantitati prea mici de potasiu, calciu, magneziu in dieta pot contribui la aparitia crampelor la gambe; unele medicamente diuretice prescrise pentru tratarea hipertensiunii arteriale pot provoca pierderi de potasiu. Iar nu este cazul, ori putin ar fi. Deci am linistit-o! Obiceiul ei de a incerca sa mearga pe varfuri de parca ar avea pantofi cu toc de 10 cm. solicita muschii gambei posterioare, care reactioneaza desigur efortului si posturii.

Crampele musculare reprezinta de asemeni simptome ale unor afectiuni cum ar fi: afectiuni nervoase, tiroidiene. Dezechilibre hormonale , diabet, anemie, hipoglicemie. O cale de atenuare a simptomatologiei ar fi ingestia de lichide suficiente care pot fi de ajutor in preventie. Unii ar fi de parere ca stretching-ul inadecvat si oboseala musculara genereaza anomalii in mecanismele care controleaza contractia musculara. Deci v-am aburit! Asta era si ideea! Iar ideea este ca dupa o varsta a nu te durea nimic este un semn care ar putea fi interpretat negativ. Asa ca sunt doua cai. Ori incercati cu ce am scris mai sus, adica lichide si indreptare a ceva care nu prea este rational in dieta si activitate, ori fuguta la unul care va ia banii. Sunt pline orasele mari de „dastepti”!


Dr.Avi Boboc

marți, 17 iunie 2014

Naivitatea intelectualului

Câteodată prefer să tac. Precum în şcoala pitagoriană. Se ştie că la intrarea în școală, discipolului i se prescria un anumit timp de tăcere. Fiecare avea timpul său, stabilit în funcție de capacitatea sa presupusă intelectuală. Discipolul tăcea și asculta tot ce spuneau alții timp de cel puțin doi ani. Cei care se găseau pe acest parcurs de tăcere și ascultau se numeau akustikoi (auditori). Cred că bine făceau. Trebuia să capeţi puterea de a spune ceva. Capacitatea de a spune ceva. Tăcând şi ascultând, discipolii "începeau să devină erudiţi" în ceea ce "se numea ekhemythia". Dar dacă tac nu înseamnă că nu sunt, ori că nu ştiu, că nu citesc, ci doar că subiectul nu mă interesează, ori poate chiar nu mă pricep, trebuind să mă documentez pentru cunoaştere. Percep rapid greşeala în scris, ori gândire, dar a şi comenta îţi trebuie profunzime, calitate şi cunoaştere. Citesc multe ştiri, mult can-can, care nu fac decât să-mi subestimeze permanent omenia, bunătatea, caracterul, uneori chiar inteligenţa. Iar persoanele publice care-mi sunt băgate zilnic pe gât, le cunosc bine. Le cunosc felul aluatului, caracterul, dorinţa. Am fost educat acasă şi mai ales în şcoală că omul este frumos. Ca oamenii sunt frumoşi. M-am întrebat apoi dacă tot sunt frumoşi, de ce fac fapte reprobabile, de nedescris, uneori războaie mondiale. De ce omoară deliberat. Mă tot întreb apoi, acum la maturitate, oare ce este frumos? Apoi găsim oameni care ajută! De ce şi pentru ce ajută? De ce fac bine, dacă primesc rău? Ajungi să spui despre un om că este frumos, că este bun, gândindu-i felul deosebit, că este de regula naiv, că nu merita să fie tratat aşa. Vorbim paradoxal de naivitatea intelectualului. Odată am fost păcălit şi eu. Cineva insista să-mi vândă ceva. A redus preţul la jumătatea celui iniţial cerut. Apoi mai mult. L-am luat mai mult ca să scap de om, îl am şi acum, ştiam ce este ceva prost. Este o copie a ceva bun, ceva făcut pe vapor cum se spune. Ceva care are valoarea chiar mai mică decât a ultimului preţ cerut de el. Personal ajut. Dar când solicit, rar, ajutorul cuiva nu-mi bat joc. Îi înţeleg necazul individului, zbaterea sa zilnică pentru un ban. Îl omenesc chiar cu mai mult. Dar nu vreau să mă considere fraier. Atunci nu mai are ce căuta lângă mine. Se spune că naivitatea este virtutea deplină, că poate ucide, că este o slăbiciune. Aşa o fi!? Dar trăim printre farisei, printre hoţi şi pungaşi, printre neamuri proaste, printre escroci. „Rămâneți naivi, rămâneți flămânzi” - așa își încheia Steve Jobs un discurs, în 2005, ținut în fața absolvenților de la Stanford. El povestea cum, datorită mai multor eșecuri, a reușit să creeze Apple-ul, să-l piardă, apoi să revină la compania de unde a fost dat afară; să reziste în fața bolii, care urma să-l doboare în câteva luni, însă el a reușit să mai „fure" de la viață câțiva ani. Și toate astea fiindcă era naiv, era un om bun. Dar el a fost omul Steve Jobs, iar ceea ce i sa întâmplat lui se întâmplă o singura dată, unui singur om, ales să fie deosebit. Iar nouă ne rămâne doar atât, să ieşim odată din naivitatea aceasta neproductivă.

Dr. Avi Boboc

duminică, 1 iunie 2014

O zi...mare

O zi dominată de cuvântul- "mare"! 
Astăzi vineri 6 iunie. Zi de test naţional pentru clasa a sasea la matematică şi ştiinţe. Se pare zi tot cu ploaie. Zi de glorie pentru Simona Halep. Şi-o merită cu prisosinţă! Apoi văd citind ştirile dominate de Simona cea "mare", şi acţiuni ascunse pentru gloată cea "mare". Unul "mare", al treilea om "mare" în avere şi clasamentul coruptei mele tărişoare, o spun americanii prin reprezentantul lor cel mai avizat, "mare", coboară cu cătuşe treaptă cu treaptă, încet să nu cadă, sprijinit mititelul, în costum ponosit cu tenişi de cârpă, roşii, fară ciorapi. Afacerea, câteva zeci de mii de euro, vreo douăzeci, um mizilic consumat de fiu-su pe noapte. Aşa trebuie, urmează o amendă penală si trebuie puţină cazare in hotelul MAI, dă bine. Averea lui"mare" de milioane de euro, casa lui Maurer, magazine, shoppinguri, maşini şi desigur…beizadeaua. Plăteam şi eu obligat odată RCA "mare" si degeaba la Astra. Bani furaţi din buzunarul meu, ca şi la CNADNR, ca şi multe taxe, poate impozite. Apoi cel "mare", primul om în Forbes, este şi el timorat. Pâinea astăzi prin Argeş nu o să prea crească "mare", curentul o să vină cu întreruperi de heblu, chimia scoate astăzi smog galben de sulf, oamenilor li se spun, să le scadă pofta de pacheţel de pâine cu parizer că prea s-au îngrăşat că şeful cel "mare" strănută a disponibilizări. Apoi DNA cel "mare" exultă şi asudă. Oprisan, baronul cel "mare" musai este judecat părtinitor şi cere a CSM-ului sprijin, adică aceloraşi; zulufina, mustăciorei actor călător şi blondei păr pe oală. Mazare si el dar barnas"mare" a folosit chip pictat gingaş şi frumos de femeie ca placă de surf şi o “urâtă” cu coşuri pe faţă se ofuschează. Voia ea! Etc.etc.
Şi este doar o zi "mare" adică post cu peşte de vineri!
O zi în tărişoara noastră ..."mare"!
Ce am zis, o zi "mare"!

Un om cu burta doar...mare!