Dulceata de cirese amare

Dulce şi amar! Desfac cireşe amare, adică scot sâmburele. Bine că nu sunt multe. Prozaic! O treabă intelectuală veţi zice! Fireşte filosofez. Despre contrarii. “Iar frumuseţea este lupta contrariilor”, ne spunea Heraclit anticul. Un gust amar cu zaharul dulce fac dulceaţa atât de apreciată. Ce este la urma urmei lupta asta? O cale, un mijloc spre desăvârşire. Este atât luptă, dar şi unitate. Este entropie dar şi negentropie. Superficial aspectul s-ar rezuma în unitatea şi lupta contrariilor la existenţa a doi poli, doua extreme independente una de alta, bine şi rau, plus şi minus, stânga şi dreapta, nord şi sud, lumina şi întunericul, Yang şi Yin, Rai şi Iad. Sunt egali, reciproci, se recunosc unul pe altul sunt indivizibili, corelaţi dar se şi exclud, par incompatibili. Între interacţiunea lor se percepe interdependenţa lor. Bazat pe această idee, gândirea conceptuală metafizică interpretează polii dualistic, ca absolute eterne şi universale ("lumină şi întuneric", absolut pozitiv şi absolut negativ). Dialectica, dimpotrivă, insistă pe recunoaşterea faptului că elementele opuse apar ca poli. Dialectica percepe dincolo de interacţiunea lor şi un raport inegal de elemente opuse care provin unul de la un altul, tranziţia lor reciprocă şi de penetrare care se apropie spre identificare completă unul cu altul. Dar şi contradicţii şi rezoluţii prin lupta lor. Găsim principiile fundamentale ale dialecticii (unitatea şi opoziţia (lupta) contrariilor, trecerea de la schimbărilor cantitative īn schimbări calitative şi negarea negaţiei) pe care în mare le ştim. Nici nu trebuie mai mult!
Conceptul este că extremele sunt legate, sunt pretutindeni, se alternează şi se înlocuiesc reciproc. Acum legea dintre unitatea şi lupta contrariilor, nu este compatibila nici cu subiectivismul, care înlocuieşte soluţii concrete la probleme cu delimitări părtinitoare şi abstracte, dar şi cu obiectivismul, care nu pătrunde în natura contradictorie a proceselor obiective. "Trăiesc adevarat doar cei ce lupta", o spunea Victor Hugo. Aşa că nimeni nu scapă de lupta şi unitatea contrariilor. În singurătate, față în față cu noi înșine, toți, simțim că ceva merge rău, vedem că există multă suferință, ne dăm seama că nu avem explicații pentru multe lucruri care ni se întâmplă, nu găsim răspunsuri complete la multe dintre circumstanţele propriei noastre vieţi şi simţim că ceva ne lipseşte ceva. De ce? Ce este acest lucru care ne lipsește? Răspunde fiecare. Iar în același timp niciodată nu trebuie să uităm că dacă nu facem un efort pentru completare suntem pierduţi. Acum vedeţi de ce sunt în stare două kilograme de cireşe amare!?

Dr. Avi Boboc