Evadarea din…cunoscut

Este trecut de miezul nopţii. Somnul este pierdut. Nu încerc să-l regăsesc. Mă încăpăţânez să privesc o mică stea. Doar atât văd pe cerul nopţii, o mică stea pâlpâitoare. Câteodată doresc să vină mai repede dimineaţa. Lumina dimineţii. Găsesc că dimineaţa aduce un nou început. Acum este încă întuneric. Mă ridic anevoie şi-mi caut papucii. Este frig în casă, ori poate mi se pare că este frig. Este minunat să te trezeşti în fiecare dimineaţă cu mirosul cafelei pe care tocmai ţi-o prepari chiar tu. Ziua trecută am tot încercat să mă caut. Dar m-am rătăcit în mine ca într-un oraş străin. Nu am regăsit nici un element cunoscut. Poate nu am căutat destul. Poate nu am ştiut să caut, poate nu a fost un motiv bine conturat. Asta ţine şi de scopul propus. Uneori sunt întrebat ce fac, ori dacă am făcut ceva. Pe moment sunt surprins de întrebare. Recunosc că uneori nu fac nimic. Că am chef să fac… nimic. Apoi nici nu trebuie să fac ceva. Şi cum nu găseşti un motiv, diferenţa dintre “a face” şi “a nu face” nu există. Uneori şi când faci ceva te întrebi apoi dacă a avut fapta ta vreun folos. În fiecare zi încercam să schiţăm o poveste. Poveste începută dar care în noaptea ce vine poate dispare. Încerci o alta, ori te agaţi de alta. Înainte aş fi dorit să-mi pun o oră doar pentru mine. Acum le am pe toate. Nu este bine nici aşa. Eşti captiv. În interiorul propriei tale existenţe. Îmi zic că subconştientul torturat de ceva sau cineva de care nu reuşesc să scap în stare de conştientă, evadează căutând o fisură şi caută. Caută zări de necuprins cu mintea. Iar de fiecare dată cu risipirea nopţii, rămâne în urmă visul. Totul pare o fatalitate. Este o fatalitate. Să vedem ce iese. Ce bine ar fi fost să fie! Altfel.

Acum ar mai fi doar trei zile.

(18.12./3:24)

Poveste de Craciun

Oare de ce ne plac poveştile? Mereu căutăm un loc în grădina fără de sfârşit a sufletului-poveste. Şi chiar de suntem obosiţi, ori supăraţi , ascultăm, ori fie ne aducem aminte de o poveste. Iar poveştile în Decembrie sunt cele mai frumoase. Vine Crăciunul, iar Crăciunul este bucurie, o mare bucurie.

 

Povestea bradului 

 

Era o zi friguroasă de sfârşit de toamnă. Zarea era albă şi largă. Frigul se-nteţeşte  purtat de vântul aspru şi sec. Loviţi de vântul rece cei doi călători au cerut ajutorul pădurii. Să-i apere, să-i sprijine. Au încercat la falnicul stejar. Dar stejarul a refuzat. Nu avea timp de asta, era preocupat de  el, de crengile şi frunzele lui. Veni rândul fagului. Dar nici el nu se învoi. Fructele sale se desprindeau uşor şi trebuiau apărate. Dintre toţi copacii pădurii doar bradul s-a învoit să-i apere, să le ofere adăpost. Chiar s-a bucurat. A spus; „Fructe nu am, frunzele mele sunt ace ascuţite şi nu mă tem nici de vânt ori furtună. De aceea vă poftesc să staţi lângă tulpina mea, iar crengile mele vă vor face acoperământ învelindu-vă trupurile voastre plăpânde”. Aşa au făcut şi bradul i-a apărat. Furtuna trecu, iar oameni au ieşit.  

Cei doi era Iisus şi Petru. Au mulţumit bradului. Iisus apoi i-a spus bradului; “Ca semn de preţuire veşnică îţi las frunzele mereu verzi, fie vară fie iarnă. Şi îţi mai dau ceva. Ca puii tăi în orice casă, fie de sărac, ori bogat, să bucuraţi inimile oamenilor şi mai ales copiilor, să fiţi ornaţi ca pentru sărbătoare, să luminaţi şi stăluciţi”.

Aşa au rămas de atunci. De aceea ornam bradul atât de frumos. Este povestea bradului. Iar bradul ne dă verdele minunat în iarna rece, dar mai ales ne dă mirosul său.

 

 Sub cetina verde de brad, aroma Sfântului Crăciun, sub fulgii de nea, cu colinde şi rugăciuni, aşteptăm Naşterea Domnului. Iar noi, ieri copii, acum prin copiii noştri, poate copiii copiilor noştri, aşteptam cu inimile bătând să spargă piepturile pe Moş Crăciun.

Şi nici un copil nu trebuie să stea singur în seara de Crăciun. Plata a vom avea  în bucuria care sclipeşte în ochişorii inocenţi ce vine să-nlocuiască pe acei părinţi absenţi.

Ascultă-mi Doamne rugămintea şi fă o minune!

Zi de iarnă, marţi, 2 Decembrie

Afară ninge liniştit şi-n casă nu prea arde focul. Ninge bine, deja sunt 15 centimetrii, iarna se anunţă grea. Nu prea arde focul, deşi ar putea arde, dorinţa, dar mai ales putilinţa este la mine. Dar poţi? Este pe barba ta, pe banii mei, vorba lui Moga. Gazul vine de la ruşi, iar ruşii ţi-l dau cu cât vor ei, dacă ţi-l mai dau, de ce nu ar face asta? Te rogi doar. Gazul intern merge la Niculae să împăieze elefanţi, ori… tot la ruşi. Aia de la ALRO. Şi uite aşa s-a dus şi Ziua Naţională. Am văzut şi chermeza(dar în interior) de la Palat. Lume multe, fericită, poze, selfie-uri. Atâţia fericiţi rar vezi!? Am văzut şi olteanul artizan pierzător de campanii. Acum ce să zic, omul este interesat, ori se dă cu stăpânul inelelor dosarelor sale, ori pune de un pact de…coabitare şi vânzare de partid. Ăsta este omul! Diliormănean!
Iar noi, cu noi, rămâne cum a fost. Şi cum a fost? Bine! Am trăit bine. Nu-i aşa? Asta nu am înţeles noi românii. Nu am înţeles că dacă votăm cum ne spune omul, adică ori să votăm, apoi după o săptămână să nu votăm, ori să votăm cu cineva blond, apoi neamţ, iese tot el desigur. Iar când nu iese, vine Curtea , tot era ăla cu dioptrii mari de minus 14, care se tot bagă în cadru la pupat dreapta. Uite aşa, vedem în spate la marea sărbătoare pe numărătorul voturilor victorioase, vedem predoi, hoţoi şi smardoi . Şi-i vom vedea. Ce-o să-i mai vedem!? Bine că ne-a spus CTP că sărbătoarea naţională a fost pe 16 noiembrie.

Răbdare şi tutun. Eu fără tutun.
Cu cafea!

Dr. Avi BOBOC

"6"

Oameni buni, prieteni, să ne bucuram! Peste o săptămână acum, avem un alt preşedinte. Un regim, urât regim, detestat regim...dispare. Şi odată cu el o clica întreagă. Politică şi juridică. Şi Curte! Să ne bucurăm că până şi ala, alungatul, înşelatul, dusul cu pluta, somnorosul, fost să fie preşedinte, dar abil prelucrat şi poate mai bine aşa, adică...Crin, spune de dimineaţă că nu-i da susţinere neamţului. Adică cum? Tu ala din interior care cântai imnul cu verde-nrourat spui asta? Ruşinică! Mare ruşinică! Iar diferenţa va fi mare, peste 1 milion de oameni, cât să acopere diaspora, oraşele Cluj, Timişoara sau Sibiu la un loc. Şi toată lucrarea omului, ultima sa lucrare urâtă.

Acum titlul! Şase! Evoluţia cifrei şase până la aspectul din zilele noastre a fost relativ simplă în comparație cu alte numere. Numărul destinului, cifra 6.
De ce spun toate astea? Simplu. Număratoarea inversă merge. Astăzi este şase! Mâine cinci.

Iar eu duminică rup uşa secţiei de vot. Vreau sa fiu primul!
După, fac o cruce mare! Peste drum este o mică bisericuţă.

Iar dacă este nevoie pentru întărirea spiritului continuu pentru, văd, minţi pierdute. De-ai noştri. Mari liberali daţi cu neamţul. Este bine ca în aceasta săptămână sa ne amintim tot. Sfârşitul anului 2010, apoi tot ce a urmat. Să ne amintim de colegii noştri duşi. La 60, 65 de ani. Mii de colegi. Să ne amintim de Mihai Popescu, de generalul Mihai Popescu. Să-i ierte Dumnezeu pe toţi!

  Col. (r) dr. Avi BOBOC 

avi_boboc@yahoo.com

Roman sunt, roman imi zice!

"Cum e, se zice la voi!"

