Momente si saturatie

Momente

1.Dacă nu vi s-a întâmplat sunteţi norocoşi. Deci, mergi să-ţi ridici banii lunari, ajutor social, pensie, ori ce-o mai fi. Ajungi la terminatul băncii. La mine… austriacă. Butonezi, te "chiorăşti" că nu vezi, ATM fiind pus în soare, basca un amăreştean supărat că nu i-a intrat banii i-a mai dat, pe lîngă producţia din trahee şi un pumn cu „giulul”, spărgându-i geamul. Auzi număratul banilor. Iese cardul şi…pauză. Nu vine banul! Apoi… apare ceva. Te apropii şi citeşti: „Terminal scos temporar din funcţiune”. Ce faci? O întrebare te chinuie. A fost debitat contul, nu a fost debitat? Nu ştii! Vezi un număr de telefon pe ATM. Formezi numărul, deci obligatoriu trebuie să ai telefon şi să cotizezi. La american, francez ori cipriot. Poate chiar ungurului din Belgravistan. Formezi şi aştepti, tasta 1, apoi 2, toate tastele. Se plictisesc şi aia şi îţi spun că vei fi conectat cu un operator, dar liniile sunt ocupate. Aştepţi să nu pierzi rândul. Intră unul, una, explici. Îţi cere tot, numărul de pantof, porecla ta de mic, cum se numea mama ca prenume. Trebuie să ştii, altfel eşti fript de viu. Spui! Apoi după vreo 15 minute, cu totul, eşti asigurat, banii care trebuiau să-ţi vină au reintrat în cont. Te-ai uşurat... pe suflet. Unii poate nu au reuşit şi s-au uşurat altfel. Curios, eşti totuşi mulţumit. Puteai să pierzi banii!?

2. Compania de utilităţi publice. Aia cu gunoiul. Odată era a primăriei. Acum tot a primăriei este, dar a unui întreprinzător din primărie. Iau banii pe metrul cub de gunoi menajer. Preţ actualizat mereu. Iniţial au început să-l colecteze săptămânal. Dădeau chiar sacii pentru diversificarea gunoiului. Sac negru, galben şi albastru. Apoi au renunţat la o culoare. Au renunţat apoi să vină săptămânal. Acum vin la două. Au aflat că ne merge bine, iar gunoiul este un indicator. De civilizaţie! Apoi au renunţat de tot. La saci! Adică de ce? Să-l cumperi tu. Dai şi tu tot într-un sac. Au înfiinţat altceva. Adică au găsit vreo doi care diversifică. Adică mai exact, ce arde de ce nu arde. Şi astfel încălzim locul. Apare cred şi din satelit. Ca poluare!

Ajungi la un moment când te saturi.

Te saturi de tot ce te înconjoară. Totul a mers, merge prost. Pe multiple planuri. Confortul existenţei, siguranţa vieţii. Suntem supuşi, suntem bombardaţi zilnic. Îţi faci viaţa după ei, Programul zilei tale. Bunăoară eu astăzi trebuie să caut apă. Da, APĂ! Apa vitală vieţii. Dacă curentul mi-l fac singur când neamţul binevoieşte să nu mi-l dea, dacă gazul , tot al neamţului, nu mi-l dă, am varianta generatorului electric. Nu mor, încropesc ceva, un fel de existenţă de avarie. Viaţa noastră a devenit o avarie. Mă fericesc că nu am credite în franci elveţieni. Banca centrală a ălora a hotărât ceva, în favoarea lor. Ce le pasă de oameni? Contează oamenii?
Îţi vin în valuri. Au cheltuit mult. Toate multinaţionalele. Pentru ei, distracţia lor, acum au buzunarele goale. Ştiu de unde să ia. Suntem noi!
Privesc oraşul. Este urât. Acum se grăbesc să dea jos luminiţele care ne-au luminat şi arătat sfârşitul anului. Oare de ce se mai chinuiesc să le pună? Desigur, să scoată şi din asta nişte bani. Trăim anii din urmă. Urâţi ani.
Vine ziua Unirii. Marii Uniri. Vom vedea iar figuri triste, zâmbete forţate, imn înălţător şi pas de defilare. Va trece şi ea. Ce rămâne?
Rămânem noi!

Dr. Avi BOBOC

Osânza mare!

