Amintiri necombatante(V)
Veni şi trecu vara anului 1977. Cutremurul din 4 martie lăsase urme adânci atât în oameni, de neînlocuit, dar şi în Facultatea de Medicină. Iar ca să nu caute cineva, le spun eu! Atunci am avut unica restanţă din toţi anii de facultate. Şi au fost sase. Nu mă prezentasem, de teamă, la examenul de Filozofie. Iar Filozofia era se pare cuiul anului unu. Ce profesor Andronescu de Anatonie, cel care dintr-o grupă de opt-nouă studenţi pica patru, ori cinci, iar la restul, doi, trei primeau nota 5, ori 6? Ce Biofizică sau Biochimie, Fiziologie, ori altceva? Profesorul Florian Georgescu conducea catedra de Filozofie. Era ultimul examen de an întâi. Am venit fireşte în toamnă şi l-am promovat, mi se pare cu nota 8(opt). Institutul Medico-Militar, de pe strada cu acelaşi nume, tocmai primise titultura de- Facultatea de Medicina Militară(1976). Comandantul ei era omul de aleasă valoare naţională dar şi medico-militară, colonelul medic doctor Jorj Petruşca. A fost poate unicul militar văzut cu o ţinută mereu impecabilă şi totdeauna în uniformă militară de culoare albă. Toamna anului doi a început cu două săptămâni de practică în agricultură, noi băieţii la porumb, fetele la mere. Zona subcarpatică, oraşul cu rezonanţă prahoveană, Băicoi. Trecu şi practica, facultatea se reparase după cutremur, intrasem în normalul anului. Disciplina Anatomie începea cu aparatul genito-urinar feminin. Aflând şi respectând un pont, am mers în spatele marilor săli de anatomie, cu nume de mare rezonanţă medicală, prof. dr. Francisc Iosif Rainer, acum nu l-am mai regăsit ca denumire de sală, să ne aducem “obiectul” muncii de un semestru. Fireşte acolo am negociat la sânge cu oamenii locului şi în schimbul unei sticle de coniac de un litru ne-am ales cadavrul. O femeie, se pare tânără, înaltă, blondă, îngrijită după unghiile ojate, fost probabil frumoasă. Când am pus-o pe masa de disecţie am descoperit grozăvia. Era împuşcată, două urme de glonţ îi străbateau frumosul şi doritul trup cândva. Dar eram mândrii, toate celelalte grupe de civili erau invidioşi de noi. Şi erau vreo 18 mese, deci 18 grupe în marea sală. Cei mai oropsiţi erau se pare cei care primiseră din oficiu o femeie mai mult lată decât înaltă, grasă şi de 1,50 m. La finalul orelor, erau două, am împachetat-o în feşi şi tifoane îmbibate cu bromocet, aşa era procedura şi am plecat spre case. Mirarea mare şi necazul nostru a fost la a doua venire. Frumoasa noastră a fost furată şi înlocuită, aţi ghicit bănuiesc, cu…grasa! Degeaba am protestat, eram doar o grupa de nouă studenţi militari, într-o mare serie de peste 100 de studenţi civili. Cine să te asculte!? Aşa că am tăcut. Şi am rămas cu grasa vreo săptămână. Am schimbat-o evident şi noi! Ştiam practica din armată! Nu se fură, se înlocuieşte!