Îi vezi. Vin vara. Sunt gălăgioşi. Părinţii se fac la îmbrăţişare că lăcrimează. Fie vorba între noi, plâng. Dar nu atunci. Ci în nopţile lungi de iarnă. Când nu au pe nimeni pe lângă ei. Când ştiu că fiica este departe şi până sa vină este deja întins. Pe năsălie. Dar acum sunt fericiţi. L-au adus şi pe ăla micu. Ăla nu pricepe o boabă româneşte, dar îi traduce mamă-sa. Şotul este sobru, intervine sacadat, tot în limba lui William. Ştiţi voi care? Ăla care, se zice, că şi-a însuşit o operă scrisă de altul. Omul era un „mare” analfabet. Descarcă din bagaje. Mari fleacuri la care părinţii sunt într-o mare admiraţie la fiecare produs. A doua zi te bagă şi pe tine în seamă. Îţi trece pragul. Încropeşti o discuţie. Banalităţi, politeţuri. De altfel ce să-i spui. Este ruptă complet de realitate. Soţul mai mare decât ea cu minim zece ani se face că fotografiază. Din una, alta, cuvântul buclucaş nu este găsit. Au trecut câţiva ani de insulă cu regină mamă. Auzi ceea ce nu doreai să auzi: "cum e, se zice la voi?" Care voi? Nu eşti şi tu voi! Doar vrei să votezi. Nu!?

Tot ce am scris este adevăr. Eu nu mint. Nu am de ce să mint!

Acum mă uit la furia lor că nu au votat. Nu mă satur să-i privesc. Vouă chiar nu vă este ruşine. Deveniţi ridicoli!

Avi BOBOC

Ziua Vanatorilor de Munte, organizata de Primaria Targu Ocna

Comunicat de presă - Școala Națională de Pregătire a Agenților de Penitenciare Târgu Ocna

Cu privire la activitățile comemorative dedicate Zilei Vânătorului de Munte

Vineri 31 octombrie 2014, elevii Școlii Naționale de Pregătire a Agenților de Penitenciare au participat la cea de-a IX-a ediție a manifestării, ZIUA VÂNĂTORILOR DE MUNTE' organizată de Primăria orașului stațiune Târgu Ocna și Batalionul 22 Cireșoaia' din localitatea Sfântul Gheorghe.

În cadrul programului, elevii școlii au defilat pe acordurile muzicii militare, alături de garda de onoare a  Batalionului 22 'Cireșoaia', reușind să atragă atenția și simpatia publicului din Târgu Ocna, prin tinerețea și prin ținuta lor deosebită, caracterizată prin ordine și disciplină.

Tinerii elevi au depus o coroană de flori, în memoria Batalionului de Vânători de Munte, care în primul război mondial sub comanda maiorului Virgil Bădulescu și-a demonstrat vitejia și spiritul de sacrificiu la Târgu Ocna, Cireșoaia, Coșna, Vrânceanu și Oituz. 'Corpul Vânătorilor de Munte', ca unitate de elită a armatei române a fost creat la 3 noiembrie 1916, prin transformarea Școlii Militare de Schiori București, în baza Ordinului nr. 294 a Marelui Cartier General și a fost organizat pe 3 batalioane cu 3 companii fiecare, având un efectiv de 2000 de combatanți. Din acea zi, în cazarmă Regimentului 4 Roșiori Cotroceni — București, au început să fie selectați viitorii vânători de munte, recrutați din întreaga armată.

Această decizie se impunea cu stringență deoarece, luptele duse de armata română în toamna anului 1916, au demonstrat  că lipsa trupelor de vânători de munte a reprezentat un serios handicap pentru obținerea succesului în luptele pe teren muntos — împădurit.

Acest eveniment comemorativ al vânătorilor de munte este un bun prilej pentru a cultiva în conștiința viitorilor agenți de penitenciare sentimentele și valorile istorice autentice ale românilor și pentru a păstra vie imaginea luptătorilor pentru credința și dreptatea neamului.

Subcomisar de penitenciare Mihaela Brăila

Purtător de cuvânt

Școala Națională de Pregătire a Agenților de Penitenciare Târgu Ocnă

Tata

Trebuia să aleagă. Era capătul de drum. Ori rămâne în mica gară pe unica bancă şi sala rece cu geamuri sparte până dimineaţă, când poate spera la o căruţă care aducea pe cineva la gară iar la întoarcere mergeau împreună spre sat, ori pleca în noapte. Era iarnă, era frig. Dar nu era un frig foarte pătrunzător. Apoi era târziu. Locomotiva mică cu aburi abia trăgea cele trei vagoane clasa inferioară. Trebuia să ajungă la nouă seara, dar ajunseseră la zece. Mai erau paisprezece kilometrii de drum. Drum de pământ. Se hotărâse. Va pleca. În trei, patru ore, ajungea acasă. Nu putea sta. La piept, sub haina groasă de postav avea într-o pungă de hârtie trei flacoane de penicilină şi trei fiole cu apă distilată. Apăruseră din anul 1928. Întâi streptomicina, apoi penicilina. Dar se găseau greu. Atât putuseră să cumpere, atât găsiseră. Era tot avansul său luat cu o zi mai repede. Se şi împrumutase. Munca lui pe două săptămâni. Dar ştia că chenzina era puţin mai mare şi rămânea şi pentru ceva mâncare. Fata lui de sase ani, fetiţa lui mică, dar atât de inimoasă făcuse aprindere de plămâni. Avea febră mare. Îl anunţase o rudă venită în oraş. De atunci nu mai avea linişte. S-a învoit o zi, cea de mâine, sâmbătă. Acum se gândea la porţiunea cu pădure. A făcut drumul de multe ori pe jos. Dar era vară. De n-ar veni lupii! Mergea repede, îngreunat de gânduri. Repeta obsesiv Rugăciunea Inimii. Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul! Zăpada începuse să scârţie sub tălpi. Făcuse cinci kilometrii. Era miezul nopţii şi porţiunea cea mai grea de drum. Parcă văzute perechi de ochi lucitori. De sub norii mari, luna ieşise răspândind o nefirească lumină. Mulţumi Domnului. Era salvat! Grăbi pasul. De pe deal a văzut cătunul satului încă adormit. La unele case se vedea o dâră firavă de fum. A ajuns. Bănuia că este trei din noapte. Găsi fetiţa care gemea uşor. Frigea! Era parcă mai mică. Pe frunte avea mici picături de sudoare. I-a luat mânuţa mică în palmă. Parcă o vedea în vară când îl ajuta la muncă. „Tatii uite cherpedinul cerut”. Şotia a fugit şi a adus moaşa. Era singura care ţinea tot satul. S-a mirat când a văzut flacoanele de Penicilina G. Auzise că ar fi! După a doua injecţie febra a cedat. A deschis ochii largi. O lacrimă mică i s-a prelins de la colţul ochişorului drept. „Tatii, ai venit tatii! Iartă-mă că nu am fost cuminte!” Nu fata mea, tu eşti cuminte, a spus înecându-şi cuvintele. Tu eşti mereu cuminte!

A.B.(28.10.2014)

Gândul zilei de marţi

Zece ani m-am trezit între 4:00 şi 4:30. Fără ceas totdeauna. Fie luni, marţi, miercuri ori joi, fie vineri. Iar ca să nu se supere sâmbăta şi duminica mă trezeam şi atunci. Ideea era că la ora 5:10 ori trecea maşina de transport, ori plecam cu maşina proprie. Destinaţia, serviciu, evident! Poate fi şi asta o viaţă! Eu mi-am ales-o. Drept consecinţă ceasul biologic încă mai lucrează. Gândesc că pentru egalitate încă vreo zece ani trebuie să treacă. Acum, ca de fiecare dată când mă trezesc, îmi zic în gând cu întristare dar şi bucurie, îmi pleacă maşina!
Asta este. Alegând două laturi umane aş spune că până acum am fost şi risipitor şi perdant. Dar mi-a rămas şi mie ceva acum. La ce am, nu mult, adaug şi amintirile. S-au adunat destule, sacul este plin. Câteodată bat prea tare să iasă din pereţii scoarţei cerebrale, unii spun că ar fi cortexului cingular posterior (CCP) şi trebuie să le dau drumul. Şi uite aşa hârtia imaculată a paginii se umple cu cuvinte. Conştientizarea sinelui este ceva personal. Nu-i aşa! Retrăim nemernicia de la cinci ani! Cine are urechi de auzit…sa audă. Cine are ochi de văzut…sa vadă. Cine are minte… să înţeleagă. Căile de pieire ale identităţii sunt felurite şi deosebite unele de altele. O săptămână de foc, a trecut doar o zi. Şi este doar începutul. Apar tot "cuci". Important este să treci peste intoxicări. Întrebam ieri un grup de tineri , sigur liceeni, ce câştigă să facă propagandă agresivă unui neamţ? "Nimic", au raspuns. Atunci de ce? Ce ne-au adus nemţii decât durere şi furăciune? "Berea!" au răspuns. Cam puţin! Poate berea, dar berea-i pe bani! Unii aduc în discuţii "mâini lungi". Nu fraţilor, oricât de lungi ar fi votează "stupid people". Aici nu ţine. A ţinut frauda Parisului, poate odată îşi dă drumul ăla la gură şi spune, dar la referendum nu a mai ţinut. A votat poporul. Deşi este ilegal chiar şi în ultimile 72 de ore înainte de primul tur se joacă tare. Apoi după va fi iadul pe pământ. Iadul lor cu vieţile noastre. . Dumnezeu să-i ierte şi să ne ierte pe toţi cei care am mai rămas. Şi să ne dea multa Înţelepciune!
Veţi vedea, veţi asista. Diavolul încă îl lucrează.
Iar noi deşi suntem puşi să trecem prin iad, avem doar o şansă. Să nu ne oprim!

