A mai trecut o zi.
O zi fără politică. Dar parcă poţi să nu scrii la cald? Viitorul acum nici pe
departe conturat, este mai încurcat ca niciodată. Pornind de la celebra
afirmaţie: “ştie mă, cum să nu ştie!”, mă tem că de atâta ştiut, dată atât
instituţional prin forţa şi justiţia aservita, cât şi mai ales prin oamenii
crescuţi, să iasă, aţi ghicit, aşa cum şi-a propus mereu. Nu ar fi prima dată! Jalnică ţară care alege ori dintre comunişti, ori
securişti şi informatori, ori corupţi şi mafioţi. Este mai mult decât evident
că fiind o colonie executam ordinele impuse. Îşi dau mâna, atât transatlanticii
cât şi europenii. Iar aştia ne vor cu
adevărat binele!? Astfel direcţia dată de popularii europeni şi coincidenta ori
nu, exprimată de uniunea-partid cu ieşirea de la guvernare să nu fi venit
tocmai întâmplător. Pentru prima dată, fiind la guvernare, ungurii basculează
şi lesne pot trăda. Chiar au afirmat, rămân până-n septembrie. De ce-i mai ţii
până atunci? Cine i-a adus este o alta poveste. Interesanta poveste! Apoi
aceiaşi populari europeni au înnebunit un partid considerat istoric, înfiinţat
în 24 mai 1875, acum învrăjbit de acelaşi personaj machiavellian care ne arată
a nu ştiu câta oară că în politică se pot folosi absolut orice mijloace pe
principiul “scopul scuză mijloacele”. Privind istoria recentă din ianuarie, mişcarea
s-a făcut în cel mai neaos stil românesc dâmboviţean. Vinzi pentru cel care da.
Ce dă? O funcţie nevestei. De ce-o fi vrut să o facă, să o obţină? Este o întrebare
grea care trebuie pusă femeii politician european, cu multiple implicaţii socio-politice,
strategice dar şi … fiziologice, de cuplu. Iar dacă eforii zei, in Sparta erau
cinci, la noi sunt nouă, au decis odată împotriva poporului, un partid rupe o
alianţă certificata masiv de electorat, se întoarce, pleacă dar mai ales
trădează acelaşi popor a doua oară. Astfel s-a complicat totul. Să-i mulţumim
deci omului zis galben care se vrea, nu se vrea, iar se vrea preşedinte de ţară.
Apoi etnicului neamţ tot gălbejit de culoarea partidului vândut tarabei
populare pentru rolul magistral jucat. Interesantă evoluţia dată tocmai lui? Şi
de cine? Acum i se pregăteşte sau nu dosarul ANI? Rămâne de văzut cum alege
dreapta. Poate este încă folositor. Ungureanul-uniune a jubilat, partidul
caracaleanului de 3-4 procente s-a reactivat, partidul fără electorat,
orientare si doctrină, trădător odată, aşteaptă evoluţiile, interesantă şi aici
mâna dată la ultima întâlnire cotrocenistă, iar ceilalţi încă divizaţi în
marea dreapta de opoziţie, de voie, de nevoie, îşi dau palma în turul doi de
scrutin. Cui îi iese jocul? Numai unui roman cu minte scurta, ca si memoria
romanului dealtfel nu ar şti!?
Ce este de făcut?
În conformitate cu poziţia mea, constantă de apolitic, care pune răul cel mai mic în fată, care se vede are parte în viaţă numai de rău, care nu cochetează nicicum cu partidul roşu, dovada faptul ca sunt şters la comentarii pe pagina premierului, după ce am fost şi bun, apoi indezirabil, dar care vrea dusă “dreptatea pana la capăt”, care a omorât oameni, destine, promisă prin dispariţia omului care a distrus totul, văd o singura ieşire. Aproape imposibilă. Adusă acum să fie imposibilă. A fost obţinută de un prezidenţiabil cu vreo 80% din electoratul prezent la vot in 20 mai 1990, prima şi de atunci ultima dată a unui unic tur de scrutin. Acum ar fi obţinerea a 50 % plus un vot din electorat în primul tur. Vis nu? Pentru a obţine asta premierul împins şi văd convins prezidenţiabil ar trebui să nu mai greşească. Dar greşeşte! Trebuie să câştige electoratul. Foarte greu! Apoi ar trebui să stabilească acum numărul populaţiei votante. Dar aşa cum nu a vrut la referendum, iar numărul a fost impus de ministrul de atunci de interne, nu va dori nici acum! Vom fi în curând ţara cu numărul populaţiei egal cu numărul de votanţi. Paradoxul românesc! Ar mai fi şi partidul liberal reformator care ar putea reconstrui uniunea. Are şi un prezidenţiabil, dar care nu realizează scopul în electorat. Astfel omul acum preşedinte de cel mai mare partid chiar de o fi să piardă guvernarea, prin moţiune de cenzură, poate şi parlamentul, ar fi preşedintele. Jucător ori nu, s-ar opune reformei anti oameni. Aşa că vom vota iar, de două ori şi va ieşi vorba generalisimului I.V.S. tot cel care numără şi care trebuie! Asta este soarta noastră! Soarta românului.
Ce este de făcut?
În conformitate cu poziţia mea, constantă de apolitic, care pune răul cel mai mic în fată, care se vede are parte în viaţă numai de rău, care nu cochetează nicicum cu partidul roşu, dovada faptul ca sunt şters la comentarii pe pagina premierului, după ce am fost şi bun, apoi indezirabil, dar care vrea dusă “dreptatea pana la capăt”, care a omorât oameni, destine, promisă prin dispariţia omului care a distrus totul, văd o singura ieşire. Aproape imposibilă. Adusă acum să fie imposibilă. A fost obţinută de un prezidenţiabil cu vreo 80% din electoratul prezent la vot in 20 mai 1990, prima şi de atunci ultima dată a unui unic tur de scrutin. Acum ar fi obţinerea a 50 % plus un vot din electorat în primul tur. Vis nu? Pentru a obţine asta premierul împins şi văd convins prezidenţiabil ar trebui să nu mai greşească. Dar greşeşte! Trebuie să câştige electoratul. Foarte greu! Apoi ar trebui să stabilească acum numărul populaţiei votante. Dar aşa cum nu a vrut la referendum, iar numărul a fost impus de ministrul de atunci de interne, nu va dori nici acum! Vom fi în curând ţara cu numărul populaţiei egal cu numărul de votanţi. Paradoxul românesc! Ar mai fi şi partidul liberal reformator care ar putea reconstrui uniunea. Are şi un prezidenţiabil, dar care nu realizează scopul în electorat. Astfel omul acum preşedinte de cel mai mare partid chiar de o fi să piardă guvernarea, prin moţiune de cenzură, poate şi parlamentul, ar fi preşedintele. Jucător ori nu, s-ar opune reformei anti oameni. Aşa că vom vota iar, de două ori şi va ieşi vorba generalisimului I.V.S. tot cel care numără şi care trebuie! Asta este soarta noastră! Soarta românului.
Dr. Avi Boboc
avi_boboc@yahoo.com