Roata vietii

O poveste. Descrierea ei nu are legatura cu realitatea. Este dintr-o carte, ori poate o viitoare carte. Nu stiu? Am gasit-o si o redau. Poate asa fug si norii de pe cer.
Mi-am adus aminte, acum cu ploile astea, de o fata. Eram student. Fin, subtirel si frumos. Era iarna. Iarna comunista, iarna cuminte, cu becuri aprinse din doi in doi stalpi. Stateam in gazda in Drumul Taberei. Fata, o ardeleanca frumoasa, cu frunte inalta de vestala, facea un stagiu de spital, ceva simplu, "nursing" mai mult. Era la cosmetica. Din Medias, fiica unui medic oncolog, care facea naveta la Sibiu. O chema Marcela. Ii stiu, retin si numele ei de familie, dar nu ar mai fi o poveste. Mult, mult mai experimentata in ale vietii, decat mine, un viitor medic. Atunci, seara, pe zapada si gheata drumului mergeam usor, la pas. Barfeam ale vietii timpuri. La un moment dat mi-a spus: "Nu vrei sa ma tragi!?" I-am apucat manusile mainilor frumoase si fine si am "tras-o" pe gheata, usor, pe ghetele ei, botinele ei frumoase. Avea un picior frumos. Vorbea frumos. Drumul trecea prin fata blocului meu. S-a autoinvitat. Atunci am stiut ca de fapt dorea celalalt "trag". Am evitat, invocand gazda, o "rusoaica" rea, artagoasa si batrana. A fost croitoreasa Studiourilor de Film Buftea. A facut hainele haiducilor.  Cum sa duc o "fata" in casa ei? Era conditia de la inceput cu: "nu fete in casa mea!" Atunci a cerut un simplu pahar cu apa. I-am adus apa. Desigur ca nu dorea apa. A baut putin si apoi m-a privit lung. Apoi mi-a spus: "tu, ori esti ori un naiv incepator, ori un mare cunoscator. Nu stiu? Oricum este un mare pacat!". A plecat. Nu prea a mai mers relatia dupa. S-a racit usor, fiecare si-a vazut de drum. Nu am avut nimic fizic, nici macar un sarut. Mi-a scris o scrisoare dupa mult timp. Scria ceva despre ea, despre noi, despre trecut. Cred ca m-a admirat ca om. Apoi peste ani, venind de la Sebes, unde a fost primul meu loc de munca, am oprit in Sibiu. Atunci era hotelul, parca Continental, cel de 12 etaje din centru, acum vad ca se numeste altfel. Stiam bine Sibiul. Era spitalul care ma monitoriza medical. Acum imi amintesc o alta poveste, frumoasa, de fata Morgana, sensibila si tandra. Dar poate altadata. Sa revin. Aveam nevoie sa dau un telefon interurban, alea cu fise de 1 si 3 lei. Am mers in holul hotelului. La parter era un coafor. Acolo pe un fotoliu, statea Marcela. Ne-am privit, eu cat dadeam telefon. Era ea. Dar mult schimbata. Fata in special. Piciorul era tot frumos. Nu stiu ce au fetele din Ardeal cu fata. Imbatraneste prea repede si devin aspre, dure. Poate de la zambetul pierdut. Cred ca si-a adus aminte si ea de mine. Asa a ramas totul. O reamintire. Asta este viata. Un cerc, o rotatie in cerc. Dar vezi, aduce uneori oamenii fata in fata.

Este doar pentru lectura. Pentru frumos, uman, suflet. Avem nevoie mai mult ca oricand. Daca place, ma bucur sincer.

 Dr. Avi Boboc

 avi_boboc@yahoo.com

Economie damboviteana de Harvard!

Fiindca cu actrite nu am cautare, cui ii mai arde de filme, vorbesc despre evaziune. Stiti cat reprezinta evaziunea romaneasca? Creste an de an in rapoartele oficiale romanesti dar si straine. Linia este continua, in sus! Intre: 25%, cel mai optimist procent romanesc si 45% procentul strain. Acum cat reprezinta in bani? Un calcul simplu este urmatorul:  procentul si miliardul! La PIB! Si de EURO! Adica intre 25 si 45 de miliarde de euro. De ce se intampla asta? Datorita legislatiei permisive romanesti, facuta sa fie asa, al Codului Fiscal. Care “favorizeaza” evazionistul intern, de cel mult milioane de euro, suficient pentru romanasul cu cheag de Top  Forbes , dar mai ales…pe cel strain, de miliarde de euro. Curios nu? Adica tot ala care vede evaziunea de 45%. Cine face evaziunea cea mai mare? Ati ghicit! Strainul, adica marile firme. Cat reprezinta asta? 70 % din evaziune. Doar maxim 30% este romaneasca. Adica aia cu: mondiali, imparati, regi, intern, international, costesti, cu salbe si pirande, ori alte locuri, toti tuciurii si: moguli, mogulasi, baroni, baronasi, tepari de port cu capatani, parlamentari, ministrii, justitie, politie, ONG-uri, fundatii, alcool, paine, carne, produse agricole, etc. Iar peste toti… ati ghicit, prezidelul-cotrocelul. Adica jucatorul suprem. Acum de unde rezulta asta, adica valoarea mare de 70% evaziune straina? Din valoarea profitului. Deci evaziunea profitului. Inadvertenta profitului, una cari la tine, una raportezi pentru impozit. De ce nu schimbi asta? Pentru ca aduci mereu argumentul tampit! Adica… pleaca astia cu investitia si te lasa-n curul gol. Precum redeventele de 1-2-3% din totalul profitului raportat. Ca la tampiti desigur! Apoi sunt comisioanele. Odata ce l-ai muls cum sa-i spui sa plece? Si uite asa se-nvarte roata economiei. Nu sunt bani de pensii. Alea cumulate cu ajutoarele sociale care fac 5, 5 milioane de suflete, cand pensionari curati sunt vreo 1,7 milioane, adica omul cu vechime de 30-40-45 de ani cu contributivitate, ori statut ocupational si moarte. Si uite asa se duce banul din bugetul consolidat din si de gherghine anual! Asta are peste 40 de ani de contributivitate! Uite asa sunt prea multi neproducatori de venituri. Solutia? Extinctia lor! Mama lor de “basinosi”! Nu-i asa?!
Intrebati un salariat si aflati raspunsul dat!
 