Dr. Avi Boboc

Gandul zilei de luni

Mai oameni buni! Incepem o noua saptamana. O saptamana in care ne inchinam Sfintei Feciore. Adormirii ei si ridicarii la cer." Maria, cea plina de har, Domnul este cu tine. Binecuvantata ... Sfanta Marie, Maica lui Dumnezeu, Roaga-Te pt noi pacatosii". Sa punem odata punctul pe "i"! Hai sa gandim! Putin imi pasa de Voiculescu, asa cum si de Nastase, ori altii. Nu am trait un minut, un singur minut ca ei. Dar altceva trebuie sa ne doara, sa ne ingrijoreze. REGRESUL nostru ca natiune, ca destin. Am involuat revenind in anii 1947-1950 prin justitie. Justitia politica, politia politica. Mai exact dosarele la comanda si ceea ce este mai rau, grav, facaturile ordinare. Oamenii acestia nu au fost, nu sunt curati, adaug si pe Gigi Becali aici, dar au fost condamnati, executa pedepse pe sentinte false, prin lipsa a probelor directe ori indirecte, pe "telepatii", pe "prejudiciul" cumparatorului de buna credinta, adica vina cumparatorului care da! Asa putem fi judecati toti!? Pentru mersul pe jos, pentru creditul luat, pentru copilul care-l cresti, ori pensia(s-a incercat dealtfel) nesimtita pe care o iei. Pentru burta ta "cea mare", care sufoca burta "supta" a muncitorului, pentru "ifosele" uneia care se dorea si se doreste inca presedinta, pentru "botoasa" care-si vede tara prea populata si nu mai are loc pentru a doua progenitura sidata. Toate astea au o cauza, un om. Apoi institutiile smintite aservite, justitia infecta. Urmeaza clasa politica greu sulfuroasa. Toate pe un popor care pe zi ce trece devine parca mai prost!

  Col. (r) dr. Avi BOBOC 

avi_boboc@yahoo.com

Amintiri necombatante(VI)
Racolarea ratată.

Secretar de partid pe facultatea de medicină militară, fostul I.M.M. era colonelul Mihai. I se spunea şi “Limba dulce!”. Şi asa era. Un om deosebit. Nu toţi oamenii din structurile fostului partid comunist erau îndoctrinaţi politic. A fost singurul ofiţer superior din structura conducerii militare a facultăţii care participa la examenele noastre. Venea, se prezenta, era imposibil de refuzat şi se aseza. Apoi ajuta efectiv. Era spre sfârşit de carieră. Putea să mai rămână încă vreo doi ani, dar altu-i visa locul. Doritorul era o figură cu trăsături frumoase, dar înşelătoare. Chestie familială se pare. Om alunecos, om multifaţetat. L-a înlocuit în dezamăgirea noastră. Aveam să aflam că era fratele unui cunoscut om. Acestuia i se spunea, spune, “şarpele cu ochelari”. De ce şarpele nu-mi imaginez? Probabil că era intuitiv, introspectiv, rafinat, ori poate prin ascuţimea minţii, inteligență, înțelepciunea , dar şi viclenia, răutatea şi perversitatea sa. Cu ochelarii este mai simplu, omul avea ochelari. Poate are şi acum. Unii spun că ar fi făcut şi încă face jocurile ţării post decembrie 22, 1989. Fratele mai mic nicicum de talia lui, dar trăia în spatele lui. Pregăteam lucrarea de diploma. Asta prin 1981, eram anul V. În sala de lectură doar eu. Şi vine omul, secretarul. Începe uşor şi pe departe cu ce fac, ce mai învârt. Apoi trece ex abrupto la fapte: „Spune , aud colegii tăi că vorbesc una, alta. Despre noi, facultate, vremuri. Tu eşti băiat bun, te ştiu, te-am urmărit demult. Îţi vezi de ale tale. Avem nevoie de oameni ca tine!” Am priceput imediat unde bătea. Omul voia să mă racoleze. Am rămas mut. A continuat: „Vezi, avem nevoie de informaţii, eu sunt disponibil oricând”. Mi-a revenit graiul . Am spus; Tovarăşe locotenent colonel, ştiu unde bateţi, mă vreţi informator. Nu-mi trădez colegii. Nu pot, apoi, nu ştiu nimic. Omul a zâmbit cu rânjetul său sarcastic caracteristic. S-a ofensat. A spus: „Bine! Voi ţine minte replica ta!” A plecat. S-a ţinut de cuvânt. Unii nu au făcut-o, îi ştiam, se ştiu, au ajuns în locuri bune. La finele anului sase, în perioada ante stagiatură am întârziat prea mult. 24 de ore. Toţi eram plecaţi acasă. Eu am fost informat mai târziu, degeaba căutările unui viitor secretar al CPUN care confundase Adjudul cu Aiudul! Eram un fel de dezertor. Noroc cu altul, vorba vine, care a venit după mine la 36 de ore şi tunurile s-au îndreptat spre el. Militar scăpasem dar…partidul condus de omul nostru nu a uitat ofensa. A vrut să mă pedepsească exemplar. Nu i-a ţinut. A intervenit cineva! Nu ştiu nici acum cine? Aşa am scăpat. Dar amintirea a rămas în memoria mea pentru vecie. Uneori mă întreb, dacă acceptam, unde eram acum. Poate bine, poate cu pensie bună, dar cu sufletul murdar. Aşa că prefer aşa cum sunt acum! Sărac şi curat. Vorba aia cu nea Nelu. Care Nelu? Ştiţi desigur!

Studenţie medicinistă militară

Eram studenţi în anul cinci. Anul 1981. Făceam stagiul de Pneumoftiziologie la spitalul Filaret. Unicul spital bucureştean. Profesor, eminentul ftiziolog, creator de disciplină şi clinică Constantin Anastasatu. S-a dus precum mulţi alţii în anul 1995, iar medicina românească a devenit mai săracă. Spitalul era undeva unde când treceai cu autobuzul vedeai crematoriul “Cenuşa”. Care când scotea fum negru avea activitate. Am ajuns la poarta spitalului. Noi o grupa de nouă studenţi medicinişti militari. De viitori medici militari. Intrare închisă ca la penitenciar. Am bătut. A ieşit portarul. Se uită lung la noi. Noi toţi tineri, toţi frumoşi, toţi militari. Cu frumoasa uniformă a Armatei Române. Cu vipuşca de catifea bordo şi semnul de armă având şarpele pe caduceu. Toţi locotenenţi cu epoletul alb şi cele două steluţe aurii. Portarul ne întreabă ce dorim? Pesemne era nou în activitate. Am rămas perplexi! Cum adică!? Eu cu o inspiraţie de moment spun: “Suntem pompierii, echipa de control!” A înmărmurit. Pompierii aveau aceeaşi culoare a vipuştii pantalonilor şi a epoletului. Atitudinea portarului s-a schimbat imediat. “Atunci poftiţi de intraţi, chiar vă rog!” Abia după ce am intrat i-am explicat. Suntem studenţi militari medicinişti în anul cinci. Facem stagiul de ftiziologie aici. A înţeles greu, dar a înţeles. Am intrat. În saloane toţi aveau tuberculoză. Asistentul de disciplină, un medic specialist femeie ne urma. Am întrebat: Nu vă este teama? Răspunsul a fost magistral. “Nu! Toţi am făcut tuberculoză. Acum avem inumitate. Vă facem şi vouă vaccin BCG!" Nu am mai spus nimic. Am rămas muţi!

