Demnitate

Privind o fotografie ajustată şi secvenţe ieri din filmul “Cuibul salamandrelor”, nu pot să nu văd pe de o parte propaganda comunistă dar şi adevărul. Marele adevăr.  Văzut, realizat. Adică: podurile (Cernavodă, Giurgeni, peste canal), Transfăgărăşanul extaz al britanicilor de la “Top gear”, imensa Casă acum a Parlamentului, canalele, autostrada, barajele, aeronave, metrou, etc. În nebunia lui megalomană ar fi făcut prin geniul constructiv uman românesc , dacă i-ar fi spus ori văzut la urmaşii lui Kim , probabil şi un portavion . Asta dacă nu îl vindea  şi pe asta ca fier vechi ori satisfacţia militară a căruiva. Submarin aveam, distrugător la fel. Probabil cu sărăcirea imensă şi mai ales foamea nemăsurată. Dar le aveam! Aveam poate dacă evoluţia ar fi fost firească , fără el marele cârmaci nebun, armele mândrie militară: ca geniu, chimic, amintere a trecutului. Acum avem democraţia  cuvântului, gândului şi execuţiilor făcute. Dar mai ales circul şi teatrul prost. La Cluj ori Bucureşti. În cuvinte: “abia acum intrăm la guvernare” sau: “n-am niciun fel de problemă cu apropierea dintre miniştrii PNL și prim-ministru”.  Avem minciuna zilnică a gândului şi faptelor. Ale promisiunilor cu anul 2014. Al oamenilor puşi să-şi dea cu părerea, despre pensii unitare, speciale, despre sănătate ori poate învăţământ. Al oamenilor salvatori, dar incompatibili.  Care vor şi-n căruţă dar şi-n teleguţă.  Care vor şi Cod Penal  şi Constituţie şi regionalizare şi europarlamentare şi preşedinţie şi vot masiv şi bunăstarea lor, totul. Tu!? Aşteaptă rândul!

Dar oare aşa este? Oare asta vrea gloata votantă?

La final reproduc cuvintele spuse şi reamintite de un confrate mare rapidist:

" Încerc să spun ceva. Mă opreşte cu un gest al mâinii. Un fel de “Lasă, nu-i nevoie…” Şi continuă.“Ştii, mă gândesc să trimit câte o scrisoare tuturor politicienilor pe care îi cunosc. Mulţi din ei foşti studenţi ai mei. Şi preşedintelui.  Şi premierului.  Şi mai ales ministrului armatei, care zice că-i militar.  Multe, câte voi reuşi să scriu. În plic, un singur cuvânt : ÎMPUŞCAŢI-NE!  Semnată de mine, cu grad, nume şi adresă.  În speranţa că or vor face şi vom scăpa de chin. Păstrându-ne măcar demnitatea.”

dr. Avi Boboc