Dr. Avi Boboc

 avi_boboc@yahoo.com

Un rezumat politic

A mai trecut o zi. O zi fără politică. Dar parcă poţi să nu scrii la cald? Viitorul acum nici pe departe conturat, este mai încurcat ca niciodată. Pornind de la celebra afirmaţie: “ştie mă, cum să nu ştie!”, mă tem că de atâta ştiut, dată atât instituţional prin forţa şi justiţia aservita, cât şi mai ales prin oamenii crescuţi, să iasă, aţi ghicit, aşa cum şi-a propus mereu. Nu ar fi prima dată! Jalnică ţară care alege ori dintre comunişti, ori securişti şi informatori, ori corupţi şi mafioţi. Este mai mult decât evident că fiind o colonie executam ordinele impuse. Îşi dau mâna, atât transatlanticii cât şi europenii.  Iar aştia ne vor cu adevărat binele!? Astfel direcţia dată de popularii europeni şi coincidenta ori nu, exprimată de uniunea-partid cu ieşirea de la guvernare să nu fi venit tocmai întâmplător. Pentru prima dată, fiind la guvernare, ungurii basculează şi lesne pot trăda. Chiar au afirmat, rămân până-n septembrie. De ce-i mai ţii până atunci? Cine i-a adus este o alta poveste. Interesanta poveste! Apoi aceiaşi populari europeni au înnebunit un partid considerat istoric, înfiinţat în 24 mai 1875, acum învrăjbit de acelaşi personaj machiavellian care ne arată a nu ştiu câta oară că în politică se pot folosi absolut orice mijloace pe principiul “scopul scuză mijloacele”. Privind istoria recentă din ianuarie, mişcarea s-a făcut în cel mai neaos stil românesc dâmboviţean. Vinzi pentru cel care da. Ce dă? O funcţie nevestei. De ce-o fi vrut să o facă, să o obţină? Este o întrebare grea care trebuie pusă femeii politician european, cu multiple implicaţii socio-politice, strategice dar şi … fiziologice, de cuplu. Iar dacă eforii zei, in Sparta erau cinci, la noi sunt nouă, au decis odată împotriva poporului, un partid rupe o alianţă certificata masiv de electorat, se întoarce, pleacă dar mai ales trădează acelaşi popor a doua oară. Astfel s-a complicat totul. Să-i mulţumim deci omului zis galben care se vrea, nu se vrea, iar se vrea preşedinte de ţară. Apoi etnicului neamţ tot gălbejit de culoarea partidului vândut tarabei populare pentru rolul magistral jucat. Interesantă evoluţia dată tocmai lui? Şi de cine? Acum i se pregăteşte sau nu dosarul ANI? Rămâne de văzut cum alege dreapta. Poate este încă folositor. Ungureanul-uniune a jubilat, partidul caracaleanului de 3-4 procente s-a reactivat, partidul fără electorat, orientare si doctrină, trădător odată, aşteaptă evoluţiile, interesantă şi aici mâna dată la ultima întâlnire cotrocenistă, iar ceilalţi încă divizaţi în marea dreapta de opoziţie, de voie, de nevoie, îşi dau palma în turul doi de scrutin. Cui îi iese jocul? Numai unui roman cu minte scurta, ca si memoria romanului dealtfel nu ar şti!?
Ce este de făcut?
În conformitate cu poziţia mea, constantă de apolitic, care pune răul cel mai mic în fată, care se vede are parte în viaţă numai de rău, care nu cochetează nicicum cu partidul roşu, dovada faptul ca sunt şters la comentarii pe pagina premierului, după ce am fost şi bun, apoi indezirabil, dar care vrea dusă “dreptatea pana la capăt”, care a omorât oameni, destine, promisă prin dispariţia omului care a distrus totul, văd o singura ieşire. Aproape imposibilă. Adusă acum să fie imposibilă. A fost obţinută de un prezidenţiabil cu vreo 80% din electoratul prezent la vot in 20 mai 1990, prima şi de atunci ultima dată a unui unic tur de scrutin. Acum ar fi obţinerea a 50 % plus un vot din electorat în primul tur. Vis nu? Pentru a obţine asta premierul împins şi văd convins prezidenţiabil ar trebui să nu mai greşească. Dar greşeşte! Trebuie să câştige electoratul. Foarte greu! Apoi ar trebui să stabilească acum numărul populaţiei votante. Dar aşa cum nu a vrut la referendum, iar numărul a fost impus de ministrul de atunci de interne, nu va dori nici acum! Vom fi în curând ţara cu numărul populaţiei egal cu numărul de votanţi. Paradoxul românesc! Ar mai fi şi partidul liberal reformator care ar putea reconstrui uniunea. Are şi un prezidenţiabil, dar care nu realizează scopul în electorat. Astfel omul acum preşedinte de cel mai mare partid chiar de o fi să piardă guvernarea, prin moţiune de cenzură, poate şi parlamentul, ar fi preşedintele. Jucător ori nu, s-ar opune reformei anti oameni. Aşa că vom vota iar, de două ori şi va ieşi vorba generalisimului I.V.S. tot cel care numără şi care trebuie! Asta este soarta noastră! Soarta românului.