Lumina palidă a serii
Uită-i pe toţi, dar mai ales pe toţi cei care te-au uitat! Dăţi o şansă ţie. Dăţi o şansă zilei de mâine care vine. Ştiu, viaţa este grea, iar noi nu mai avem răbdare. Iar când îţi doreşti ceva să nu alegi drumul scurt. Şi drumul nu este nici scut şi nici uşor. Uneori ne amintim de vremuri trecute. Ne apucă aşa o nostalgie a trecutului. Nostalgia sufletului cald de elev. Iar atunci când crezi că totul este perfect, că totul ţi se împlineşte, evenimentele iau întorsături curioase. Am fost un elev conştiincios. Mă pregăteam mult şi cu răbdare. Învăţam după amiaza. Atunci mi-am făcut lucrarea, am refăcut calculele. Era bine totul. La clopoţelul de sfârşit am predat lucrarea. Apoi am aşteptat rezultatul. În gând se cuibarea mereu impresia că am uitat ceva, că am greşit ceva, e suficientă doar o clipă de îndoială. Şi a venit ziua. Era ultima din trimestru şi an calendaristic şcolar, venea vacanţa de iarnă. Profesoara a inceput cu un laudatio. A unei lucrări de excepţie. Diferită în tot. În execuţie şi expresie. Dar anonimă! Lucrarea nu era semnată. A cui o fi? Nu ştiam! O colegă şi-a adus aminte că nu semnaseră lucrarea trimestrială. A primit-o cu felicitările de rigoare deşi o urma de îndoială era. Şi le-au primit toţi. Rămase una. Tot nesemnată. Rămăsesem eu. Mi-a dat-o. Avea nota şapte. Dar nu era a mea! Am motivat, dar nu m-a crezut. Trebuia să accept că pot lua şi o notă mică. Că uneori nu poţi face totul. Am protestat. Nu este a mea, nu este scrisul meu! Mi-a cerut caietul de teme. S-a uitat lung. A acceptat că nu este. Dar unde este? I-a trebuit puţin să afle. Era deşteaptă şi frumoasă. O admiram. Atunci o cheamă pe colega care-şi primise nota nemeritată cu teza. Este a ta? Da, este lucrarea mea! De ce ai tăcut, de ce nu ai spus că nu-i a ta? Nu a răspuns şi-a luat teza ei tăcută. Trecu ora, era ultima din trimestru. O geana de lumină, ultima, ca o chemare şi mângâiere a strălucit spre apusul serii. Se înserase. Luminile rare s-au aprins. Mergeam spre casa. S-a înnoptat bine. Încercam o bucurie ciuntită. Parcă-mi luase din strălucirea notei. Oare mă va felicita cineva? Se va bucura cineva? Da, s-a bucurat! Ingerul meu păzitor. Era ultimul stâlp luminat şi ajungeam acasă. Dintr-o dată a început să ningă cu fulgi mari. Se vedeau în lumina palidă a becului. Dansau rapizi, îmi mângâiau faţa. Atunci am ştiut. Ningea pentru mine!

Amintiri necombatante(V)
Veni şi trecu vara anului 1977. Cutremurul din 4 martie lăsase urme adânci atât în oameni, de neînlocuit, dar şi în Facultatea de Medicină. Iar ca să nu caute cineva, le spun eu! Atunci am avut unica restanţă din toţi anii de facultate. Şi au fost sase. Nu mă prezentasem, de teamă, la examenul de Filozofie. Iar Filozofia era se pare cuiul anului unu. Ce profesor Andronescu de Anatonie, cel care dintr-o grupă de opt-nouă studenţi pica patru, ori cinci, iar la restul, doi, trei primeau nota 5, ori 6? Ce Biofizică sau Biochimie, Fiziologie, ori altceva? Profesorul Florian Georgescu conducea catedra de Filozofie. Era ultimul examen de an întâi. Am venit fireşte în toamnă şi l-am promovat, mi se pare cu nota 8(opt). Institutul Medico-Militar, de pe strada cu acelaşi nume, tocmai primise titultura de- Facultatea de Medicina Militară(1976). Comandantul ei era omul de aleasă valoare naţională dar şi medico-militară, colonelul medic doctor Jorj Petruşca. A fost poate unicul militar văzut cu o ţinută mereu impecabilă şi totdeauna în uniformă militară de culoare albă. Toamna anului doi a început cu două săptămâni de practică în agricultură, noi băieţii la porumb, fetele la mere. Zona subcarpatică, oraşul cu rezonanţă prahoveană, Băicoi. Trecu şi practica, facultatea se reparase după cutremur, intrasem în normalul anului. Disciplina Anatomie începea cu aparatul genito-urinar feminin. Aflând şi respectând un pont, am mers în spatele marilor săli de anatomie, cu nume de mare rezonanţă medicală, prof. dr. Francisc Iosif Rainer, acum nu l-am mai regăsit ca denumire de sală, să ne aducem “obiectul” muncii de un semestru. Fireşte acolo am negociat la sânge cu oamenii locului şi în schimbul unei sticle de coniac de un litru ne-am ales cadavrul. O femeie, se pare tânără, înaltă, blondă, îngrijită după unghiile ojate, fost probabil frumoasă. Când am pus-o pe masa de disecţie am descoperit grozăvia. Era împuşcată, două urme de glonţ îi străbateau frumosul şi doritul trup cândva. Dar eram mândrii, toate celelalte grupe de civili erau invidioşi de noi. Şi erau vreo 18 mese, deci 18 grupe în marea sală. Cei mai oropsiţi erau se pare cei care primiseră din oficiu o femeie mai mult lată decât înaltă, grasă şi de 1,50 m. La finalul orelor, erau două, am împachetat-o în feşi şi tifoane îmbibate cu bromocet, aşa era procedura şi am plecat spre case. Mirarea mare şi necazul nostru a fost la a doua venire. Frumoasa noastră a fost furată şi înlocuită, aţi ghicit bănuiesc, cu…grasa! Degeaba am protestat, eram doar o grupa de nouă studenţi militari, într-o mare serie de peste 100 de studenţi civili. Cine să te asculte!? Aşa că am tăcut. Şi am rămas cu grasa vreo săptămână. Am schimbat-o evident şi noi! Ştiam practica din armată! Nu se fură, se înlocuieşte!

Roata vietii

O poveste. Descrierea ei nu are legatura cu realitatea. Este dintr-o carte, ori poate o viitoare carte. Nu stiu? Am gasit-o si o redau. Poate asa fug si norii de pe cer.
Mi-am adus aminte, acum cu ploile astea, de o fata. Eram student. Fin, subtirel si frumos. Era iarna. Iarna comunista, iarna cuminte, cu becuri aprinse din doi in doi stalpi. Stateam in gazda in Drumul Taberei. Fata, o ardeleanca frumoasa, cu frunte inalta de vestala, facea un stagiu de spital, ceva simplu, "nursing" mai mult. Era la cosmetica. Din Medias, fiica unui medic oncolog, care facea naveta la Sibiu. O chema Marcela. Ii stiu, retin si numele ei de familie, dar nu ar mai fi o poveste. Mult, mult mai experimentata in ale vietii, decat mine, un viitor medic. Atunci, seara, pe zapada si gheata drumului mergeam usor, la pas. Barfeam ale vietii timpuri. La un moment dat mi-a spus: "Nu vrei sa ma tragi!?" I-am apucat manusile mainilor frumoase si fine si am "tras-o" pe gheata, usor, pe ghetele ei, botinele ei frumoase. Avea un picior frumos. Vorbea frumos. Drumul trecea prin fata blocului meu. S-a autoinvitat. Atunci am stiut ca de fapt dorea celalalt "trag". Am evitat, invocand gazda, o "rusoaica" rea, artagoasa si batrana. A fost croitoreasa Studiourilor de Film Buftea. A facut hainele haiducilor.  Cum sa duc o "fata" in casa ei? Era conditia de la inceput cu: "nu fete in casa mea!" Atunci a cerut un simplu pahar cu apa. I-am adus apa. Desigur ca nu dorea apa. A baut putin si apoi m-a privit lung. Apoi mi-a spus: "tu, ori esti ori un naiv incepator, ori un mare cunoscator. Nu stiu? Oricum este un mare pacat!". A plecat. Nu prea a mai mers relatia dupa. S-a racit usor, fiecare si-a vazut de drum. Nu am avut nimic fizic, nici macar un sarut. Mi-a scris o scrisoare dupa mult timp. Scria ceva despre ea, despre noi, despre trecut. Cred ca m-a admirat ca om. Apoi peste ani, venind de la Sebes, unde a fost primul meu loc de munca, am oprit in Sibiu. Atunci era hotelul, parca Continental, cel de 12 etaje din centru, acum vad ca se numeste altfel. Stiam bine Sibiul. Era spitalul care ma monitoriza medical. Acum imi amintesc o alta poveste, frumoasa, de fata Morgana, sensibila si tandra. Dar poate altadata. Sa revin. Aveam nevoie sa dau un telefon interurban, alea cu fise de 1 si 3 lei. Am mers in holul hotelului. La parter era un coafor. Acolo pe un fotoliu, statea Marcela. Ne-am privit, eu cat dadeam telefon. Era ea. Dar mult schimbata. Fata in special. Piciorul era tot frumos. Nu stiu ce au fetele din Ardeal cu fata. Imbatraneste prea repede si devin aspre, dure. Poate de la zambetul pierdut. Cred ca si-a adus aminte si ea de mine. Asa a ramas totul. O reamintire. Asta este viata. Un cerc, o rotatie in cerc. Dar vezi, aduce uneori oamenii fata in fata.

Este doar pentru lectura. Pentru frumos, uman, suflet. Avem nevoie mai mult ca oricand. Daca place, ma bucur sincer.

 Dr. Avi Boboc

 avi_boboc@yahoo.com

Economie damboviteana de Harvard!

