Ziua apelor murdare!

Un articol putin mai lung, in acord cu ziua.

Ziua cand se aleg sau se despart apele, pentru ca este cam tot acelasi lucru. Am avut mai ieri o mica disputa in spatiul virtual despre „acelasi lucru” rezultat, dar care se spunea ca ar fi altceva, pe care-l determina doua aspecte puse cand unul, cand altul in fata . Afirmatia de sus vine pana la noi de departe, din strafundurile istoriei, ea avand in principal o nuanta biblica. In acceptiunea populara inseamna nici mai mult nici mai putin ca se limpezesc apele sau treburile. Se alege neghina de grau, pacatosiii de oamenii cinstiti, cei curati de cei murdari, cei buni de cei rai si asa mai departe.

Am ajuns, mai ales acum, sa spun : foarte bine, sa se faca odata! Asta vor, nu au decat. Drum bun, cale batuta! Ei cu ei , noi cu noi. Iar noi suntem mai multi. Greseala lor. Fiecare judeca, si-a format o opinie. Eu doar interpretez faptele.

La rece, acum vad un perdant clar constituit. Mai vad ca el nu vede! Ori vede si se face!? O orbire totala sau partiala. A tuturora. O fi o strategie? La romani practica este istorica. A devenit o trasatura a natiei. De aia a devenit urata, de neconceput. Iar cel care o face va suporta consecintele. Teoretic masa votanta in vara anului 2012, in vara de foc, este contrariata. Au ramas din ei poate jumatate consecventi, pe pozitie. Sunt aproape 4 milioane. Destui pentru a alege un presedinte in tarisoara noastra de maxim 20 milioane de muritori din care vreo 15 milioane au drept de vot legal. Acestia voteaza si acum la fel, maine daca ar fi, intr-un ipotetic referendum pe aceeasi intrebare cu da sau nu. Acestia unde credeti ca se pozitioneaza? De partea aluia care se dorea a nu mai fi atunci si unde se vede ca se indreapta asta care doreste sa-l schimbe, ori celui care spune ca duce lupta pana la capat!? O spun chiar sondajele, pe care drept adaug, nu ma mai pasioneaza intr-atat stiindu-le partizane. Mai degraba prezicatorii de inceput de an, numerologii dau ghes(branci) cu viitorul!

Mai vad sacrificarea propriilor tai oameni pentru un scop perdand, speculativ. Sa dai vrabia din mana pe cioara de pe gard! Sa mergi cu un om, un maestru al manipulari, diversiunii, loviturilor bine stiudiate intr-o scoala a serviciilor indelung studiate in razboiul rece, este mai mult decat curios. Sa mergi mereu in ape stiute a fi murdare. A miza pe asta acum iar este perdant. Apoi a impune o asa zisa mare valoare provinciala. Adusa si pusa a doua de la inceput in ierarhie. Dar ce mai inseamna valoare? Orice roman, scolit, cu pregatire vasta, si sunt multi, ar putea fi umiliti. El face un rol, i s-a dat un rol. La jucat magistral, conform etniei pragmatice, avand curajul sa spuna franc (un „ego” supraestimat), evident in nume personal, al demersului de peste 24 de ore, cand ii vine si liderul plimbat pe bani de la contribuabili in frumoasa Europa staussaniana.

Dar zarurile au fost aruncate. A intrerupe acum cursul ar fi de-a dreptul indecent. Faca-se voia lor! Au toata apa, devenita murdara, sa se spele!?

Dr.Avi Boboc

Vreau să trăiesc şi eu

 

Sunt zile, ca asta de marţi, când nu vreau politică. M-am săturat. Apoi ce să mai văd? Aceleaşi feţe ale tristelor făpturi impuse. Îşi plâng de milă că trăiesc prea bine. Au tot, iar eu trebuie să le şi mai ţin isonul. De dimineaţa până noaptea târziu. Să le văd la televiziuni pe care le scuipai mai ieri şi le înjurai "colonelul" făcut din fruntaş. Să uit de armonia mea interioară, să uit de poezie, să uit de frumos, să uit de faptul că Dumnezeu mi-a mai dat o zi să mă bucur, să admir, să văd pe cei dragi.

Să o iau de la capăt ajutând pe alţii să trăiască bine, să le fac rating-uri mari, salarii preţuite şi substanţiale de nababi, pe care desigur nu le comentez, dar nici nu pot să nu le văd. Să văd "ardei umpluţi", "pore"  şi "macovore"  care acum îmi spun că am votat prost schimbarea, că 60% am fost şterşi pe creier, că ce era şi s-a făcut împotriva mea a fost bine, că banul meu furat a ajutat benefic să am trotuare, gondole, terenuri, frunze, softuri.

O viaţă am, cu anul acesta din viaţă doar acum mă întâlnesc, trecut rămâne amintire. Încă nu am posibilitatea să-mi fac un “remake” a vârstei de 25 de ani a vieţii. Ce câştig?