 

Dr. Avi Boboc

 avi_boboc@yahoo.com

Minunea zilei
Seara când soarele îşi lasă ultimile raze luându-şi rămas bun zilei trecute, obişnuiesc să-mi privesc munca făcută. După atâtea şi atâtea ploi, acum urmârind cerul senin dătător de speranţa unei nopţi cu stele şi poate a încă unei zile frumoase, îmi fac planuri. Ne-am obişnuit să facem planuri. Nu putem trăi fără ele. Nu ne putem permite să ne pierdem timpul cu ceva care nu merită ori ceva fără finalitate. Şi totuşi, dacă acum ar veni la tine cineva care ţi-ar spune că; "Mâine vei muri", ce vei face? Îi ceri detalii! Cine este, şi de ce mâine? Îţi face apoi un bine? Eu i-aş propune imediat altceva. De ce mâine şi nu acum? Ar fi mult mai bine pentru mine. Nu te-ar chinui, numărul restrâns de ore, imposibilitatea realizări a încă ceva semnificativ. Şi apoi ar fi marea durere. Înţeleasă. Desigur aş cere o păsuire. Un timp să-mi termin misiunea neîncheiată, precoce sfârşită, poate creditele neonorate. Rămân desigur faptele bune. Dar doar Dumnezeu ştie asta! De aia în viaţă trebuie să nu laşi pe mâine ce poţi face azi, iar dacă poţi, fă tot azi. Aşa ca; „fă azi ce alţii nu fac ca să trăieşti mâine cum alţii nu pot”. Apoi fă ceva frumos astăzi pentru Hristos. Când ai spus ultima dată: aş face orice să… sau am făcut tot ce am putut pentru…? Poate nu ai mai spus-o de mult. Apoi dăruieşte! Dăruieşte un gest frumos, un gând bun sau un zâmbet. Învaţă şi să primeşti. Apoi fii recunoscător! În fiecare zi mulţumeşte pentru tot ceea ce ai primit, pentru tot ceea ce îţi doreşti să primeşti în viaţă. Iar dacă nu primeşti consideră că ai fi primit deja. Aşa devii învingător.
Ai auzit probabil că la sfârşitul vieţii oamenii nu regreta neapărat ceea ce au făcut, regretă foarte multe lucruri pe care NU le-au făcut!