Fiindca cu actrite nu am cautare, cui ii mai arde de filme, vorbesc despre evaziune. Stiti cat reprezinta evaziunea romaneasca? Creste an de an in rapoartele oficiale romanesti dar si straine. Linia este continua, in sus! Intre: 25%, cel mai optimist procent romanesc si 45% procentul strain. Acum cat reprezinta in bani? Un calcul simplu este urmatorul:  procentul si miliardul! La PIB! Si de EURO! Adica intre 25 si 45 de miliarde de euro. De ce se intampla asta? Datorita legislatiei permisive romanesti, facuta sa fie asa, al Codului Fiscal. Care “favorizeaza” evazionistul intern, de cel mult milioane de euro, suficient pentru romanasul cu cheag de Top  Forbes , dar mai ales…pe cel strain, de miliarde de euro. Curios nu? Adica tot ala care vede evaziunea de 45%. Cine face evaziunea cea mai mare? Ati ghicit! Strainul, adica marile firme. Cat reprezinta asta? 70 % din evaziune. Doar maxim 30% este romaneasca. Adica aia cu: mondiali, imparati, regi, intern, international, costesti, cu salbe si pirande, ori alte locuri, toti tuciurii si: moguli, mogulasi, baroni, baronasi, tepari de port cu capatani, parlamentari, ministrii, justitie, politie, ONG-uri, fundatii, alcool, paine, carne, produse agricole, etc. Iar peste toti… ati ghicit, prezidelul-cotrocelul. Adica jucatorul suprem. Acum de unde rezulta asta, adica valoarea mare de 70% evaziune straina? Din valoarea profitului. Deci evaziunea profitului. Inadvertenta profitului, una cari la tine, una raportezi pentru impozit. De ce nu schimbi asta? Pentru ca aduci mereu argumentul tampit! Adica… pleaca astia cu investitia si te lasa-n curul gol. Precum redeventele de 1-2-3% din totalul profitului raportat. Ca la tampiti desigur! Apoi sunt comisioanele. Odata ce l-ai muls cum sa-i spui sa plece? Si uite asa se-nvarte roata economiei. Nu sunt bani de pensii. Alea cumulate cu ajutoarele sociale care fac 5, 5 milioane de suflete, cand pensionari curati sunt vreo 1,7 milioane, adica omul cu vechime de 30-40-45 de ani cu contributivitate, ori statut ocupational si moarte. Si uite asa se duce banul din bugetul consolidat din si de gherghine anual! Asta are peste 40 de ani de contributivitate! Uite asa sunt prea multi neproducatori de venituri. Solutia? Extinctia lor! Mama lor de “basinosi”! Nu-i asa?!
Intrebati un salariat si aflati raspunsul dat!
 

Dr. Avi Boboc

 avi_boboc@yahoo.com

Un rezumat politic

A mai trecut o zi. O zi fără politică. Dar parcă poţi să nu scrii la cald? Viitorul acum nici pe departe conturat, este mai încurcat ca niciodată. Pornind de la celebra afirmaţie: “ştie mă, cum să nu ştie!”, mă tem că de atâta ştiut, dată atât instituţional prin forţa şi justiţia aservita, cât şi mai ales prin oamenii crescuţi, să iasă, aţi ghicit, aşa cum şi-a propus mereu. Nu ar fi prima dată! Jalnică ţară care alege ori dintre comunişti, ori securişti şi informatori, ori corupţi şi mafioţi. Este mai mult decât evident că fiind o colonie executam ordinele impuse. Îşi dau mâna, atât transatlanticii cât şi europenii.  Iar aştia ne vor cu adevărat binele!? Astfel direcţia dată de popularii europeni şi coincidenta ori nu, exprimată de uniunea-partid cu ieşirea de la guvernare să nu fi venit tocmai întâmplător. Pentru prima dată, fiind la guvernare, ungurii basculează şi lesne pot trăda. Chiar au afirmat, rămân până-n septembrie. De ce-i mai ţii până atunci? Cine i-a adus este o alta poveste. Interesanta poveste! Apoi aceiaşi populari europeni au înnebunit un partid considerat istoric, înfiinţat în 24 mai 1875, acum învrăjbit de acelaşi personaj machiavellian care ne arată a nu ştiu câta oară că în politică se pot folosi absolut orice mijloace pe principiul “scopul scuză mijloacele”. Privind istoria recentă din ianuarie, mişcarea s-a făcut în cel mai neaos stil românesc dâmboviţean. Vinzi pentru cel care da. Ce dă? O funcţie nevestei. De ce-o fi vrut să o facă, să o obţină? Este o întrebare grea care trebuie pusă femeii politician european, cu multiple implicaţii socio-politice, strategice dar şi … fiziologice, de cuplu. Iar dacă eforii zei, in Sparta erau cinci, la noi sunt nouă, au decis odată împotriva poporului, un partid rupe o alianţă certificata masiv de electorat, se întoarce, pleacă dar mai ales trădează acelaşi popor a doua oară. Astfel s-a complicat totul. Să-i mulţumim deci omului zis galben care se vrea, nu se vrea, iar se vrea preşedinte de ţară. Apoi etnicului neamţ tot gălbejit de culoarea partidului vândut tarabei populare pentru rolul magistral jucat. Interesantă evoluţia dată tocmai lui? Şi de cine? Acum i se pregăteşte sau nu dosarul ANI? Rămâne de văzut cum alege dreapta. Poate este încă folositor. Ungureanul-uniune a jubilat, partidul caracaleanului de 3-4 procente s-a reactivat, partidul fără electorat, orientare si doctrină, trădător odată, aşteaptă evoluţiile, interesantă şi aici mâna dată la ultima întâlnire cotrocenistă, iar ceilalţi încă divizaţi în marea dreapta de opoziţie, de voie, de nevoie, îşi dau palma în turul doi de scrutin. Cui îi iese jocul? Numai unui roman cu minte scurta, ca si memoria romanului dealtfel nu ar şti!?
Ce este de făcut?
În conformitate cu poziţia mea, constantă de apolitic, care pune răul cel mai mic în fată, care se vede are parte în viaţă numai de rău, care nu cochetează nicicum cu partidul roşu, dovada faptul ca sunt şters la comentarii pe pagina premierului, după ce am fost şi bun, apoi indezirabil, dar care vrea dusă “dreptatea pana la capăt”, care a omorât oameni, destine, promisă prin dispariţia omului care a distrus totul, văd o singura ieşire. Aproape imposibilă. Adusă acum să fie imposibilă. A fost obţinută de un prezidenţiabil cu vreo 80% din electoratul prezent la vot in 20 mai 1990, prima şi de atunci ultima dată a unui unic tur de scrutin. Acum ar fi obţinerea a 50 % plus un vot din electorat în primul tur. Vis nu? Pentru a obţine asta premierul împins şi văd convins prezidenţiabil ar trebui să nu mai greşească. Dar greşeşte! Trebuie să câştige electoratul. Foarte greu! Apoi ar trebui să stabilească acum numărul populaţiei votante. Dar aşa cum nu a vrut la referendum, iar numărul a fost impus de ministrul de atunci de interne, nu va dori nici acum! Vom fi în curând ţara cu numărul populaţiei egal cu numărul de votanţi. Paradoxul românesc! Ar mai fi şi partidul liberal reformator care ar putea reconstrui uniunea. Are şi un prezidenţiabil, dar care nu realizează scopul în electorat. Astfel omul acum preşedinte de cel mai mare partid chiar de o fi să piardă guvernarea, prin moţiune de cenzură, poate şi parlamentul, ar fi preşedintele. Jucător ori nu, s-ar opune reformei anti oameni. Aşa că vom vota iar, de două ori şi va ieşi vorba generalisimului I.V.S. tot cel care numără şi care trebuie! Asta este soarta noastră! Soarta românului.

 

Dr. Avi Boboc

 avi_boboc@yahoo.com

Minunea zilei
Seara când soarele îşi lasă ultimile raze luându-şi rămas bun zilei trecute, obişnuiesc să-mi privesc munca făcută. După atâtea şi atâtea ploi, acum urmârind cerul senin dătător de speranţa unei nopţi cu stele şi poate a încă unei zile frumoase, îmi fac planuri. Ne-am obişnuit să facem planuri. Nu putem trăi fără ele. Nu ne putem permite să ne pierdem timpul cu ceva care nu merită ori ceva fără finalitate. Şi totuşi, dacă acum ar veni la tine cineva care ţi-ar spune că; "Mâine vei muri", ce vei face? Îi ceri detalii! Cine este, şi de ce mâine? Îţi face apoi un bine? Eu i-aş propune imediat altceva. De ce mâine şi nu acum? Ar fi mult mai bine pentru mine. Nu te-ar chinui, numărul restrâns de ore, imposibilitatea realizări a încă ceva semnificativ. Şi apoi ar fi marea durere. Înţeleasă. Desigur aş cere o păsuire. Un timp să-mi termin misiunea neîncheiată, precoce sfârşită, poate creditele neonorate. Rămân desigur faptele bune. Dar doar Dumnezeu ştie asta! De aia în viaţă trebuie să nu laşi pe mâine ce poţi face azi, iar dacă poţi, fă tot azi. Aşa ca; „fă azi ce alţii nu fac ca să trăieşti mâine cum alţii nu pot”. Apoi fă ceva frumos astăzi pentru Hristos. Când ai spus ultima dată: aş face orice să… sau am făcut tot ce am putut pentru…? Poate nu ai mai spus-o de mult. Apoi dăruieşte! Dăruieşte un gest frumos, un gând bun sau un zâmbet. Învaţă şi să primeşti. Apoi fii recunoscător! În fiecare zi mulţumeşte pentru tot ceea ce ai primit, pentru tot ceea ce îţi doreşti să primeşti în viaţă. Iar dacă nu primeşti consideră că ai fi primit deja. Aşa devii învingător.
Ai auzit probabil că la sfârşitul vieţii oamenii nu regreta neapărat ceea ce au făcut, regretă foarte multe lucruri pe care NU le-au făcut!