O stire mi-a atras atentia in aceasta zi urata de ianuarie. Urata pentru-ca au inceput in micul meu oras iar intreruperile de curent care rivalizeaza serios cu zisul "odios" regim comunist. Citesc ca omul s-a pensionat. Drum bun, cale batuta! Curios este ca primeste pensie pe Noiembrie si Decembrie, desi l-am vazut toti ca a stat pana pe 21 decembrie fix la butoane. La fel de curios este ca pensia vine rapid, nu asteapta vreo doua luni ca noi palmasii si cumulata doua luni in urma.
Dar cei mai curiosi sunt pupincuristii. Tot aia! In ziarele lor, scriu de o pensie de 5166 lei pe doua luni, adica putin peste 2500 lei. Atat! Ma hahalerelor, vorba lui Becali! La aia de 2500 lei se adauga 6000 lei indemnizatie de fost presedinte, plus cheltuielile cu casa, sepepist, masina, birou.Totul gratuit ca ne-a fericit! Basca, ca de omul si familia reunita, este iarna cu muntele, vara cu marea , sejururi in vile RAPS. Vezi Olanesti. Le stie pe toate vilele vad!?
Acum ca sa nu fiu acuzat, reproduc si informatia din sursa credibila. Se duc deci cheltuielile per capita om la vreo 10000 euro lunar. Pensia in mana este de 8500 lei. Asta cum s-ar incadra asta in "sablonul " Boc-Seitan? Oricum este mizilic. Osanza este mare!

"Potrivit declaratiei de avere, Basescu a incasat in Noiembrie si Decembrie suma de 5166 ron. El a incalcat pe ultimele doua luni de mandat principiul stabilit chiar de el, de a nu cumula salariul cu pensia la stat.

Basescu are o pensie de 2500 ron si primeste o indemnizatie de fost presedinte in valoare de 6000 ron pe luna, plus casa de locuit, birou, masina, sofer si paza de la stat. Costurile statului roman pentru intretinerea lui Basescu depasesc 45000 ron, adica 10.000 euro lunar.

Cum vi se pare venitul de 8500 ron pe luna de la stat pentru Basescu? Se incadreaza politicianul milionar in euro la capitolul “pensionar nesimtit”, concept mizerabil ce a foat lansat chiar de regimul sau?" R.T.

 

Col. (r) dr. Avi BOBOC

avi_boboc@yahoo.com

Evadarea din…cunoscut

Este trecut de miezul nopţii. Somnul este pierdut. Nu încerc să-l regăsesc. Mă încăpăţânez să privesc o mică stea. Doar atât văd pe cerul nopţii, o mică stea pâlpâitoare. Câteodată doresc să vină mai repede dimineaţa. Lumina dimineţii. Găsesc că dimineaţa aduce un nou început. Acum este încă întuneric. Mă ridic anevoie şi-mi caut papucii. Este frig în casă, ori poate mi se pare că este frig. Este minunat să te trezeşti în fiecare dimineaţă cu mirosul cafelei pe care tocmai ţi-o prepari chiar tu. Ziua trecută am tot încercat să mă caut. Dar m-am rătăcit în mine ca într-un oraş străin. Nu am regăsit nici un element cunoscut. Poate nu am căutat destul. Poate nu am ştiut să caut, poate nu a fost un motiv bine conturat. Asta ţine şi de scopul propus. Uneori sunt întrebat ce fac, ori dacă am făcut ceva. Pe moment sunt surprins de întrebare. Recunosc că uneori nu fac nimic. Că am chef să fac… nimic. Apoi nici nu trebuie să fac ceva. Şi cum nu găseşti un motiv, diferenţa dintre “a face” şi “a nu face” nu există. Uneori şi când faci ceva te întrebi apoi dacă a avut fapta ta vreun folos. În fiecare zi încercam să schiţăm o poveste. Poveste începută dar care în noaptea ce vine poate dispare. Încerci o alta, ori te agaţi de alta. Înainte aş fi dorit să-mi pun o oră doar pentru mine. Acum le am pe toate. Nu este bine nici aşa. Eşti captiv. În interiorul propriei tale existenţe. Îmi zic că subconştientul torturat de ceva sau cineva de care nu reuşesc să scap în stare de conştientă, evadează căutând o fisură şi caută. Caută zări de necuprins cu mintea. Iar de fiecare dată cu risipirea nopţii, rămâne în urmă visul. Totul pare o fatalitate. Este o fatalitate. Să vedem ce iese. Ce bine ar fi fost să fie! Altfel.

