Ideile
au avut timp sa se stratifice. Eu nu vreau sa vorbesc tehnic, nu implic
actiunea sau inactiunea autoritatilor statului. O fac altii, unii stiutori,
altii, doar jurnalisti privitori, dar cu multe idei. Caut, privesc, insailez
informatii, cai stiute si de mine, evolutii romanesti traite. Ce bine ar fi
fost ca toti sa traiasca!
Dumnezeu
iti da poate o sansa, dar oamenii
responsabili cu ceea ce ar trebui sa faca, nu fac. Iar pacatul mare este
a tinerei aleia, studenta medicinista de an cinci, sublocotent. Am
vazut treptele
caminului institutului medico militar atat de cunoscute intr-o poza de
grup. Am
vazut uniforma rip-stop mozaic de culori, padure verde. Viata-mi a facut
sa ma
intersectez cu oameni deveniti mari, unii importanti. Il stiu pe
profesorul
doctor Irinel Popescu de pe vremea studentiei, din anul 1980. Stagiul
din anul
patru la Medicina Militara, cel de Chirurgie mi l-a adus in fata. Mi-a
fost
asistent universitar, primul grad didactic, in celebra Clinica de
Chirurgie
Generala a marelui profesor doctor Setlacec la Fundeni. Si acum am un
desen
facut de dumnealui pe o mica tabla, in cabinetul sau mic, copiat de noi,
studentii grupei militare de
opt medicinisti, cu circulatia hepatica, anatomia zonei abdominale
hepatice. Asta
facea de atunci, iar evolutia ulterioara nu a surprins pe nimeni. Dar
daca ar
fi sa ajung sa am nevoie de priceperea lui, nu as face-o! Altceva m-ar
impiedica, nu este vorba de profesionalismul omului, de harul sau. Pe
doctorul
Zota l-am avut coleg de an in facultate. Stiu ca era fiul unui profesor
la
Farmacie. El era in grupa celor de la Transporturi. Pentru cei care nu
stiu,
studentii medicinisti militari erau pregatiti conform cerintelor de
scolarizare
al celor trei ministere: adica ministerul apararii, ministerul de
interne, si
ministerul transporturilor. Rar am vorbit cu el in facultate, niciodata
dupa.
Am avut fiecare alte evolutii. El a intrat in programul acesta de
transplant,
de departe o mare oportunitate. Iar omul a stiut sa si-o apropie, era
facut
pentru asta. Aveam sa-l gasesc pe lista celor care intr-o clinica cu
capital,
pare-mi-se israelian, faceau averi mari cu ovulele umane recoltate de la
anumite vanzatoare, momite pentru niste banisori. Acest demers lung l-am
facut
pentru a explica cum privesc eu, ca medic, o evolutie. Mai exact
oportunitatea
unei evolutii. Este oportun oare sa prelevezi un ficat de la o persoana
de 62
de ani in moarte clinica si sa-l transplantezi
tot la o persoana de 62 de ani? Personal, Doamne fereste, as avea mari
reticente in a-mi
considera ficatul, desi am o varsta inferioara cu mult celei de 62 de
ani, ca
bun a fi donat. Chiar daca ar fi integru, ceea ce cred ca nu este,
varsta isi
spune cuvantul agresiv pentru ficat. Iar ficatul, ca si rinichiul, este
o
uzina metabolica. Atunci care era graba? O femeie, nu urgenta imediata,
putea
astepta altceva. Asta in cazul in care ar fi fost prima, la rand. O
oarecare
graba nejustificata as zice ca ar fi aici, ori poate… este vorba de
altceva!? Priveam
mai ieri o alta actiune care a implicat un mare actor, cu un alt organ.
Nu
comentez deontologia medicala, comentez
ceea ce a spus omul dupa. Si a spus ceva asemanator propozitiei, cum
ca,”interventia l-a saracit!’ Curios, altii se imbogatesc. Mult, prea mult!
Acum sa
revin. O echipa de sase, cu pilot sapte, zboara pentru a-l aduce, repede,
profesionist. Soarta, ori pacatele unuia, sau uneia, beneficiara poate,
aveau
sa le curme actiunea. Iar pacate avem toti! Oare cum este sa privesti
ochii
ingroziti ai unui om care a vazut teava unei pusti de vanatoare
indreptate spre el si
apoi socul mortal al incarcaturii, mult prea puternice pentru un om?
Executie
poate sau “legitima” aparare? Apoi a fost evolutia lui, a unora, a
noastra! Putini
stiu ca omul cu pensia ciuntita cu 90% a fost adus dupa 1 ianuarie 2011
in
pragul sinuciderii. Putini stiu cum este sa spui copilului tau ca:”banii
de
jucarii mi-au fost luati de stat!” Statul roman mai exact. Inima ti se
strange
de durere si neputinta. Iti creste doar ura. Putini gandesc ca omul,
desavarsit
profesionist salvator de vieti, pentru ca este un salvator de vieti,
contrar
celor spuse de un guru batran ratat al jurnalisticii dambovitene, facea
un ban
sa compenseze cei 1900 lei ca si pensie ramasa! S-a dus lasand jalea si
mai
mare, iar ultimile cuvintele ale lui au fost: “Albert, te iubesc!”
Iar
daca au fost poate niste pacate contabilizate, ele au fost sterse.
Dumnezeu
sa-i odihneasca!
Dr. Avi Boboc
avi_boboc@yahoo.com