Migrenele zilei ori nopţii

Când cu gene ostenite sara suflu-n lumânare, 
Doar ceasornicul urmează lung-a timpului cărare, 
Căci perdelele-ntr-o parte când le dai, şi în odaie
Luna varsă peste toate voluptoasa ei văpaie, 
Ea din noaptea amintirii o vecie-ntreagă scoate
De dureri, pe care însă le simţim ca-n vis pe toate.
Eminescu-Scrisoarea I-a

O noapte. Pierzi o noapte. Ori poate o parte din noapte. Deci sunteţi o persoană care se culcă târziu, o aşa zisă pasăre de noapte. Nu tocmai este în ordine, iar organismul ar afirma altceva. Dar cine îl asculta!? Somnul este un ciclu de faze ce variază între etapa REM (rapid eye movement ) şi cea non-REM. În timpul somnului REM sunt procesate amintirile şi gândurile din timpul zilei, aceasta fiind etapa în care au loc visele foarte intense. În timpul somnului non-REM au loc numeroase funcţii restorative. În cea mai adâncă fază a somnului non-REM, cunoscută şi sub numele de somn cu unde lente, creierul îşi revine după activităţile zilnice, iar hormonii sunt eliberaţi în corp, ajutându-l să se refacă în urma efortului din timpul zilei. Avem nevoie deci de somnul nopţii. Iar somnul de după ora 1:00 din noapte nu este complet. Poate fi o cauza majoră a migrenelor. Iar migrena este o afecţiune complexă, cu o mare varietate de simptome. Pentru mulţi oameni, desigur, principala caracteristică este durerea de cap. Pentru alţii, simptomele sunt variate, adică sensibilitate la lumină, sunet şi mirosuri, greaţă şi vărsături. Migrenele intense pot determina a fi nevoie să te întinzi în pat timp de mai multe ore. Nu poţi face nimic. Simptomele variază de la persoană la persoană şi cei care suferă de migrena poate descrie diferite simptome diferenţiate după atacuri. Atacurile migrenoase pot varia ca lungime şi frecvenţă. Migrenele vin atunci când vor ele şi durează cât vor ele. Uneori sunt mai slabe, astfel încât te lasă să îşi vezi de treburile tale, dar alteori sunt atât de severe încât te ţintuiesc la pat şi te fac să te agiţi de durere. La persoanele bărbaţi peste 50 de ani, la femei peste 40 de ani, semnifică o creativitate crescută. O activitate crescută zilnică. Durerile de cap Hypnic asociate ori confundate migrenelor apar exclusiv pe timp de noapte, cu trezirea din somn, de obicei, între 1 și 3 am. Această condiţie are numele de "dureri de cap asemănătoare unui ceas alarmă". Durerea poate fi unilaterală (pe o parte a capului) sau bilaterală (pe ambele părți ale capului). Unii oameni descriu durerea ca fiind trepidantă, cu unde intense şi mai puţin intense .Durerea începe brusc şi poate dura de la 15 minute la 6 ore, dar în mod obişnuit este de aproximativ 30-60 minute. Este mult mai frecventă în rândul femeilor decât bărbaţilor. Pentru a stabili dacă aveţi dureri de cap hypnic, va trebui să se ia o istorie completă a modelelor de somn şi de obiceiurile pe timp de noapte (inclusiv sforăit şi nelinişte). Acest lucru ajută pentru a exclude cauze secundare de dureri de cap. Sunt toate durerile de cap migrene? Tocmai am spus ca nu! Am vorbit despre migrena, despre durerea de cap Hypnic, dar sunt şi alte dureri de cap cum ar fi dureri de cap tip tensiune. Aceste alte dureri de cap trebuie să fie desigur identificate, pentru a putea fi tratate. Aflarea acestor dureri de cap, ţinerea lor sub control poate duce la o scădere a numărului de atacuri de migrenă.
O schimbare în modelul dureri de cap ar putea fi rezultatul cursului unei afecţiuni. Simptomele pot varia de la fiecare etapă a vieţii omului, mai ales la femei, unde schimbările hormonale pot influenţa atacurile. Migrena afectează în principal toate vârstele în special persoanele mai tinere, iar starea de multe ori a bolii se îmbunătăţeşte cu vârsta. Dacă migrena se însoţeşte cu alte simptome neurologice vorbim de aşa numitele "aure" de migrenă. De aici avem cele două forme comune de migrenă sunt numite: migrena fără aură şi migrena cu aura. "Migrena cu aura" etichetată aşa este utilizată pentru unele dintre formele rare de migrenă. Acestea includ migrena bazilară, care se însoţeşte cu simptome cum ar fi: pierderea echilibrului, vedere dublă, sau leşin . Migrenă hemiplegică familială, cu paralizie reversibila, este, de asemenea, clasificată ca "migrena cu aura". Mai există şi alte forme rare de migrenă, care sunt clasificate separat.
A vorbi despre tratament nu este indicat. În primul rând trebuie un control pluridisciplinar, neurologic, oftalmologic, ORL, imagistică medicală. Afecţiunea nu este tocmai uşoară şi necesită investigaţii complexe în centre mari medicale. Nu este nici de lăsat. Deci nu amintesc nici prognosticul şi nici evoluţiile.

Nemurire, se va zice. Este drept că viaţa-ntreagă,
Ca şi iedera de-un arbor, de-o idee i se leagă.
"De-oi muri - îşi zice-n sine - al meu nume o să-l poarte
Secolii din gură-n gură şi l-or duce mai departe,

Dulceata de cirese amare

Dulce şi amar! Desfac cireşe amare, adică scot sâmburele. Bine că nu sunt multe. Prozaic! O treabă intelectuală veţi zice! Fireşte filosofez. Despre contrarii. “Iar frumuseţea este lupta contrariilor”, ne spunea Heraclit anticul. Un gust amar cu zaharul dulce fac dulceaţa atât de apreciată. Ce este la urma urmei lupta asta? O cale, un mijloc spre desăvârşire. Este atât luptă, dar şi unitate. Este entropie dar şi negentropie. Superficial aspectul s-ar rezuma în unitatea şi lupta contrariilor la existenţa a doi poli, doua extreme independente una de alta, bine şi rau, plus şi minus, stânga şi dreapta, nord şi sud, lumina şi întunericul, Yang şi Yin, Rai şi Iad. Sunt egali, reciproci, se recunosc unul pe altul sunt indivizibili, corelaţi dar se şi exclud, par incompatibili. Între interacţiunea lor se percepe interdependenţa lor. Bazat pe această idee, gândirea conceptuală metafizică interpretează polii dualistic, ca absolute eterne şi universale ("lumină şi întuneric", absolut pozitiv şi absolut negativ). Dialectica, dimpotrivă, insistă pe recunoaşterea faptului că elementele opuse apar ca poli. Dialectica percepe dincolo de interacţiunea lor şi un raport inegal de elemente opuse care provin unul de la un altul, tranziţia lor reciprocă şi de penetrare care se apropie spre identificare completă unul cu altul. Dar şi contradicţii şi rezoluţii prin lupta lor. Găsim principiile fundamentale ale dialecticii (unitatea şi opoziţia (lupta) contrariilor, trecerea de la schimbărilor cantitative īn schimbări calitative şi negarea negaţiei) pe care în mare le ştim. Nici nu trebuie mai mult!
Conceptul este că extremele sunt legate, sunt pretutindeni, se alternează şi se înlocuiesc reciproc. Acum legea dintre unitatea şi lupta contrariilor, nu este compatibila nici cu subiectivismul, care înlocuieşte soluţii concrete la probleme cu delimitări părtinitoare şi abstracte, dar şi cu obiectivismul, care nu pătrunde în natura contradictorie a proceselor obiective. "Trăiesc adevarat doar cei ce lupta", o spunea Victor Hugo. Aşa că nimeni nu scapă de lupta şi unitatea contrariilor. În singurătate, față în față cu noi înșine, toți, simțim că ceva merge rău, vedem că există multă suferință, ne dăm seama că nu avem explicații pentru multe lucruri care ni se întâmplă, nu găsim răspunsuri complete la multe dintre circumstanţele propriei noastre vieţi şi simţim că ceva ne lipseşte ceva. De ce? Ce este acest lucru care ne lipsește? Răspunde fiecare. Iar în același timp niciodată nu trebuie să uităm că dacă nu facem un efort pentru completare suntem pierduţi. Acum vedeţi de ce sunt în stare două kilograme de cireşe amare!?