Acum ar mai fi doar trei zile.

(18.12./3:24)

Poveste de Craciun

Oare de ce ne plac poveştile? Mereu căutăm un loc în grădina fără de sfârşit a sufletului-poveste. Şi chiar de suntem obosiţi, ori supăraţi , ascultăm, ori fie ne aducem aminte de o poveste. Iar poveştile în Decembrie sunt cele mai frumoase. Vine Crăciunul, iar Crăciunul este bucurie, o mare bucurie.

 

Povestea bradului 

 

Era o zi friguroasă de sfârşit de toamnă. Zarea era albă şi largă. Frigul se-nteţeşte  purtat de vântul aspru şi sec. Loviţi de vântul rece cei doi călători au cerut ajutorul pădurii. Să-i apere, să-i sprijine. Au încercat la falnicul stejar. Dar stejarul a refuzat. Nu avea timp de asta, era preocupat de  el, de crengile şi frunzele lui. Veni rândul fagului. Dar nici el nu se învoi. Fructele sale se desprindeau uşor şi trebuiau apărate. Dintre toţi copacii pădurii doar bradul s-a învoit să-i apere, să le ofere adăpost. Chiar s-a bucurat. A spus; „Fructe nu am, frunzele mele sunt ace ascuţite şi nu mă tem nici de vânt ori furtună. De aceea vă poftesc să staţi lângă tulpina mea, iar crengile mele vă vor face acoperământ învelindu-vă trupurile voastre plăpânde”. Aşa au făcut şi bradul i-a apărat. Furtuna trecu, iar oameni au ieşit.  

Cei doi era Iisus şi Petru. Au mulţumit bradului. Iisus apoi i-a spus bradului; “Ca semn de preţuire veşnică îţi las frunzele mereu verzi, fie vară fie iarnă. Şi îţi mai dau ceva. Ca puii tăi în orice casă, fie de sărac, ori bogat, să bucuraţi inimile oamenilor şi mai ales copiilor, să fiţi ornaţi ca pentru sărbătoare, să luminaţi şi stăluciţi”.

Aşa au rămas de atunci. De aceea ornam bradul atât de frumos. Este povestea bradului. Iar bradul ne dă verdele minunat în iarna rece, dar mai ales ne dă mirosul său.

 

 Sub cetina verde de brad, aroma Sfântului Crăciun, sub fulgii de nea, cu colinde şi rugăciuni, aşteptăm Naşterea Domnului. Iar noi, ieri copii, acum prin copiii noştri, poate copiii copiilor noştri, aşteptam cu inimile bătând să spargă piepturile pe Moş Crăciun.

Şi nici un copil nu trebuie să stea singur în seara de Crăciun. Plata a vom avea  în bucuria care sclipeşte în ochişorii inocenţi ce vine să-nlocuiască pe acei părinţi absenţi.

Ascultă-mi Doamne rugămintea şi fă o minune!

Zi de iarnă, marţi, 2 Decembrie

Afară ninge liniştit şi-n casă nu prea arde focul. Ninge bine, deja sunt 15 centimetrii, iarna se anunţă grea. Nu prea arde focul, deşi ar putea arde, dorinţa, dar mai ales putilinţa este la mine. Dar poţi? Este pe barba ta, pe banii mei, vorba lui Moga. Gazul vine de la ruşi, iar ruşii ţi-l dau cu cât vor ei, dacă ţi-l mai dau, de ce nu ar face asta? Te rogi doar. Gazul intern merge la Niculae să împăieze elefanţi, ori… tot la ruşi. Aia de la ALRO. Şi uite aşa s-a dus şi Ziua Naţională. Am văzut şi chermeza(dar în interior) de la Palat. Lume multe, fericită, poze, selfie-uri. Atâţia fericiţi rar vezi!? Am văzut şi olteanul artizan pierzător de campanii. Acum ce să zic, omul este interesat, ori se dă cu stăpânul inelelor dosarelor sale, ori pune de un pact de…coabitare şi vânzare de partid. Ăsta este omul! Diliormănean!
Iar noi, cu noi, rămâne cum a fost. Şi cum a fost? Bine! Am trăit bine. Nu-i aşa? Asta nu am înţeles noi românii. Nu am înţeles că dacă votăm cum ne spune omul, adică ori să votăm, apoi după o săptămână să nu votăm, ori să votăm cu cineva blond, apoi neamţ, iese tot el desigur. Iar când nu iese, vine Curtea , tot era ăla cu dioptrii mari de minus 14, care se tot bagă în cadru la pupat dreapta. Uite aşa, vedem în spate la marea sărbătoare pe numărătorul voturilor victorioase, vedem predoi, hoţoi şi smardoi . Şi-i vom vedea. Ce-o să-i mai vedem!? Bine că ne-a spus CTP că sărbătoarea naţională a fost pe 16 noiembrie.