În fiecare dimineaţă aştept ceva să se întâmple, să vină omul care să spună: ”de astăzi tot ce fac , fac pentru oameni, pentru bunăstarea lor şi pentru asta mă sacrific”. A face politică înseamnă sacrificiu în primul rând. Nu îmbogăţire, imunitate la furt, fărădelege. Mă iei şi pe mine părtaş la acţiunea ta. Mă fac că nu văd, îţi dau circumstanţe, te iert. Să văd revizuiri impuse a schimba ceva constituţional şi care sunt neconstituţionale în baza a ceea ce vreau a schimba.

Iar pe mine nu mă iartă nimeni. Plânge cineva pentru mine? Trebuie să-mi plătesc la timp dările, taxele, impozitele. Mai mari, mai multe. Altfel sunt scos. Din viaţă, colectivitate, circuit. Mi se doreşte şi ieşire onorabilă. Din sistem natural! Îmi plânge inima cum acum plătesc doar două utilităţi cât un salariu minim pe economie. Tac, asta ştiu să fac. Tac!

Uite de aceea astăzi politicianule nu te mai vreau să te văd. O zi pe săptămână lasă-mă să trăiesc!

 

 dr. Avi Boboc

 

Jocul păpuşarului

Am văzut un loc aici la mine, privind de jur împrejur, şi pe parcursul unui an, că soarele răsare dar şi apune pe el. Ce poate fi mai minunat ca dimineaţa în locul deschiderii internetului să aştepţi prima, mereu prima rază de soare a locului. Iar seara ca bonus să-l priveşti şi sa-ţi dea ca despărţire ultima rază pe ziua aceea. Frumos. Nu am cum să am locul acela, este undeva pe un colţ de deal şi pădure?

„Fiecare îşi are misiunea sa” – Nicolae Titulescu.
Câteodată misiunii omului i se mai dă un rol. Punctual. Faci , execuţi, nu te dai uşor. Dacă se potriveşte mănuşă pe felul tău de om, rolul prinde mai bine. Este ceea ce vedem acum de vreo cinci zile. Marele menestrel abil mânuitor, bine sfătuit, cu forţă susţinut (forţa a fost tot timpul cu el), aruncă ciozvârte de carne zemoase, suculente. Gloata înfometată aşteaptă, pândeşte, stă să sară. Executanţii fac inconştient, punctul contabilizat este trecut, mereu trecut, tabelei sale. Plină de punctele adunate, dincolo totdeauna zero. Iar gloata, aia săritoare constată că ciozvârta, ori nu merita, ori nu ajunge, ori este o carne inferioară. Dar votează. De aceea sunt asfaltatorii, băieţii destepţi, ori poate alţii, oameni de bine deci, cu banul dat să-l reprimească însutit apoi, ori chiar acciza, pusă lângă aia cea veche. Să iasă iar de-o punga-n mai, cu kilu de mălai, ulei, un vers sau poate o icoană.
Menestrelul aruncă şi cu autodenunţuri. Gândindu-se la ceea ce a fost odat’, dar totuşi foarte apropiat, la fel de bălai şi unduitor şolduros de copt, înaintea festinurilor la mese şi restaurante cu nume regale. Dar cine le bagă în seama. „Forţa” este doar cu el. Cu timpul, zborul, antemergătorii.

Iar astăzi la masa de lângă un lac, loc blestemat, pe scaune ale discordiei, se joacă o nouă rundă, a treia. A împărţelii prăzii. Obiectivul rămâne tot ăla care dă încă bine gloatei, a spus-o chiar menestrelul, nu se rupe, dar ceea ce se pune în traistă rămâne. Este „ciolanul” de supt! Guri multe şi lacome!

Demnitate

Privind o fotografie ajustată şi secvenţe ieri din filmul “Cuibul salamandrelor”, nu pot să nu văd pe de o parte propaganda comunistă dar şi adevărul. Marele adevăr.  Văzut, realizat. Adică: podurile (Cernavodă, Giurgeni, peste canal), Transfăgărăşanul extaz al britanicilor de la “Top gear”, imensa Casă acum a Parlamentului, canalele, autostrada, barajele, aeronave, metrou, etc. În nebunia lui megalomană ar fi făcut prin geniul constructiv uman românesc , dacă i-ar fi spus ori văzut la urmaşii lui Kim , probabil şi un portavion . Asta dacă nu îl vindea  şi pe asta ca fier vechi ori satisfacţia militară a căruiva. Submarin aveam, distrugător la fel. Probabil cu sărăcirea imensă şi mai ales foamea nemăsurată. Dar le aveam! Aveam poate dacă evoluţia ar fi fost firească , fără el marele cârmaci nebun, armele mândrie militară: ca geniu, chimic, amintere a trecutului. Acum avem democraţia  cuvântului, gândului şi execuţiilor făcute. Dar mai ales circul şi teatrul prost. La Cluj ori Bucureşti. În cuvinte: “abia acum intrăm la guvernare” sau: “n-am niciun fel de problemă cu apropierea dintre miniştrii PNL și prim-ministru”.  Avem minciuna zilnică a gândului şi faptelor. Ale promisiunilor cu anul 2014. Al oamenilor puşi să-şi dea cu părerea, despre pensii unitare, speciale, despre sănătate ori poate învăţământ. Al oamenilor salvatori, dar incompatibili.  Care vor şi-n căruţă dar şi-n teleguţă.  Care vor şi Cod Penal  şi Constituţie şi regionalizare şi europarlamentare şi preşedinţie şi vot masiv şi bunăstarea lor, totul. Tu!? Aşteaptă rândul!