Dr. Avi Boboc

 Despre crampe

Buna dimineata
Poate sa-mi cineva cand vine si vara. Adica o zi fara ploaie si o temperatura adecvata de dimineata. Asa, te dor toate. Te scoli din pat adumandu-te de parca pe timpul noptii ori ai fost pus serios la munca ori ai fost bine batut. Apoi piciorele dor cand incerci sa fi om, adica biped. Sunt kilogramele in plus, asta-i sigur. Vorba evreului care vine de la piata cu sacosele pline cu mancare si care intrebat de bani spune: banu ca banu, dar malu, malu-i baza. Acum ca un nestiutor ce sunt, raspunzand unei intrebari a fetitei mele care ma solicita mai ieri, adica: de ce o doare intr-un punct gamba posterioara? Acum imi dau cu parerea. Aia uitata de medic neinregimentat colegiului. Suprasolicitarea unui muschi, deshidratarea, loviturile, intinderile musculare sau simpla mentinere intr-o singura pozitie o perioada mai mare de timp in timpul somnului pot determina aparitia unor asa zise crampe musculare. Unii ar spune carcel, care ar fi un spasm vascular arterial. Ca si cauze luate pe rand ar fi: circulatia sanguina inadecvata: ingustarea arterelor care distribuie sange la nivelul piciorului (arterioscleroza extremitatilor) care pot produce durere asemanatoare crampelor in gamba si picior in timpul exercitiilor fizice, dar nu-i cazul la ea. Aceste crampe trec intr-un minut de regula, sau doua, dupa incetarea efortului fizic; - apoi ar fi compresiunea nervilor: compresiunea nervilor in coloana vertebrala (scleroza lombara) poate produce durere asemanatoare crampelor la nivelul membrului inferior; de obicei durerea se agraveaza la mers, dar se atenueaza intr-o alta pozitie usor flectata a coloanei si impingere a ceva, la perete merge, tot nu ar fi cazul si;-depletia minerala adica cantitati prea mici de potasiu, calciu, magneziu in dieta pot contribui la aparitia crampelor la gambe; unele medicamente diuretice prescrise pentru tratarea hipertensiunii arteriale pot provoca pierderi de potasiu. Iar nu este cazul, ori putin ar fi. Deci am linistit-o! Obiceiul ei de a incerca sa mearga pe varfuri de parca ar avea pantofi cu toc de 10 cm. solicita muschii gambei posterioare, care reactioneaza desigur efortului si posturii.

Crampele musculare reprezinta de asemeni simptome ale unor afectiuni cum ar fi: afectiuni nervoase, tiroidiene. Dezechilibre hormonale , diabet, anemie, hipoglicemie. O cale de atenuare a simptomatologiei ar fi ingestia de lichide suficiente care pot fi de ajutor in preventie. Unii ar fi de parere ca stretching-ul inadecvat si oboseala musculara genereaza anomalii in mecanismele care controleaza contractia musculara. Deci v-am aburit! Asta era si ideea! Iar ideea este ca dupa o varsta a nu te durea nimic este un semn care ar putea fi interpretat negativ. Asa ca sunt doua cai. Ori incercati cu ce am scris mai sus, adica lichide si indreptare a ceva care nu prea este rational in dieta si activitate, ori fuguta la unul care va ia banii. Sunt pline orasele mari de „dastepti”!

Dr.Avi Boboc

Naivitatea intelectualului

Câteodată prefer să tac. Precum în şcoala pitagoriană. Se ştie că la intrarea în școală, discipolului i se prescria un anumit timp de tăcere. Fiecare avea timpul său, stabilit în funcție de capacitatea sa presupusă intelectuală. Discipolul tăcea și asculta tot ce spuneau alții timp de cel puțin doi ani. Cei care se găseau pe acest parcurs de tăcere și ascultau se numeau akustikoi (auditori). Cred că bine făceau. Trebuia să capeţi puterea de a spune ceva. Capacitatea de a spune ceva. Tăcând şi ascultând, discipolii "începeau să devină erudiţi" în ceea ce "se numea ekhemythia". Dar dacă tac nu înseamnă că nu sunt, ori că nu ştiu, că nu citesc, ci doar că subiectul nu mă interesează, ori poate chiar nu mă pricep, trebuind să mă documentez pentru cunoaştere. Percep rapid greşeala în scris, ori gândire, dar a şi comenta îţi trebuie profunzime, calitate şi cunoaştere. Citesc multe ştiri, mult can-can, care nu fac decât să-mi subestimeze permanent omenia, bunătatea, caracterul, uneori chiar inteligenţa. Iar persoanele publice care-mi sunt băgate zilnic pe gât, le cunosc bine. Le cunosc felul aluatului, caracterul, dorinţa. Am fost educat acasă şi mai ales în şcoală că omul este frumos. Ca oamenii sunt frumoşi. M-am întrebat apoi dacă tot sunt frumoşi, de ce fac fapte reprobabile, de nedescris, uneori războaie mondiale. De ce omoară deliberat. Mă tot întreb apoi, acum la maturitate, oare ce este frumos? Apoi găsim oameni care ajută! De ce şi pentru ce ajută? De ce fac bine, dacă primesc rău? Ajungi să spui despre un om că este frumos, că este bun, gândindu-i felul deosebit, că este de regula naiv, că nu merita să fie tratat aşa. Vorbim paradoxal de naivitatea intelectualului. Odată am fost păcălit şi eu. Cineva insista să-mi vândă ceva. A redus preţul la jumătatea celui iniţial cerut. Apoi mai mult. L-am luat mai mult ca să scap de om, îl am şi acum, ştiam ce este ceva prost. Este o copie a ceva bun, ceva făcut pe vapor cum se spune. Ceva care are valoarea chiar mai mică decât a ultimului preţ cerut de el. Personal ajut. Dar când solicit, rar, ajutorul cuiva nu-mi bat joc. Îi înţeleg necazul individului, zbaterea sa zilnică pentru un ban. Îl omenesc chiar cu mai mult. Dar nu vreau să mă considere fraier. Atunci nu mai are ce căuta lângă mine. Se spune că naivitatea este virtutea deplină, că poate ucide, că este o slăbiciune. Aşa o fi!? Dar trăim printre farisei, printre hoţi şi pungaşi, printre neamuri proaste, printre escroci. „Rămâneți naivi, rămâneți flămânzi” - așa își încheia Steve Jobs un discurs, în 2005, ținut în fața absolvenților de la Stanford. El povestea cum, datorită mai multor eșecuri, a reușit să creeze Apple-ul, să-l piardă, apoi să revină la compania de unde a fost dat afară; să reziste în fața bolii, care urma să-l doboare în câteva luni, însă el a reușit să mai „fure" de la viață câțiva ani. Și toate astea fiindcă era naiv, era un om bun. Dar el a fost omul Steve Jobs, iar ceea ce i sa întâmplat lui se întâmplă o singura dată, unui singur om, ales să fie deosebit. Iar nouă ne rămâne doar atât, să ieşim odată din naivitatea aceasta neproductivă.

Dr. Avi Boboc

O zi...mare

O zi dominată de cuvântul- "mare"! 
Astăzi vineri 6 iunie. Zi de test naţional pentru clasa a sasea la matematică şi ştiinţe. Se pare zi tot cu ploaie. Zi de glorie pentru Simona Halep. Şi-o merită cu prisosinţă! Apoi văd citind ştirile dominate de Simona cea "mare", şi acţiuni ascunse pentru gloată cea "mare". Unul "mare", al treilea om "mare" în avere şi clasamentul coruptei mele tărişoare, o spun americanii prin reprezentantul lor cel mai avizat, "mare", coboară cu cătuşe treaptă cu treaptă, încet să nu cadă, sprijinit mititelul, în costum ponosit cu tenişi de cârpă, roşii, fară ciorapi. Afacerea, câteva zeci de mii de euro, vreo douăzeci, um mizilic consumat de fiu-su pe noapte. Aşa trebuie, urmează o amendă penală si trebuie puţină cazare in hotelul MAI, dă bine. Averea lui"mare" de milioane de euro, casa lui Maurer, magazine, shoppinguri, maşini şi desigur…beizadeaua. Plăteam şi eu obligat odată RCA "mare" si degeaba la Astra. Bani furaţi din buzunarul meu, ca şi la CNADNR, ca şi multe taxe, poate impozite. Apoi cel "mare", primul om în Forbes, este şi el timorat. Pâinea astăzi prin Argeş nu o să prea crească "mare", curentul o să vină cu întreruperi de heblu, chimia scoate astăzi smog galben de sulf, oamenilor li se spun, să le scadă pofta de pacheţel de pâine cu parizer că prea s-au îngrăşat că şeful cel "mare" strănută a disponibilizări. Apoi DNA cel "mare" exultă şi asudă. Oprisan, baronul cel "mare" musai este judecat părtinitor şi cere a CSM-ului sprijin, adică aceloraşi; zulufina, mustăciorei actor călător şi blondei păr pe oală. Mazare si el dar barnas"mare" a folosit chip pictat gingaş şi frumos de femeie ca placă de surf şi o “urâtă” cu coşuri pe faţă se ofuschează. Voia ea! Etc.etc.
Şi este doar o zi "mare" adică post cu peşte de vineri!
O zi în tărişoara noastră ..."mare"!

