Fatalitate
Timp pierdut. Şi vieţi la fel pierdute. Atunci în 89, acum şi poate mâine.
În deal se aprinde dar şi se stinge becul. Demult lor nu le pasă. Te vor să le dai doar votul. Te judecă apoi. Pe Biblie ori poate–n săli de jalnică dreptate.

„The rest is silence”
Tăcerea este a noastră!

Asta scriam mai demult. Se va schimba ceva? Nimic! Nu mai ai timp nici măcar să te miri. Rămâi mut cu tensiunea care-ţi creşte alarmant. Noroc de medicaţia cumpărată tot de tine.Ai internet, ai coordonate şi spui: „acest format nu-mi este cunoscut, aveţi altceva?” Iar răspunsul este şi mai stupefiant: „Nu. Şi nici nu ştiu a transforma!” Tusea şi cu junghiul. Ambele fac pneumonia. De pneumonie se moare. Dura doar 10 secunde şă afli. Oameni puşi acolo, politic, care au adus apoi pe alţii, şi alţii, mereu aceeaşi alţii, care au schimbat şi pe cel din urmă om pregătit, ieşit poate şi el la pensie ori poate chiar din scârbă. De prostie prea multă văzută, de făţărnicie ori aroganţă. Dar oamenii-s cu bani, mulţi bani. Uite aşa! Din şcoala reorientată româneşte, asta o văd acum cu ochii mei, apoi liceul necesar ca treaptă în formare, facultatea de zi, stat, privat, cu taxă, fără frecvenţă, la distanţă cum se zice, ajung şă conducă oameni, servicii, destine. Ce fac vedem! Ne omoară cu zile.

Apoi minciuna, minciuna generalizată.“What is the Truth”, adică: “ Care este adevarul”. Suntem serviţi zilnic. Adevărul meu este mai tare decât adevărul tău. Dar când spui: „mincinos” ori „minte”, vezi apoi că nu-i aşa, că de fapt un altul minte, bine, îl ştii, dar este omul tău care a mai minţit, care mai minte, susţii, araţi cu băţul sau ‚laser pointer,” că deh, ai cu ce, mai ai apoi vreo scuză?
Apoi devii sentimental. Oameni buni, uitaţi braţul meu întreg, tăiaţi în el, tăiaţi în carne vie, fără milă, nu ţip, nu cer să fiu favorizat, la fel, dreptatea-i egală pentru toţi. Jalnică reprezentaţie! Dar în lipsa adevăratelor reprezentaţii, acceptăm falsul reprezentaţiei. Îmi aduc aminte de adevăratele momente de teatru ale marelui George Vraca în Richard al III-lea, mort în 1964, ori poate de alt George ,dar Cozorici în Ştefan cel Mare , din 1975. Ce timbruri, ce oameni!

Apoi devii justiţiar. N-o faci cu oameni, ci cu instituţii. Să vină la judecata poporului. Deptate pentru popor, pentru noi probabil nişte bani. Ştiam că nu se va linişti. A spus-o clar că detestă ţara. Se orientează încet, pe o presă care-i cântă mereu în strună. Ce va iesi? Oricum dacă ar fi să fiu acum şeful unui institut drag inimii mele , cel care –l are pe Carol Davila lui Brâncuşi pe frontispiciu, mi-aş face o problemă. A justificării unui fals făcut, spus, întărit poate de scris. Iar procurorii caută încadrarea: „în şi din cauza îndeplinirii obligaţiilor de serviciu”. Să fie cu el! Iar noi, cu noi.
Limbajul este tot ceea ce noi suntem, limbaj ce poate fi spus, scris. Dar numai cu sens. Este selecţie, este adevăr. Iar formularea ideii este scriitura, iar scriitura devine text. Iar textul este scris. Privirile sunt multe !?Dar unii nu pricep!
Iar nulitatea învinge şi evident că rău conduce.

dr. Avi Boboc