Dar oare aşa este? Oare asta vrea gloata votantă?

La final reproduc cuvintele spuse şi reamintite de un confrate mare rapidist:

" Încerc să spun ceva. Mă opreşte cu un gest al mâinii. Un fel de “Lasă, nu-i nevoie…” Şi continuă.“Ştii, mă gândesc să trimit câte o scrisoare tuturor politicienilor pe care îi cunosc. Mulţi din ei foşti studenţi ai mei. Şi preşedintelui.  Şi premierului.  Şi mai ales ministrului armatei, care zice că-i militar.  Multe, câte voi reuşi să scriu. În plic, un singur cuvânt : ÎMPUŞCAŢI-NE!  Semnată de mine, cu grad, nume şi adresă.  În speranţa că or vor face şi vom scăpa de chin. Păstrându-ne măcar demnitatea.”

dr. Avi Boboc

Fatalitate
Timp pierdut. Şi vieţi la fel pierdute. Atunci în 89, acum şi poate mâine.
În deal se aprinde dar şi se stinge becul. Demult lor nu le pasă. Te vor să le dai doar votul. Te judecă apoi. Pe Biblie ori poate–n săli de jalnică dreptate.

„The rest is silence”
Tăcerea este a noastră!

Asta scriam mai demult. Se va schimba ceva? Nimic! Nu mai ai timp nici măcar să te miri. Rămâi mut cu tensiunea care-ţi creşte alarmant. Noroc de medicaţia cumpărată tot de tine.Ai internet, ai coordonate şi spui: „acest format nu-mi este cunoscut, aveţi altceva?” Iar răspunsul este şi mai stupefiant: „Nu. Şi nici nu ştiu a transforma!” Tusea şi cu junghiul. Ambele fac pneumonia. De pneumonie se moare. Dura doar 10 secunde şă afli. Oameni puşi acolo, politic, care au adus apoi pe alţii, şi alţii, mereu aceeaşi alţii, care au schimbat şi pe cel din urmă om pregătit, ieşit poate şi el la pensie ori poate chiar din scârbă. De prostie prea multă văzută, de făţărnicie ori aroganţă. Dar oamenii-s cu bani, mulţi bani. Uite aşa! Din şcoala reorientată româneşte, asta o văd acum cu ochii mei, apoi liceul necesar ca treaptă în formare, facultatea de zi, stat, privat, cu taxă, fără frecvenţă, la distanţă cum se zice, ajung şă conducă oameni, servicii, destine. Ce fac vedem! Ne omoară cu zile.

Apoi minciuna, minciuna generalizată.“What is the Truth”, adică: “ Care este adevarul”. Suntem serviţi zilnic. Adevărul meu este mai tare decât adevărul tău. Dar când spui: „mincinos” ori „minte”, vezi apoi că nu-i aşa, că de fapt un altul minte, bine, îl ştii, dar este omul tău care a mai minţit, care mai minte, susţii, araţi cu băţul sau ‚laser pointer,” că deh, ai cu ce, mai ai apoi vreo scuză?
Apoi devii sentimental. Oameni buni, uitaţi braţul meu întreg, tăiaţi în el, tăiaţi în carne vie, fără milă, nu ţip, nu cer să fiu favorizat, la fel, dreptatea-i egală pentru toţi. Jalnică reprezentaţie! Dar în lipsa adevăratelor reprezentaţii, acceptăm falsul reprezentaţiei. Îmi aduc aminte de adevăratele momente de teatru ale marelui George Vraca în Richard al III-lea, mort în 1964, ori poate de alt George ,dar Cozorici în Ştefan cel Mare , din 1975. Ce timbruri, ce oameni!

Apoi devii justiţiar. N-o faci cu oameni, ci cu instituţii. Să vină la judecata poporului. Deptate pentru popor, pentru noi probabil nişte bani. Ştiam că nu se va linişti. A spus-o clar că detestă ţara. Se orientează încet, pe o presă care-i cântă mereu în strună. Ce va iesi? Oricum dacă ar fi să fiu acum şeful unui institut drag inimii mele , cel care –l are pe Carol Davila lui Brâncuşi pe frontispiciu, mi-aş face o problemă. A justificării unui fals făcut, spus, întărit poate de scris. Iar procurorii caută încadrarea: „în şi din cauza îndeplinirii obligaţiilor de serviciu”. Să fie cu el! Iar noi, cu noi.
Limbajul este tot ceea ce noi suntem, limbaj ce poate fi spus, scris. Dar numai cu sens. Este selecţie, este adevăr. Iar formularea ideii este scriitura, iar scriitura devine text. Iar textul este scris. Privirile sunt multe !?Dar unii nu pricep!
Iar nulitatea învinge şi evident că rău conduce.

dr. Avi Boboc