Migrenele zilei ori nopţii

Când cu gene ostenite sara suflu-n lumânare, 
Doar ceasornicul urmează lung-a timpului cărare, 
Căci perdelele-ntr-o parte când le dai, şi în odaie
Luna varsă peste toate voluptoasa ei văpaie, 
Ea din noaptea amintirii o vecie-ntreagă scoate
De dureri, pe care însă le simţim ca-n vis pe toate.
Eminescu-Scrisoarea I-a

O noapte. Pierzi o noapte. Ori poate o parte din noapte. Deci sunteţi o persoană care se culcă târziu, o aşa zisă pasăre de noapte. Nu tocmai este în ordine, iar organismul ar afirma altceva. Dar cine îl asculta!? Somnul este un ciclu de faze ce variază între etapa REM (rapid eye movement ) şi cea non-REM. În timpul somnului REM sunt procesate amintirile şi gândurile din timpul zilei, aceasta fiind etapa în care au loc visele foarte intense. În timpul somnului non-REM au loc numeroase funcţii restorative. În cea mai adâncă fază a somnului non-REM, cunoscută şi sub numele de somn cu unde lente, creierul îşi revine după activităţile zilnice, iar hormonii sunt eliberaţi în corp, ajutându-l să se refacă în urma efortului din timpul zilei. Avem nevoie deci de somnul nopţii. Iar somnul de după ora 1:00 din noapte nu este complet. Poate fi o cauza majoră a migrenelor. Iar migrena este o afecţiune complexă, cu o mare varietate de simptome. Pentru mulţi oameni, desigur, principala caracteristică este durerea de cap. Pentru alţii, simptomele sunt variate, adică sensibilitate la lumină, sunet şi mirosuri, greaţă şi vărsături. Migrenele intense pot determina a fi nevoie să te întinzi în pat timp de mai multe ore. Nu poţi face nimic. Simptomele variază de la persoană la persoană şi cei care suferă de migrena poate descrie diferite simptome diferenţiate după atacuri. Atacurile migrenoase pot varia ca lungime şi frecvenţă. Migrenele vin atunci când vor ele şi durează cât vor ele. Uneori sunt mai slabe, astfel încât te lasă să îşi vezi de treburile tale, dar alteori sunt atât de severe încât te ţintuiesc la pat şi te fac să te agiţi de durere. La persoanele bărbaţi peste 50 de ani, la femei peste 40 de ani, semnifică o creativitate crescută. O activitate crescută zilnică. Durerile de cap Hypnic asociate ori confundate migrenelor apar exclusiv pe timp de noapte, cu trezirea din somn, de obicei, între 1 și 3 am. Această condiţie are numele de "dureri de cap asemănătoare unui ceas alarmă". Durerea poate fi unilaterală (pe o parte a capului) sau bilaterală (pe ambele părți ale capului). Unii oameni descriu durerea ca fiind trepidantă, cu unde intense şi mai puţin intense .Durerea începe brusc şi poate dura de la 15 minute la 6 ore, dar în mod obişnuit este de aproximativ 30-60 minute. Este mult mai frecventă în rândul femeilor decât bărbaţilor. Pentru a stabili dacă aveţi dureri de cap hypnic, va trebui să se ia o istorie completă a modelelor de somn şi de obiceiurile pe timp de noapte (inclusiv sforăit şi nelinişte). Acest lucru ajută pentru a exclude cauze secundare de dureri de cap. Sunt toate durerile de cap migrene? Tocmai am spus ca nu! Am vorbit despre migrena, despre durerea de cap Hypnic, dar sunt şi alte dureri de cap cum ar fi dureri de cap tip tensiune. Aceste alte dureri de cap trebuie să fie desigur identificate, pentru a putea fi tratate. Aflarea acestor dureri de cap, ţinerea lor sub control poate duce la o scădere a numărului de atacuri de migrenă.
O schimbare în modelul dureri de cap ar putea fi rezultatul cursului unei afecţiuni. Simptomele pot varia de la fiecare etapă a vieţii omului, mai ales la femei, unde schimbările hormonale pot influenţa atacurile. Migrena afectează în principal toate vârstele în special persoanele mai tinere, iar starea de multe ori a bolii se îmbunătăţeşte cu vârsta. Dacă migrena se însoţeşte cu alte simptome neurologice vorbim de aşa numitele "aure" de migrenă. De aici avem cele două forme comune de migrenă sunt numite: migrena fără aură şi migrena cu aura. "Migrena cu aura" etichetată aşa este utilizată pentru unele dintre formele rare de migrenă. Acestea includ migrena bazilară, care se însoţeşte cu simptome cum ar fi: pierderea echilibrului, vedere dublă, sau leşin . Migrenă hemiplegică familială, cu paralizie reversibila, este, de asemenea, clasificată ca "migrena cu aura". Mai există şi alte forme rare de migrenă, care sunt clasificate separat.
A vorbi despre tratament nu este indicat. În primul rând trebuie un control pluridisciplinar, neurologic, oftalmologic, ORL, imagistică medicală. Afecţiunea nu este tocmai uşoară şi necesită investigaţii complexe în centre mari medicale. Nu este nici de lăsat. Deci nu amintesc nici prognosticul şi nici evoluţiile.