Răbdare şi tutun. Eu fără tutun.
Cu cafea!

Dr. Avi BOBOC

"6"

Oameni buni, prieteni, să ne bucuram! Peste o săptămână acum, avem un alt preşedinte. Un regim, urât regim, detestat regim...dispare. Şi odată cu el o clica întreagă. Politică şi juridică. Şi Curte! Să ne bucurăm că până şi ala, alungatul, înşelatul, dusul cu pluta, somnorosul, fost să fie preşedinte, dar abil prelucrat şi poate mai bine aşa, adică...Crin, spune de dimineaţă că nu-i da susţinere neamţului. Adică cum? Tu ala din interior care cântai imnul cu verde-nrourat spui asta? Ruşinică! Mare ruşinică! Iar diferenţa va fi mare, peste 1 milion de oameni, cât să acopere diaspora, oraşele Cluj, Timişoara sau Sibiu la un loc. Şi toată lucrarea omului, ultima sa lucrare urâtă.

Acum titlul! Şase! Evoluţia cifrei şase până la aspectul din zilele noastre a fost relativ simplă în comparație cu alte numere. Numărul destinului, cifra 6.
De ce spun toate astea? Simplu. Număratoarea inversă merge. Astăzi este şase! Mâine cinci.

Iar eu duminică rup uşa secţiei de vot. Vreau sa fiu primul!
După, fac o cruce mare! Peste drum este o mică bisericuţă.

Iar dacă este nevoie pentru întărirea spiritului continuu pentru, văd, minţi pierdute. De-ai noştri. Mari liberali daţi cu neamţul. Este bine ca în aceasta săptămână sa ne amintim tot. Sfârşitul anului 2010, apoi tot ce a urmat. Să ne amintim de colegii noştri duşi. La 60, 65 de ani. Mii de colegi. Să ne amintim de Mihai Popescu, de generalul Mihai Popescu. Să-i ierte Dumnezeu pe toţi!

  Col. (r) dr. Avi BOBOC 

avi_boboc@yahoo.com

Roman sunt, roman imi zice!

"Cum e, se zice la voi!"

Îi vezi. Vin vara. Sunt gălăgioşi. Părinţii se fac la îmbrăţişare că lăcrimează. Fie vorba între noi, plâng. Dar nu atunci. Ci în nopţile lungi de iarnă. Când nu au pe nimeni pe lângă ei. Când ştiu că fiica este departe şi până sa vină este deja întins. Pe năsălie. Dar acum sunt fericiţi. L-au adus şi pe ăla micu. Ăla nu pricepe o boabă româneşte, dar îi traduce mamă-sa. Şotul este sobru, intervine sacadat, tot în limba lui William. Ştiţi voi care? Ăla care, se zice, că şi-a însuşit o operă scrisă de altul. Omul era un „mare” analfabet. Descarcă din bagaje. Mari fleacuri la care părinţii sunt într-o mare admiraţie la fiecare produs. A doua zi te bagă şi pe tine în seamă. Îţi trece pragul. Încropeşti o discuţie. Banalităţi, politeţuri. De altfel ce să-i spui. Este ruptă complet de realitate. Soţul mai mare decât ea cu minim zece ani se face că fotografiază. Din una, alta, cuvântul buclucaş nu este găsit. Au trecut câţiva ani de insulă cu regină mamă. Auzi ceea ce nu doreai să auzi: "cum e, se zice la voi?" Care voi? Nu eşti şi tu voi! Doar vrei să votezi. Nu!?

Tot ce am scris este adevăr. Eu nu mint. Nu am de ce să mint!

Acum mă uit la furia lor că nu au votat. Nu mă satur să-i privesc. Vouă chiar nu vă este ruşine. Deveniţi ridicoli!

Avi BOBOC