Omul nostru din interior

‘Tinichea” – metal de calitate inferioara -DEX

Inaintea acestui articol gandul m-a dus la lung metrajul “Omul nostru din Panama”. In film Harry Pendel (Geoffrey Rush) , este un  puscariabil din periferia londoneza care si-a confectionat identitatea unui croitor de lux pentru oamenii bogati si puternici din Cuba. Devenind faimos prin povestea vanduta, care a prins in inalta societate, apropiat marilor  figuri, si a intimitatilor acestora, omul  traia bine.

Acum citesc ceva. Din interior. Nu conteaza numele omului. Nu-l cunosc, nu-i stiu gradele, medaliile ordinelor primite. Este undeva in varf. Sa-i fie de bine. Dar omul nostru, “din interior”, scrie:

 “Asumarea funcţiei de cadru militar în Ministerul Apărării Naţionale, nu a fost determinată de prefigurarea unei compensaţii din partea statului constând în acordarea  pensiei de serviciu după retragerea din activitate, neputând reprezenta cauza exercitării funcţiei.

Cu totul alta ar fi fost situaţia dacă, la momentul accederii în profesie, angajatului i-ar fi fost prezentat prin contract, riscurile profesiei şi totodată în considerarea acestui risc, i-ar fi fost garantată o despăgubire viitoare din partea angajatorului sub forma unei prestaţii viitoare lunare , în urma deschiderii drepturilor de pensie. Numai aşa am putea discuta despre existenţa unui drept câştigat.”

Apreciez prin lecturarea scriselor un cinism rar intalnit, o detasare fata de problematica existentiala a carierei de militar cum rar am intalnit la civili, daramite militari. Crede cumva ilustrul ganditor ca imbratisarea carierei de militar, la inceput de viata, de drum, a fost determinata doar de un avant patriotic asumat exceptionalei aprecieri, traditii si istorie, a inaltatoarei noastre Armate Romane? Sunt convins de da, si de asta, dar fiecare a luat in calcul si lungimea carierei dar si a rezultatului ei. Eu nu provin dintr-o familie de militari. Dar am cunoscut generatii, trei chiar patru, de militari din tata in fiu. Daca  ar fi stat asa chestiunea, cum scrie omul nostru, credeti ca mai vedeam fii de militari spargand portile comisariatelor de recrutare? Credeti ca acum tinerii care doresc sa acceada functiei de cadru ar mai fi atat de doritori? Mai exact sa-si doreasca doar ziua de astazi, de maine, riscul asumat, precum statutul incomplet, inuman al celor care sunt in “contract” pana pe la  vreo 40 de ani, apoi Dumnezeu cu mila!? Evolutia impusa a facut asta. Ai de unde alege acum. Dar nu este corect, legitim, onorant. Iar libertatea consta scump. Este exceptionala cugetare al unui cimitir celebru american. Oare cum este la ei cu veteranii si rezervistii de cariera?

Al doilea aliniat ma surprinde prin similitudinea continutului. Am mai auzit vorbele acestea. La un om care plangea doar pe spatele subofiterului sau maistrului, ca vezi, el este Omul pe care se sprijina Armata. Pe umerii lui, lui sa i se dea totul, importanta, onoarea, aprecierea. Adica lui sa-i fie garantata despabubirea viitoare. La ce domnule? La moarte cumva! Pentru-ca acolo se bate cu gandul! Se vede ca omul a stat, sta cocotat doar pe scaune inalte de Comandamente, ca este rup de tot ce inseamna cariera, grade, importanta, conducere. Cat despre:

 “Apreciem că( cine sunt aia!?n.a.), apariţia Legii nr.164/2001  privind pensiile militare de stat poate fi privită ca un act benevol din partea statului, de a-şi asuma anumite cheltuieli din bugetul propriu prin care să contribuie la majorarea drepturilor de pensie pentru anumite categorii profesionale alese după criterii proprii , fără însă a garanta perpetuarea acestui act al său pentru viitor.”

Nici nu mai vreau sa comentez. Omul nostru din interior este ireversibil format. Greu mi-a fost dat sa vad un om la care “spiritual de corp” este atat de grav afectat. Ma incearca o mare parere de rau. Aceste cuvinte dor