Ce am zis, o zi "mare"!

Un om cu burta doar...mare!

Teoria haosului
"Cand termin o carte chiar daca stiu ca nu este buna, o semnez si o trimit tipografiei spre publicare" - Jack London

Traim intr-o lume complexa. O lume de retele. Toti! Oriunde am fi, oriunde am trai. Oriunde privim. Este lumea noastra. Savantul Edward Lorentz in 1960 a descris teoria haosului. El spunea atunci; "Un fenomen care pare a se desfasura la intamplare, are de fapt un element de regularitate ce ar putea fi descris matematic." Simplu s-ar descrie ca exista o ordine ascunsa in orice evolutie aparent haotica a oricarui sistem dinamic complex. O dezordine aparenta ne-ar controla viata. Acest concept complex a capatat domeniu de studiu in fizica, matematica, filozofie, economie. Totul tine de sisteme aflate doar in dinamica, in miscare. Precum suntem noi oamenii. Se pleaca de la conditiile initiale. Atunci pentru prima data la Universitatea din Massachusetts, sensibilitatea aceasta dinamica a primit, a fost comparata si a fost numita ca „efectul fluturelui”. Mici variatii ale unor parametri ai unui sistem complex pot duce la rezultate complet diferite. Complexitatea filosofica al efectului fluture, mai bine zis bataia aparant mica si usoara ale aripilor unui fluture, coloana infima de aer induce in timp, depinde desigur de timp, efecte comparabile unei tornade. Adica fluturele aflat acum in fata becului stalpului casei mele poate determina tornada pustiitoare din Montana. Teoria haosului simplificata profund ar fi rezumata in doua principii:
- Miscarea aripilor unui fluture azi poate produce o mica schimbare a atmosferei. Adica cea mai mica schimbare a parametrilor initiali vor produce un comportament complet diferit al acelui sistem complex in timp.
- Principiul incertitudinii neaga acuratetea sistemului. De aceea situatia initiala a unui sistem complex nu poate fi determinata cu precizie, prin urmare nici evolutia sistemului complex nu poate fi cunoscuta.
A incerca o ordonare este precum a vrea cu o sita sa seci marea. Nici nu poti!
Acum traim in autentic haos. Unii exploateaza bine haosul indus. Si timpul s-a scurtat. Tandemul B-B prin legile retroactive RRR, in patru ani au redus cu aproximativ 10000 de asistati sociali „impovaratorul” sistem de ajutoare lunare a CSP. Apoi ar mai fi ceva foarte important, care cade bine, as zice romanesc. Un popor semi-analfabet, este un popor mai uşor de condus.

Dr. Avi Boboc

Greseala fatala 

Nu stau toata ziua pe Facebook ori bloguri. Deschid din cand in cand paginile mele. Acum cu venirea primaverii cred ca o s-o fac chiar mai rar. Si cred ca fac bine! Ajungi la un fel de saturatie politica a existentei impuse. Asteptarea, lunga asteptare este cauza. Teoretic nu s-a schimbat mare lucru din iarna(acel ianuarie geros care a culminat apoi cu doctorul Raed Arafat) 2011. Gasim acelasi personaj care joaca. Iar joaca nu este corecta , nu a fost nicicand corecta. Psihologic face(a cata oara?) inca o mare greseala. Exista oameni care vor sa domine, sa controleze totul, inclusiv pe ceilalti. Dar si oameni care doresc sa fie dominati, sa fie controlati, sa se subordoneze. Mai are omul libertatea de a alege liber intre bine si rau? Mai exista conceptul de liber arbitru. Iar liberul arbitru este capacitatea omului de a alege liber. Desigur este doar o iluzie. Intr-o societate profund manipulata totul devine o iluzie. Acum asistam la prigonirea baronilor PSD, PNL. Nu judec neaparat daca este bine, corect, pe dreptate, este problema lor dar si a noastra. Ei nu ar fi fost fara noi. Judec acum ca se face doar pe o parte. Aceeasi parte. Va aduceti aminte? Ceausescu ajunsese sa fie foarte urat. Il doream plecat. Poate chiar moartea lui o doream. Cand a fost sa fie, pe iluzia acelui proces fabricat prost, romaneste, la executie, dupa executie, ne-a incercat ceva amestecat.
 De mila, insatisfactie, neegalitate de forte. De victima!

Iar a fi o victima inseamna sa fii o persoana profund afectata de o experienta negativa. Senzatia de agresor este acum bine reliefata. Gasim personajul, gasim institutiile. Dar in mentalul colectiv, victimile cu multele lor pacate, cand pedeapsa nu este uniforma, tuturora, tinde spre devictimizarea lor. Asa este omul, sufletul lui. Mecanismul facut voit prin pozitia conferita si intarita de institutii de forta si justitie doar pentru a arata inca puterea detinuta, a incanta o mica categorie de obedienti, a consolida un nou partid, sunt incerceri destinate apriori insuccesului si disperarii.
Cine pierde?

dr.Avi Boboc

Analiza politica

Deşi încă „matrafoxat” viral, îmi permit o analiză politică. 
Ieri au fost făcute două aprecieri politice de primii doi importanţi oameni de stat. Prima apreciere:” Dreapta va avea candidat unic la prezidenţiale”, si a doua, „După 25 mai, PNL-ul este reinvitat la guvernare”.
Să o luăm pe prima. Aparţine desigur preşedintelui. 
Deci , după cum probabil se prefigurează, domnul preşedinte priveşte departe, adică la sfârşit de mandat. Alegerile europarlamentare pentru domnia sa sunt importante în prisma a două certificări. Obţinerea unui alt mandat de pupila sa, aspect profund realizabil prin logistica şi puterea sa, şi certificarea ca şi scor electoral a celeilalte pupile, adică PMP.
Opţiunea sa, evoluţia unică. Adică îşi doreşte doar funcţia de premier după 22 dec. a.c. pe exemplul atât de bine bătut rusesc. Se reface tandemul premier-preşedinte.
Sunt trei variante pentru a îndeplini adevărul spuselor. Adică:
- fie candidatul dreptei, partidului aflat în opoziţie, cândva apropiat inimii sale, adică candidatul PDL-ului, colţosul procuror Predoiu. Variantă care nu i-ar fi tocmai pe plac prin imposibilitatea „conlucrării” totale. Apoi PDL-ul pierde zilnic până-n iarnă prin atragerea de membrii „dedicaţi” şi îngrosarea PMP-ului;
- fie, tot candidatul dreptei unite prin noul partid rupt prin mână proprie şi dorinţa expresă a soţiei liderului, doamna europarlamentar Adina Vălean, adică preşedintele PNL-ului, domnul Crin Antonescu. Variantă care şi aceasta nu-i este chiar pe plac. Crin s-a dovedit instabil politic, iar tandemul preşedinte- premier cu multe asperităţi;
- a treia variantă de departe cea mai bună pentru domnul preşedinte, s-ar reface fostul tandem atât de bun, preşedinte- premier (Băsescu-Boc), prin accederea doamnei viitoare preşedinte de PMP, Elena Udrea. O variantă aş zice aproape imposibilă, dar posibilă pe plaiuri dâmboviţene.
A doua apreciere aparţine premierului. De o importanţă mai mare şi evident cu o evoluţie preconizată. Este o evoluţie pe paşi apropiaţi, fireşti. Adică:
- conştietizarea scăderii drastice a PNL-ului după europarlamentare. Aspect profund realizabil. În electoratul încă USL, PNL-ul este cel care a distrus coaliţia. Scorul electoral de maxim 16 % determină debarcarea preşedintelui cu „bătaie la poponel”;
- apoi readucerea pe „cai albi” al celui care a salvat onoarea PNL-ului prin poziţia sa, actualul preşedinte de senat- C.P.T. Care, a reiterat încă odată premierul prin poziţia sa de ieri că nu-şi doreşte încă funcţia de preşedinte, este propus chiar a fi preşedintele ţării, aspect care desigur nu-i displace domnului Tăriceanu, iar tandemul ar fi firesc. Premier PSD, preşedinte PNL. Refacerea USL-ului ales de electorat cu 60%.
Apoi ar mai fi o motivare. Premierul este firesc să-şi dorească menţinerea funcţiei actuale. Chiar a încă un mandat. Având tinereţea de partea sa, funcţia de preşedinte l-ar îndreptăţi spre final, unde două mandate de preşedinte l-ar duce spre apogeul carierei politice.
Dintre cele două afirmaţii, de departe a premierului este mai credibilă.
Prin…ELECTORAT!

Electorat care bate, am vazut, serviciile!

Cu stima