Nemurire, se va zice. Este drept că viaţa-ntreagă,
Ca şi iedera de-un arbor, de-o idee i se leagă.
"De-oi muri - îşi zice-n sine - al meu nume o să-l poarte
Secolii din gură-n gură şi l-or duce mai departe,

Dulceata de cirese amare

Dulce şi amar! Desfac cireşe amare, adică scot sâmburele. Bine că nu sunt multe. Prozaic! O treabă intelectuală veţi zice! Fireşte filosofez. Despre contrarii. “Iar frumuseţea este lupta contrariilor”, ne spunea Heraclit anticul. Un gust amar cu zaharul dulce fac dulceaţa atât de apreciată. Ce este la urma urmei lupta asta? O cale, un mijloc spre desăvârşire. Este atât luptă, dar şi unitate. Este entropie dar şi negentropie. Superficial aspectul s-ar rezuma în unitatea şi lupta contrariilor la existenţa a doi poli, doua extreme independente una de alta, bine şi rau, plus şi minus, stânga şi dreapta, nord şi sud, lumina şi întunericul, Yang şi Yin, Rai şi Iad. Sunt egali, reciproci, se recunosc unul pe altul sunt indivizibili, corelaţi dar se şi exclud, par incompatibili. Între interacţiunea lor se percepe interdependenţa lor. Bazat pe această idee, gândirea conceptuală metafizică interpretează polii dualistic, ca absolute eterne şi universale ("lumină şi întuneric", absolut pozitiv şi absolut negativ). Dialectica, dimpotrivă, insistă pe recunoaşterea faptului că elementele opuse apar ca poli. Dialectica percepe dincolo de interacţiunea lor şi un raport inegal de elemente opuse care provin unul de la un altul, tranziţia lor reciprocă şi de penetrare care se apropie spre identificare completă unul cu altul. Dar şi contradicţii şi rezoluţii prin lupta lor. Găsim principiile fundamentale ale dialecticii (unitatea şi opoziţia (lupta) contrariilor, trecerea de la schimbărilor cantitative īn schimbări calitative şi negarea negaţiei) pe care în mare le ştim. Nici nu trebuie mai mult!
Conceptul este că extremele sunt legate, sunt pretutindeni, se alternează şi se înlocuiesc reciproc. Acum legea dintre unitatea şi lupta contrariilor, nu este compatibila nici cu subiectivismul, care înlocuieşte soluţii concrete la probleme cu delimitări părtinitoare şi abstracte, dar şi cu obiectivismul, care nu pătrunde în natura contradictorie a proceselor obiective. "Trăiesc adevarat doar cei ce lupta", o spunea Victor Hugo. Aşa că nimeni nu scapă de lupta şi unitatea contrariilor. În singurătate, față în față cu noi înșine, toți, simțim că ceva merge rău, vedem că există multă suferință, ne dăm seama că nu avem explicații pentru multe lucruri care ni se întâmplă, nu găsim răspunsuri complete la multe dintre circumstanţele propriei noastre vieţi şi simţim că ceva ne lipseşte ceva. De ce? Ce este acest lucru care ne lipsește? Răspunde fiecare. Iar în același timp niciodată nu trebuie să uităm că dacă nu facem un efort pentru completare suntem pierduţi. Acum vedeţi de ce sunt în stare două kilograme de cireşe amare!?

Dr. Avi Boboc